Protestatarii OTL par că renunţă la demers unul câte unul. Până la ora 6, toate autobuzele OTL care trebuiau să iasă pe trasee au şi făcut-o, conform programării.
La OTL au descins, joi dimineaţă, echipaje de jandarmi, care au instalat camere de filmat la poarta principală, pentru a înregistra tot ce se întâmplă şi pentru a-i descuraja pe protestatari să blocheze ieşirea din curte, la fel cum au făcut zilele trecute.
Deşi era de aşteptat ca protestatarii să fie mai vehemenţi, cei aproximativ 50 de oameni adunaţi în parcarea din faţa OTL sunt liniştiţi şi nu a fost nevoie ca jandarmii să intervină.
Primele două autobuze ale societăţii de transport local au ieşit pe trasee la ora 4. La ora 5 se circula pe liniile 11, 12, 13, 14, 16, 17, 18, 20, 21, legăturile Oradea – Băile Felix, Oradea - Borş.
Protestatarii adunaţi în faţa unităţii i-au huiduit pe colegii care au intrat la muncă. La un moment dat, ei chiar şi-au aplaudat colegii când au ieşit pe poartă, strigându-le: "Bravooo, sânge aveţi în voi, bravo vouă!".
"Ăştia-s căcaţii ăia care au venit de câteva luni de la privat şi tu, care lucrezi, de 20 de ani aici, o să rămâi fără loc de muncă", vorbeau între ei protestatarii.
În jurul orei 4.30, directorul economic al OTL, Romeo Nica, s-a adresat salariaţilor adunaţi în faţa unităţii. "Vă rog să ne prezentaţi la lucru, suntem în a treia zi de absenţe nemotivate şi toată lumea are rate de plătit. Nu putem negocia cu sabia deasupra capului", a încercat el să îşi mobilizeze colegii.
De precizat că autobuzele reprezintă doar 44% din transportul local, iar punerea în mişcare a parcului de tramvaie este mai dificilă, dat fiind faptul că tramvaiele sunt parcate în linie, unul după altul.
"Avem toate garniturile pregătite să iasă pe traseu pentru momentul în care oamenii se vor întoarce la muncă", a mai spus Nica.
De altfel, în jurul rorei 5.30, Nica i-a îndemnat pe oameni să îşi desemneze trei reprezentanţi ai vatmanilor să meargă la discuţii, însă protestarii au refuzat, spunând că vor discuţii în stradă.
Potrivit directorului economic al societăţii, până la ora 5.40, erau pe trasee 95% dintre autobuzele care trebuiau să iasă. Până la aceeaşi oră nicium vatman nu s-a prezentat la depou, astfel că tramvaiele nu circulă în continuare.
UPDATE: Managerul OTL, Viorel Mircea Pop, a declarat BIHOREANULUI că, până la ora 6, toate autobuzele au ieşit pe traseu şi că aşteaptă să vină şi vatmanii.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.