Mai multe localităţi din judeţul Bihor se află, sâmbătă după amiază, sub avertizare de cod galben de furtuni.
Avertizarea a fost emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie şi este valabilă între orele 18.40 şi 20.10.
În acest interval se vor semnala frecvente descărcări electrice, grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie, iar aversele pot atinge local 20-25 l/mp.
Localităţile afectate sunt: Oradea, Aleşd, Marghita, Săcueni, Valea lui Mihai, Abram, Abrămuţ, Aştileu, Balc, Biharia, Borş, Brusturi, Buduslău, Cetariu, Cherechiu, Chişlaz, Ciuhoi, Copăcel, Curtuişeni, Derna, Diosig, Drăgeşti, Gepiu, Girişu de Criş, Hidişelu de Sus, Ineu, Lugaşu de Jos, Măgeşti, Nojorid, Oşorhei, Paleu, Popeşti, Roşiori, Săcădat, Sălacea, Sălard, Sânmartin, Sântandrei, Sârbi, Şimian, Spinuş, Tămăşeu, Tarcea, Tăuteu, Ţeţchea, Tileagd, Vârciorog, Viişoara.
Mai multe județe din țară sunt afectate de cod portocaliu.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.