URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 03 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În relația cu administrația centrală, Bihorul și Oradea au avut câteva episoade faste, dar și niște ghinioane teribile. Marea lovitură a fost trecerea a zeci de hectare de teren situat în centrul Oradiei în posesia Consiliului Județean, odată cu marea retragere a armatei la minimum 60 de kilometri de graniță. Dar putem spune că am avut și ghinion pentru că...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). În mod normal, ficatul conţine 2-4% grăsimi.
03 August 2020, 20:51

Investiţii de peste un milion de euro în reabilitarea şi dotarea Maternităţii Oradea (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Lucrările de reabilitare şi dotare cu aparatură a Maternităţii Oradea se apropie de finalizare. Investiţiile, de peste un milion de euro, vizează reabilitarea şi dotarea blocului operator de ginecologie şi a Secţiei de ginecologie.

Cu trei săli de operaţii

Blocul operator, de la etajul doi, va avea trei săli de operaţie şi o secţie de terapie intensivă, iar secţia de ginecologie, de la etajul întâi, va avea 25 de paturi.

"După finalizarea lucrărilor, blocul operator şi secţia de ginecologie vor funcţiona într-una din aripile corpului B al Maternităţii. Lucrările la blocul operator vor fi finalizate până la sfârşitul lunii august, iar cele de la secţia de ginecologie până la finalul lunii septembrie", se menţionează într-un comunicat al municipalităţii.

În prezent blocul operator funcţionează în clădirea veche, Staţionar III, dar după finalizarea lucrărilor va fi relocat.

Maternitatea orădeană beneficiază de o finanţare europeană de peste 1,1 milioane euro în baza unui proiect în valoare de 3 milioane euro derulat în parteneriat cu Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara şi Universitatea din Debreţin (Ungaria).

Fondurile europene atrase sunt folosite pentru dotarea cu aparatură iar lucrările de reabilitare şi modernizare sunt finanţate din fondurile spitalului, ale municipalităţii orădene şi alocări de la Ministerul Sănătăţii.

Control preventiv

Proiectul european prin care au fost atrase fondurile pentru îmbunătăţirea dotărilor Maternităţii Oradea se derulează în perioada martie 2019 – mai 2021.

În cadrul proiectului au fost prevăzute inclusiv activităţi de prevenire şi diagnosticare a bolilor cu frecvenţă înaltă. Spre exemplu, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea are programate printre altele activităţi de screening pentru detectarea precoce a cancerului ovarian şi a bolilor infecţioase.

Proiectul mai finanţează realizarea şi promovarea online a unui videoclip privind prevenirea principalelor afecţiuni ginecologice.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6562 RON
  • 1 EUR = 4.9696 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON