Un ex-pesedist spune în gura mare ceea ce ştia toată suflarea: şefii de partid iau şpagă până şi de la propriii colegi. Fostul director al Liceului Horea din Marghita, Iuliu Timar, dezvăluie că preşedintele organizaţiei locale a PSD, Gheorghiţă Lupău, l-a pus să-i transfere în contul bancar personal indemnizaţia sa de consilier municipal, să-i angajeze o "cunoştinţă" şi chiar să "ascundă" tricolorul românesc de la intrarea în şcoală ca să nu supere "hoaverii" din UDMR, împreună cu care pesediştii deţin majoritatea în Consiliul Local.
Pentru că a refuzat, s-a trezit lăsat fără postul de consilier, printr-o decizie de excludere din partid de care nu avusese habar. A dat organizaţia în judecată şi a câştigat, astfel că, în premieră, o organizaţie politică din Bihor e obligată să reprimească un rebel în rândurile sale. Chiar dacă acesta nici nu mai vrea să audă de PSD...
"Veteran" pe tuşă
Iuliu Timar a adunat peste 13 ani de vechime în PSD, înrolându-se în organizaţia municipală din Bistriţa, de unde este originar, încă din 2001, când formaţiunea se numea PDSR şi era condusă de Adrian Năstase. "Măritat" în Bihor, acum mai bine de 5 ani s-a stabilit la Marghita, în 2011 transferându-se în organizaţia locală de aici. S-a remarcat rapid între noii colegi, aşa că în 2012 aceştia l-au pus pe lista de candidaţi la Consiliul Municipal, după ce au decis să nu se alieze cu liberalii în USL, preferând o viitoare alianţă cu UDMR.
Devenit între timp şi director de liceu, nimic nu părea să-i împiedice profesorului ascensiunea politică. Anul trecut, însă, la sfârşitul lunii august, a aflat că organizaţia PSD a transmis Consiliului Local o adresă prin care cerea să constate încetarea de drept a mandatului său şi înlocuirea cu un alt coleg, Gavril Pop. Motivul? Deşi lui nu-i spusese nimeni, nu mai era membru al partidului.
"Cotizaţie" la preşedinte
Excluderea din PSD era o surpriză şi nu prea. Timar era deja în dizgraţia şefului organizaţiei locale, Gheorghiţă Lupău, care îi ceruse mai multe "favoruri", iar el l-a refuzat constant. Disensiunile s-au acutizat acum 2 ani, când la Liceul Horea a fost vacantat postul de secretară, iar Lupău l-a pretins pentru nevasta unui poliţist. "Aveam nevoie de o secretară care să muncească, dar femeia nu ştia nici să pornească un calculator", explică Timar de ce nu şi-a "servit" şeful de partid.
Altă dată, în decembrie 2013, l-a ofensat pe preşedintele PSD Marghita arborând la intrarea în şcoală un tricolor mare: "Era Ziua Naţională, dar mi-a cerut să-l dau jos, că stricăm relaţiile cu UDMR în Consiliul Local".
Şi mai şocant este, însă, că liderul organizaţiei i-a cerut, pur şi simplu, şpagă: "M-a pus să fac act notarial prin care mă obligam să-i virez lunar indemnizaţia de consilier, în valoare de 571 lei. Nu în contul partidului, ca un fel de cotizaţie, ci în contul lui personal".
Cu partidul la judecată
Imediat ce a primit de la CL hârtia prin care PSD Marghita înştiinţa că i-a retras calitatea de membru şi ca atare o pierdea şi pe cea de consilier, Timar a făcut contestaţie la forul ierarhic superior, cel judeţean. "Excluderea a fost abuzivă şi nelegală. Hârtia a fost semnată doar de Lupău şi de secretarul organizaţiei, Daniel Utiu, dar nu s-a făcut şedinţă la care să mă pot apăra, conform Statutului PSD, nu mi s-a imputat nicio încălcare a acestuia şi nu mi-a fost comunicată nici decizia de excludere. Mai mult, fiind membru în conducerea organizaţiei locale, puteam fi exclus la propunerea acesteia numai de cea judeţeană".
Cum de la judeţ n-a primit răspuns, bărbatul a chemat organizaţia locală în judecată, cerând Tribunalului Bihor anularea Hotărârii prin care CL Marghita a luat act de încetarea mandatului său, dar şi a actelor semnate de Lupău. Iar marţea trecută judecătorii i-au dat dreptate, stabilind, practic, să i se recunoască calitatea de membru atât al PSD Marghita, cât şi al Consiliului Local.
"A greşit, plăteşte!"
E adevărat, sentinţa poate fi atacată la Curtea de Apel, ceea ce preşedintele PSD Marghita, Gheorghiţă Lupău (foto), spune că va şi face, grăbindu-se să nege acuzaţiile formulate de Timar. Singura pe care a recunoscut-o, indirect, a fost doar că i-a "sugerat" să dea jos tricolorul fiindcă era "prea mic" şi prietenii din UDMR "au glumit că nu se vede de la Berettyóújfalu".
"Dimpotrivă, eu l-am susţinut şi am vrut să-l propun chiar să fie promovat la conducerea Inspectoratului Şcolar. Îmi pare rău, dar a greşit faţă de partid, iar cine a greşit trebuie să plătească. Regret, pentru că era un om de mare perspectivă", şi-a caracterizat şeful PSD fostul coleg. Care, culmea, deşi a câştigat procesul pentru revenirea în PSD, nici n-are de gând să facă acest lucru, fiindcă, profitând de vestita Ordonanţă pentru "legalizarea" traseismului, a trecut între timp la... PNL. De unde ar putea să combată mai bine împotriva foştilor tovarăşi dacă nu din rândurile foştilor duşmani?...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.