URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 18 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Aprilie 2021, 07:57

Invazia căpușelor: Veterinarii orădeni se confruntă cu un val de infestări cu căpușe ale animalelor de companie

Invazia căpușelor: Veterinarii orădeni se confruntă cu un val de infestări cu căpușe ale animalelor de companie LA STROPIT! Municipalitatea pregătește pentru săptămâna aceasta dezinsecția zonelor publice. „Prima trecere se va face imediat după încălzirea vremii, numai să se oprească ploile”, promite viceprimarul Marcel Dragoș
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aproape că nu există zi în care veterinarii orădeni să nu trateze măcar un animal de companie muşcat de căpuşe. "Cum n-am avut o iarnă rece, sunt mai multe căpuşe decât în anii anteriori. Primele cazuri de muşcături au apărut încă din februarie, când vremea s-a încălzit. Pe frigul din martie au dat înapoi, dar acum începe al doilea val", avertizează veterinarul Sorin Lăzuran.

Situaţia e cu atât mai gravă cu cât, după încălzirea vremii, oamenii vor ieşi tot mai mult în parcuri, în ţinute mai lejere, riscând să fie infestaţi!

Pericolul din iarbă

Căpuşele sunt supravieţuitoare înnăscute. Înrudite mai curând cu acarieni, precum cei ce provoacă râia, decât cu insecte ca ţânţarii, căpuşele pot trăi 3 ani hrănindu-se doar de trei ori, supravieţuiesc sub apă până la două săptămâni, rezistă la -12 ℃ şi fac faţă fără probleme iernii pentru a reveni la viaţă când tempSorin Lăzuran, medic veterinareratura urcă la 8 ℃.

Vremea neobişnuit de caldă le-a activat anul acesta mai devreme ca oricând. "Primii căţei infectaţi au început să vină în februarie, iar de atunci numărul e în creştere", spune veterinarul Sorin Lăzuran (foto). Una din trei căpuşe este purtătoare de boli, uneori fatale. "Acum două săptămâni am adormit un căţel Husky. Nu mai putea fi salvat. Ajunsese în stare comatoasă", afirmă veterinarul.

Căpuşe de Oradea

Dacă primele animale de companie infestate cu căpuşe au fost aduse din Paleu, Săldăbagiu de Munte şi Nojorid, treptat focarul pare să se fi mutat în parcurile din Oradea. "Nu-i de mirare. O larvă de căpuşă e cât vârful unui ac de gămălie. Poate ajunge rapid cu o pală de vânt din Paleu în centrul oraşului", zice Lăzuran. Aşa se şi explică incidenţa infestărilor. "Degeaba se dezinfectează Oradea, dacă localităţile vecine sunt pline de căpuşe".

Animalele de companie infestate îşi pierd pofta de mâncare, devin apatice, fac febră, iar dacă rămân netratate pot ajunge la hemoragie vezicală şi deces. "Îmbolnăvirile pot fi prevenite uşor cu deparazitările periodice, practicate însă de doar 30% dintre proprietari, şi verificarea animalului la întoarcerea de la plimbare, ca să nu aibă căpuşe pe el", explică veterinarul. Sfatul se aplică incluziv deţinătorilor. "Încă n-am avut cazuri anul acesta, dar anul trecut am scos căpuşe inclusiv de la oameni".

În creştere

În medie, circa 400 de bihoreni sunt muşcaţi de căpuşe într-un an. "În ultimii ani se înregistrează o creştere a numărului de cazuri, mai ales primăvara şi vara", spune medicul Andrei Csep, specialist în boli infecţioase.

Cum nu toate căpuşele transmit boli, cei mai norocoşi sau cei care le descoperă rapid pot scăpa cu o uşoară iritare a pielii. În cazurile grave, însă, se poate ajunge la boala Lyme, cu simptome de la dureri musculare la senzaţii de slăbiciune, evoluând în funcţie de stadiul în care pacientul a solicitat ajutor medical. "În stadiul I cura de antibiotice poate dura 3-4 săptămâni, dar în stadiile II sau III repetarea ei se poate întinde pe luni de zile", zice medicul.

S-a fixat pe articulaţii...

Un orădean de 44 de ani a povestit pentru BIHOREANUL prin ce trece un astfel de pacient. "În cazul meu boala s-a fixat pe articulaţii: simt furnicături în glezne, genunchi, spate şi zona cervicală, care se transformă în dureri când se schimbă vremea. Sunt zile în care nu mă pot concentra pe nimic", povesteşte Aurel. De 6 luni bărbatul ia antibiotice, iar la finalul curei va trebui s-o ia de la capăt. "Nu există un tratament standard", spune el cu resemnare.

Nici măcar nu ştie cum s-a infestat: "Am început să slăbesc brusc, aşa că am umblat din doctor în doctor până când la analize mi-au găsit anticorpi pentru muşcătura de căpuşă". Incidentul l-a afectat profund. "M-a marcat aşa tare încât luna trecută, când am găsit două căpuşe pe pisica familiei, am dat-o de acasă. Nu vreau să treacă şi copiii mei prin ce trec eu".

"Nicio reclamaţie!"

Florin Birta, primarul OradieiCea mai eficientă metodă de contracarare rămâne prevenţia: deparazitarea animalelor de companie, folosirea de sprayuri anti-căpuşe înainte de ieşirea în parcuri, verificarea corpului la întoarcere şi dezinsecţia zonelor verzi. "Nu am primit nicio reclamaţie cu privire la apariţia de căpuşe în parcurile din oraş, dar vom verifica şi vom lua măsuri", promite primarul Florin Birta (foto).

Imediat după oprirea ploilor, municipalitatea va dispune tunderea gazonului în parcuri pentru a împiedica fixarea căpuşelor, deparazitarea ţarcurilor pentru câini şi organizarea primei dezinsecţii de anul acesta. Acţiunea va fi realizată tot de firma Coral Impex, după ce licitaţia organizată în decembrie a fost contestată de unul dintre participanţi.

După experienţa din 2020 când, din cauza ploilor repetate, dezinsecţia a trebuit reluată de mai multe ori, noul contract, cu o valoare de 17 milioane lei pe 4 ani, prevede nu mai puţin de 12 "treceri" pe an. Poate aşa, Primăria va stârpi nu doar ţânţarii, ci şi căpuşele...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6739 RON
  • 1 EUR = 4.9754 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON