CET II, din cartierul Nufărul, are proprietar nou. Casa de avocatură Muşat şi Asociaţii, care se ocupă de valorificarea bunurile societăţii Termoelectica, aflată în lichidare judiciară, a vândut fosta centrală pentru suma de 7,1 milioane euro plus TVA în cadrul unei licitaţii la care s-a înscris un singur ofertant.
Potrivit unor surse din piaţă, reprezentanţii firmelor Aloref Alba Iulia şi Ascom International, care în urmă cu doi ani au mai valorificat în aceeaşi formulă cel mai mare producător de sodă calcinată din România, combinatul GHCL UPSOM Ocna Mureş, au fost programaţi marţi seară la sediul licitatorului pentru semnarea contractului de vânzare – cumpărare.
Cel mai probabil informaţia va deveni publică după parafarea documentelor.
Aloref Alba Iulia şi Ascom International vor valorifica materialele obţinute din demolarea fostului CET II, vor face ecologizarea terenului după care vor pune aici bazele unui parc industrial. Câştigătorii licitaţiei vor avea la dispoziţie circa 140 de hectare de teren, din care circa 90 de hectare o reprezintă halda de şlam aferentă fostei concetrale.
Licitaţiile organizate pentru vânzarea CET II au pornit iniţial de la o valoare de circa 60 milioane euro pentru ca în lipsa unui ofertant preţul să coboare treptat până la cele 7,1 milioane euro cu care a şi fost vândut.
În cursul primăverii anului 2014, municipalitatea a intrat în asociere cu o companie din Bucureşti pentru a putea participa la licitaţie, dar în final partenerul nu a mai făcut o ofertă iar afacerea a căzut.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.