URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 02 DECEMBRIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În iureşul creat de cifrele tot mai alarmante ale pandemiei a trecut aproape neobservată ideea ministrului Sănătăţii ca pe viitor spitalele să treacă înapoi în subordinea Ministerului. Mai grav decât atât, această idee a fost agreată şi de preşedintele ţării, semn că, după ce lucrurile se vor linişti, vom avea parte de numeroase surprize...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Cum ar putea, oare, o clasă politică, clădită ea însăși pe impostură și mediocritate, să instituie norme și criterii de selecție pe care chiar ea le-ar pica, cu brio? Răspunsul este, totuși, la îndemână: prin simpla transparentizare, pe care o cerem cu toții, și noi, cei din mass-media, și generațiile mai tinere, și Uniunea Europeană, în care ne-am zorit să intrăm, atrași de avantaje, nu de rigori.
Zic şi eu
Adrian Cris
Zilele trecute am vorbit cu surse din Consiliul Judeţean şi de la una dintre instituţiile subordonate unde personalul va fi înjumătăţit. În aparatul propriu al CJ Bihor, concursurile pentru ocuparea posturilor rămase s-au desfăşurat săptămâna trecută, deocamdată fără să conteste nimeni corectitudinea lor. Dar, dacă ar fi să acuze cineva ceva, ar putea fi chiar noua conducere. O funcţionară a fost prinsă copiind (ceea ce şefii CJ nu au anunţat, şi rău au făcut!), deşi bibliografia de concurs n-a conţinut noţiuni de astrofizică, ci doar normele legale ce reglementează administraţia judeţeană.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Ieşirile publice recente ale arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, sunt nişte consecinţe fireşti ale slăbiciunii Statului Român şi a instituţiilor sale în faţa Bisericii Omniprezente Române Cum bine ştim, în România nu se câştigă alegeri fără ajutorul făţiş (şi complet ilegal) al popii din sat, aşa că, odată ajunşi la putere, politicienii tac şi le înghit prelaţilor derapajele, lăsându-i să se transforme în monştri mai presus de orice...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pentru candidații cărui partid intenționați să votați duminică, 6 decembrie, la alegerile parlamentare?














De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Apropierea alegerilor parlamentare impune cunoaşterea rolului şi modului de funcţionare al Parlamentului, precum şi a statutului parlamentarilor ca reprezentanţi ai cetăţenilor. Potrivit Constituţiei, organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu. Fiecare Cameră îşi alege un birou permanent.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Gripa este o boală respiratorie acută determinată de infecţia cu virusuri gripale. Boala afectează căile respiratorii superioare şi/sau inferioare şi este frecvent însoţită de febră, cefalee, dureri musculare şi astenie. Virusurile gripale aparţin familiei Orthomixoviridae, existând 2 genuri, unul care cuprinde virusurile gripale A şi B şi altul care cuprinde virusul gripal C.
06 Mai 2011, 08:54

Jocuri în deplasare pentru Luceafărul şi Bihorul Beiuş

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce şi-au asigurat matematic promovarea în cel de-al doilea eşalon fotbalistic al ţării, jucătorii formaţiei orădene de fotbal Luceafărul mai au de disputat trei jocuri în actualul sezon al Ligii a III-a, urmând a se pregăti apoi pentru campionatul viitor, al diviziei secunde.

Până atunci însă, vineri, elevii antrenorului Florin Fărcaş vor disputa la Simeria partida din cadrul etapei a 26-a a Seriei a V-a din Liga a III-a.

Jucătorii orădeni vor întâlni echipa de pe locul V, formaţia locală CFR, şi chiar dacă nu mai constituie nicio miză pentru ei, "confruntarea trebuie câştigată pentru a ne doveni valoarea", după cum a declarat unul dintre componenţii lotului formaţiei Luceafărul.

Şi antrenorul Florin Fărcaş este încrezător înaintea acestei dispute, programate vineri, de la ora 18, cu toate că resimte o uşoră relaxare în cadrul lotului.

Totodată cealaltă echipă bihoreană din competiţie, CF Bihorul Beiuş, merge în deplasare, la Sebiş, pentru jocul din compania formaţiei gazdă, Naţional, o echipă situată la mijlocul clasamentului, pe poziţia a VIII-a.

Şi beiuşenii abordează la victorie acest joc, sperând în părăsirea locului al 13-lea cât mai repede cu putinţă, întrucât se apropie sfârşitul campionatului şi fotbaliştii de la CF Bihorul doresc să continuie şi anul viitor în eşalonul secund.

În runda de vineri, de la ora 18, contracandidata beiuşenilor la evitarea retrogradării, Nouva Mama Mia Becicherecu Mic va evolua pe teren propriu, în compania celor de la ACS Recaş.

Într-o altă partidă interesantă a acestei runde, Autocatania Caransebeş primeşte replica reşiţenilor de la CSM Şcolar.


Programul etapei de vineri din Liga a III-a, Seria a V-a, la fotbal:

programul etapei 26 liga 3.jpg


Clasament:

clasament liga 3 - 5.05.jpg

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.0875 RON
  • 1 EUR = 4.8735 RON
  • 1 HUF = 0.0135 RON