URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 08 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cred că mai toată lumea a auzit de concitadinul nostru George Haber, ajuns în Sillicon Valley, unde a făcut o frumoasă carieră în IT. De câte ori are ocazia, vine în țara natală și deapănă, cu mult umor și competență, experiențele fascinante acumulate într-o viață de om. Așa a făcut și săptămâna trecută, când la IQ Digital Oradea Summit, o manifestare de mare calitate, ne-a povestit despre planurile sale de viitor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vinerea trecută, în dimineața când Administrația Fondului de Mediu a lansat sesiunea pentru depunerea cererilor în Programul Casa Verde, pentru finanțarea instalării de panouri fotovoltaice și, în premieră, și a dotării cu acumulatori, am simțit gustul frustrării. Nu al invidiei față de cei care le-au înregistrat în mai puțin de 2 minute (am prieteni care au reușit), ci al frustrării că n-am priceput unde am greșit...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
05 Iulie 2017, 13:17

Investiţie de 2,2 milioane euro: Primarul Ilie Bolojan a semnat contractul de finanţare pentru reabilitarea casei Darvas La Roche

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Casa Darvas va fi transformată în muzeu art-nouveau. Primarul Ilie Bolojan şi directorul executiv al ADR Nord-Vest au semnat miercuri la Oradea contractul de finanţare europeană pentru lucrările de reabilitare a clădirii din strada Iosif Vulcan 11, în vederea reintroducerii în circuitul turistic ca muzeu art-nouveau.

"Valoarea totală a proiectului este de 2,2 milioane euro. Noi ne-am şi pregătit pentru demararea licitaţiei privind realizarea lucrărilor. În 23 a fost trimisă documentaţia pentru publicarea pe SEAP, în cea de a doua jumătate a lunii va fi publicată, după care, din toamnă, vor începe lucrările", a declarat primarul Ilie Bolojan.

Proiectul, în care municipalitatea are doar o contribuţie de 2% plus cheltuielile neeligibile, vizează conservarea şi restaurarea Casei Darvas - La Roche, transformarea în muzeu, montarea unui lift pentru persoanele cu dizabilităţi, creşterea numărului de vizitatori la 5.000 pe an şi înfiinţarea unui centru cultural care să încurajeze schimburile culturale, turistice şi de tinere. Durata de implementare a acestuia este de 30 de luni.

Primul proiect

Potrivit directorului ADR Nord-Vest, Sanda Cătană, municipalitatea orădeană este prima administraţie locală din regiune care a reuşit să atragă fonduri europene în noul ciclu de finanţare.

"E primul contract care se semnează pe Axa prioritară 5 privind protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural la ADR Nord - Vest. Vom mai avea ocazia, cât de curând, să semnăm un alt contract pe această axă", a promis Cătană.

Primăria Oradea a mai depus proiecte în vederea atragerii de fonduri europene pentru reabilitarea bastioanelor Cetăţii şi refacerea fostului sediu al Vămii din strada Armatei Române în vederea transformării lui într-un Muzeu al masoneriei.

Procesul bastioanelor

În momentul de faţă, proiectul de refacere a zidurilor fortificaţiei este blocat în instanţă. "Ni s-a respins proiectul pentru că au apărut probleme legate de identificarea exactă a bastioanelor. Am contestat această respingere la autoritatea de management, experţii şi-au menţinut decizia şi urmează ca o instanţă de contencios să se pronunţe", a explicat primarul Ilie Bolojan.

Edilul a spus că, deşi bastioanele nu erau indentificate cu CF-uri în proiect, municipalitatea a făcut dovada că deţine în proprietate întreg imobilul, fapt pentru care ar trebui să primească finanţare.

Urmează Muzeul masoneriei

Având în vedere cursul procesului, cel mai probabil următorul proiect finanţat prin ADR Nord-Vest va fi cel referitor la înfiinţarea Muzeului masoneriei. "Documentaţia a fost deja trimisă la Bucureşti pentru ca finanţarea să poată fi contractată", a spus Cătană.

Valoarea totală a fondurilor alocate ADR-Nord Vest în noul ciclu de finanţare europeană se ridică la 855 milioane euro. Până în prezent la nivelul regiunii s-au depus 959 de proiecte în valoare de 3,2 milioane lei, în condiţiile în care au fost lansate doar 8 apeluri din cele 32 existente în program iar în precedentul ciclu de finanţare s-au depus în total doar 1.120 de proiecte.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Vaishamar...
D-aia a evacuat si desfiintat Fc Bihor!Alt episod din -Grea e viata la oras...!
Postat 06 Iulie 2017, 06:31 de grigore
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5425 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON