Moment emoţionant în Consiliul Local Oradea. Primarul Ilie Bolojan, care şi-a construit o imagine de dur, le-a mulţumit joi, în ultima şedinţă de Consiliu tuturor aleşilor locali.
Primarul le-a mulţumit atât colegilor de partid din PNL cât şi reprezentanţilor opoziţiei PSD şi UDMR, spunând că sprijinul aleşilor a făcut ca municipalitatea să poată atrage fonduri europene.
"Vă mulţumesc!"
"Vă mulţumesc tuturor consilierilor municipali pentru modul în care am colaborat în acest ciclu electoral şi de asemenea vă mulţumesc foarte mult pentru susţinerea proiectelor executivului în consiliul municipal. Votarea acestora şi susţinerea acestor proiecte a permis Consiliului Municipal să acceseze sume importante din bani europeni", a spus Bolojan.
Edilul a avut "o remarcă specială" pentru consilierii locali ai PNL pentru că, fără sprijinul lor, materialele promovate de administraţia Bolojan nu ar fi avut o finalitate, dar a avut un cuvânt bun şi la adresa opoziţiei.
"Mulţumesc colegilor din grupurile UDMR şi PSD. De multe ori, chiar dacă am avut poziţii divergente pentru proiectele majore, am avut susţineri. Uneori lipsind unul sau doi consilieri (n.r. din PNL) materialele au trecut cu sprijinul acestora", a spus edilul.
Bolojan a încheiat cu formula: "Sper să auzim de lucruri bune şi în anii următori pentru Oradea şi Consiliul Local".
Amintiri din Consiliul Local
Ultimul consilier local care a luat cuvântul în ciclul electoral care se încheie a fost liberalul Mihai Maci (foto), preşedintele Comisiei de validare a mandatelor.
"Pentru că astăzi este ultima noastră întâlnire m-am gândit că ar fi bine să mă mai rostesc o dată numele fiecăruia dintre dumneavoastră", a spus Maci, cu precizarea că nu va menţiona şi apartenenţa politică, pentru că "la ultima întâlnire suntem doar oameni".
Liberalul şi-a început enumerarea cu numele PSD-istei Adelina Coste, între timp decedată, care l-a contracandidat în 2016 pe Bolojan în cursa pentru cel de-al treilea mandat. După alegerile locale, Coste a candidat la alegerile parlamentare şi şi-a câştigat un mandat de deputat, de care nu s-a bucurat însă foarte mult, fiind răpusă de cancer.
"Aş dori să încep cu aceia care nu mai sunt consilieri şi în primul rând cu doamna Coste Maria Adelina, care, aşa cum ştiţi, a plecat nedrept de devreme. O vom păstra în memorie aşa cum era aici, în sală, între noi", a spus Maci.
Liberalul i-a mai menţionat pe UDMR-stul Huszar Istvan, între timp plecat să lucreze la o firmă din Ungaria, care "ne rămâne în minte datorită lucidităţii şi umorului", pe liberalul Dacian Palladi, acum consultant în afaceri, care la sfârşitul şedinţelor "ne dădea câte un citat ca o palmă zen", şi pe colegul acestuia, Adrian Revnic, acum director tehnic al OTL, care a plecat "doar cât să ne ducă pe toţi în condiţii mai bune pe căile oraşului".
"Declar şedinţa închisă!"
Profesor de meserie, Maci a făcut apoi prezenţa consilierilor din ultimul legislativ, pe care i-a nominalizat în ordine alfabetică.
Liberalul i-a menţionat cu umor îndeosebi pe liderii opoziţiei, cum ar fi UDMR-ista Kirei Melinda (foto) "fără de care şedinţele noastre ar fi fost mult mai tăcute", şi pe PSD-istul Liviu Sabău Popa, cu precizarea că "sper să nu aibă nimic împotrivă".
Emoţionat, profesorul l-a sărit din greşeală din listă pe liberalul Ioan Tau, care s-a ridicat în picioare pentru a arăta că este prezent, precum şi pe colegul său de partid, Laurenţiu Chiană, "cel mai longeviv preşedinte de şedinţă".
Maci a mulţumit în numele consilierilor aparatului tehnic al Consiliului Local, funcţionarilor municipalităţii şi jurnaliştilor care au reflectat şedinţele în plen.
"Ceea ce am făcut se vede şi se va vedea. Ceea ce n-am făcut se va vedea şi aceea. Am încercat să ne facem treaba aşa cum am ştiut noi şi cât am putut mai bine. Fie ca cei care vor veni după noi să o facă şi mai bine!", a încheiat Maci.
În urma acestuia, liberalul Laurenţiu Chiană a închis oficial lucrările din legislatura 2016-2020. "Declar şedinţa închisă!", a spus preşedintele de şedinţă, în aplauzele colegilor.
În ședința de joi, consilierii locali au aprobat, între altele, trei proiecte distincte pentru realizarea celor trei pump track-uri în Oradea, un proiect complex care va schimba felul în care se circulă prin Piaţa Gojdu din Oradea, indicatorii tehnico-economici ai lucrărilor de modernizare a Pieței Cetate, de construire a drumurilor de legătură cu Oșorhei și Sântandrei, precum și realizarea de către municipalitate a documentației drumului expres Oradea - Arad.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.