Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, a anunțat vineri la prânz că și-a depus demisia din funcție, în contextul scandalului izbucnit după ce publicația Libertatea a dezvăluit că, într-un CV al politicianului din 2016, acesta și-a trecut studii superioare pe care nu le făcuse.
„Mi-am depus astăzi demisia din funcția de ministru al Apărării Naționale. Am discutat cu președintele, cu premierul, cu președintele partidului, cu o parte dintre colegii din USR și le mulțumesc pentru susținere și încredere. Fac acest gest cu asumare și respect față de Armata Română”, a scris Ionuț Moșteanu, pe Facebook.
El a explicat că nu vrea ca scandalul să planeze asupra misiunii de apărare a securității țării. „România și Europa sunt sub asaltul Rusiei. Securitatea noastră națională trebuie apărată cu orice preț. Nu vreau ca discuțiile despre formarea mea și greșelile pe care le-am făcut acum mulți ani să-i distragă de la misiunea grea pe cei care conduc acum țara”, a scris USR-istul.
Acesta și-a făcut o autoevaluare a mandatului, în lumină pozitivă: „Am jurat să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru a avea o Armată bine dotată, mai bine motivată și mai bine înzestrată. Și am făcut asta în fiecare zi - am întărit relațiile cu aliații, am urmărit și accelerat programele de înzestrare, am dat un mesaj clar împotriva băieților deștepți cu interese în domeniu, am îmbunătățit cadrul legal, am apărat drepturile celor care servesc patria”.
Ionuț Moșteanu a mai lansat, în final, un apel către cetățeni, să le acorde în continuare sprijin președintelui și premierului.
„Și un gând despre viitor - România este prinsă între unii care au capturat-o și sunt mufați la banii publici și unii care vor să îi dea foc și să o abată de la parcursul proeuropean și euro-atlantic. La mijloc sunt câțiva oameni buni (buni, nu perfecți) care țin echilibrul și direcția corectă - Nicușor Dan, Ilie Bolojan, colegii din USR, de multe ori cu sacrificii enorme. Ei merită în continuare sprijinul și încrederea noastră, a tuturor, poate chiar mai mult decât până acum. Dumnezeu să ocrotească România!”, a încheiat el.

Inquam Photos / George Călin
Mai multe voci i-au cerut public demisia lui Ionuț Moșteanu, după ce miercuri publicația Libertatea a dezvăluit că acesta și-a trecut, într-un CV mai vechi, pe când era consilier la Ministerul Transporturilor, o facultate pe care nici măcar n-a frecventat-o, cea de Management la Universitatea Athenaeum.
Ionuț Moșteanu a reacționat spunând că este vorba despre o greșeală „care mă jenează”. El a susținut că eroarea a stat în faptul că a copiat un model de CV de pe internet și nu l-a modificat cum ar fi trebuit, la capitolul „studii superioare”.
Nu este singura controversă în ceea ce privește trecutul academic al lui Moșteanu. Presa centrală a arătat că acesta a studiat la finalul anilor 90 la Universitatea privată Bioterra din București - Facultatea de Inginerie și Management Agroturistic, la frecvență redusă, dar și-a obținut licența abia în 2015, la sesiunea din toamnă, pentru ca după câteva luni să fie angajat consilier în cadrul Ministerului Transporturilor - funcție pentru care avea nevoie de studii superioare.
Întrebat joi seara, la Digi24, despre scandalul Moșteanu, premierul Ilie Bolojan a răspuns: „Am încercat să nu lucrez cu CV-uri, să nu lucrez cu diplome, să nu mă duc să văd ce au absolvit miniștrii, ci am încercat să lucrez cu miniștrii în funcție”. Întrebat dacă Moșteanu ar trebui să-și dea demisia, Bolojan a răspuns: „E o decizie pe care dânsul o ia. Din punctul meu de vedere, i-am spus: «Capul sus, încearcă să-ți faci o analiză...»”.
UPDATE. Bolojan: „Îi mulțumesc pentru activitatea depusă”
Ilie Bolojan a transmis, la scurt timp după anunțul demisiei, că va propune ca ministru interimar al Apărării Naționale să fie ministrul Economiei, Radu Miruță.
„Am luat act de demisia domnului Ionuț Moșteanu din funcția de ministru al Apărării Naționale și vicepremier al Guvernului României. Îi mulțumesc pentru activitatea depusă în exercitarea mandatului. Îi voi propune președintelui României ca interimatul funcției să fie asigurat de dl Radu Miruță, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului”, a precizat Bolojan.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.