Interviu cu Marius Vizer: "Mi-e dor de Oradea şi de orădeni"

Între întâlniri cu VIP-uri, invitaţi, delegaţi, preşedinţi de federaţii şi propriul staff, în ajunul deschiderii Campionatelor Mondiale, sub spectrul sosirii lui Vladimir Putin, proaspăt reales preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Judo, Marius Vizer şi-a făcut timp şi pentru a răspunde întrebărilor BIHOREANULUI.

Care l-au plimbat nu doar prin sport, politică şi afaceri, dar şi în trecut, şi în viitor, forţându-l să facă destăinuiri neaşteptate şi predicţii interesante...

- Unic candidat, realegere prin aplauze... Parcă n-ar fi democraţie. Cum de nu aţi avut contracandidat?

- Păi, cu toată modestia, trebuie să spun că din 2000, când am devenit preşedinte la Uniunea Europeană de Judo, şi apoi din 2007, la IJF, nu am avut contracandidat. Sunt singurul preşedinte care niciodată nu a avut contracandidat, în istoria judoului.

- Cunoscătorii vorbesc de o adevărată revoluţionare a judoului în ultimii ani (şi poate aici e explicaţia), de o mai mare vizibilitate şi popularitate, ba chiar de o mai bună comercializare. Care au fost principalele reforme şi cum le-aţi inventat?

- Reformele le aveam pregătite cu ocazia primei candidaturi, în 2005, când am pierdut alegerile prin fraudă, la Cairo. Am fost consecvent şi le-am reluat 2 ani mai târziu, cu ocazia votului de neîncredere asupra fostului preşedinte sud-coreean, unul dintre cei mai proeminenţi oameni de afaceri, care era în funcţie de 12 ani. Am venit cu un pachet de reforme care au cuprins toate sectoarele sportului nostru: tehnice, legate de media, marketing, finanţe, promovare, proiecte sociale, educaţionale ş.a.m.d. Lumea judoului a fost şocată şi consternată iniţial, însă din momentul în care am început seria de evenimente - Grand Prix-uri, Grand Slam, Master, Campionat Mondial în fiecare an - m-a urmat cu respect, având încredere totală în ceea ce am propus. Inclusiv tradiţionaliştii, căci pentru prima oară japonezii au păşit înainte, cu ochii închişi.

- Care sunt ambiţiile de viitor legate de dezvoltarea judoului?

- În primul rând aş dori să consolidăm ce am construit până acum, ca să ştim că rezistă în timp. Iar modelul pe care l-am creat ca standard în IJF doresc să îl implementez la nivelul uniunilor continentale, al federaţiilor naţionale, până la nivel de club. Sigur că va mai dura, fiindcă e o schimbare de mentalitate de sus în jos, mai dificilă, dar e un sistem verificat, nu mai au nevoie să inventeze nimic.

- Aţi primit cereri de furnizare a modelului şi din alte sporturi?

- Ca preşedinte al Sport Accord, am transferat şi acolo modelul pe care l-am creat şi aplicat în judo, din care s-a inspirat un mare număr de federaţii internaţionale, chiar mai mari decât noi. Cred că am creat un standard viabil în sportul mondial.

"Decepţiile au fost pe măsură"

- Ce face judoul românesc? Am văzut scandaluri, tabere, acuzaţii de tunuri financiare...

- Am ajutat judoul românesc pe toate planurile, şi prin federaţia internaţională, şi privat, ca preşedinte de onoare al FRJ. Poate că am făcut eroarea de a mă implica prea mult emoţional şi am propus la conducerea federaţiei nişte oameni în care am avut încredere, dar care în momentul în care au devenit preşedinţi nu mi-au confirmat aşteptările. Sincer, îmi pare rău că m-am implicat atât de profund, nu trebuia să o fac. Am fost de bună credinţă, însă decepţiile au fost pe măsură.

- Cum e soluţia Guşă?

- Soluţia Guşă este una rezonabilă. E om de media, dar înainte de toate un pasionat de judo. Este un autodidact, s-a pus bine la punct, socializează extraordinar de bine în comunitatea internaţională a judoului, este apreciat şi cred că o să aducă o plusvaloare judoului românesc.

- Titlu de ştire: "Puciul lui Marius Vizer împotriva Mişcării Olimpice a eşuat". De ce a eşuat?

- A eşuat pentru că la acel moment oamenii nu erau pregătiţi, iar interesele personale şi de grup prevalau prea mult în defavoarea intereselor sportivilor şi ale sportului. Pe de altă parte, lumea sportului a fost surprinsă, şocată. Mult mai târziu a realizat despre ce e vorba. Bineînţeles că acuma este tardiv. Între timp, realitatea din sportul mondial, dopajul şi o serie de alte vicii mi-au confirmat predicţiile. Sportul a devenit o industrie prea mare, din care profită prea mulţi, şi prea puţin sportivii. Eu am vrut doar transparenţă, binele sportului, însă ei au fost lipsiţi de curaj, nepregătiţi, iar liderii lor interesaţi.

- Care e relaţia de acum cu CIO, cu preşedintele Thomas Bach?

- CIO a realizat, cred, că propunerile mele au fost obiective şi reformele propuse necesare. Sunt convins că în perioada următoate, pas cu pas, va implementa multe din ele. Cel mai bun argument este apropierea preşedintelui CIO de mine şi de judo. Neaşteptat faţă de ce s-a întâmplat la Soci în 2015, judoul este unul din puţinele sporturi care a primit o valoare adăugată pentru Olimpiada de la Tokyo 2020, unde intrăm cu echipe mixte, direct, fără calificare. E un moment istoric, pentru prima oară în judo sportivii pot să cucerească mai multe medalii. CIO a fost foarte deschis şi pozitiv, asta nu înseamnă că îşi recunoaşte greşeala, dar abordează deschis relaţia cu mine. Iar eu merg înainte cu conştiinţa împăcată şi deservesc interesele sportului pe care îl reprezint.

- În trecut eraţi implicat în mai multe sporturi. V-a trecut?

- Am o anumită vârstă, am foarte puţin timp. Toată energia mi-o canalizez pe judo şi ce mai rămâne este pentru familie. De viaţă privată nici nu poate fi vorba...

"Toate ţările mici au câte un tătuc"

- Mai aveţi timp de afaceri?

- Sincer să fiu, nu. Punctez din mers tot ceea ce pot. Datorită reţelei pe care am dezvoltat-o şi consolidat-o de-a lungul ultimilor 10-15 ani, încerc să valorific oportunităţi care nu necesită mult efort.

- Vremea jocurilor electronice şi a firmelor de security sunt de mult apuse...

- Îmi amintesc cu nostalgie...

- Se discută mult despre "relaţia specială" cu liderul rus Vladimir Putin. Am citit undeva următoarea afirmaţie: "Marius Vizer este interfaţa oficială a planului de atac al lui Putin în sport". Care e adevărul?

- Exclus! Am o relaţie de prietenie sportivă cu preşedintele Putin, este preşedinte de onoare al IJF. Nu am fost şi nu voi fi niciodată o interfaţă a nimănui, nu mi-am vândut onoarea niciodată şi n-o s-o vând nimănui. Însă oamenii din judo sunt o categorie puţin mai aparte, ne leagă nişte valori şi ăsta e chiar adevărul despre relaţia cu preşedintele Putin. Cel mai bun argument este că "revoluţia" pe care am lansat-o în 2015 s-a întâmplat la Soci, în Rusia. Dacă aş fi avut orice fel de obligaţie sau orice altă relaţie decât una de prietenie sinceră şi de fair play, nu s-ar fi întâmplat...

- În România post-comunistă ideea "tătucului" nu are conotaţii tocmai pozitive. Vedeţi în Rusia un model de urmat? Prin ce anume?

- Eu vreau să rămân în limitele fair play-ului şi ale sportului, n-aş vrea să comentez aspecte politice. Sunt câteva ţări în lume, printre care şi Rusia, care investesc foarte mult în sport, văzând în sport un factor de educaţie mintală, fizică, socială a naţiunii, şi pentru asta eu le respect. Iar dacă vorbim despre "tătuci", toate ţările mici şi mijlocii au câte un tătuc, diferenţa este pe care tătuc îl alege fiecare!

- Totuşi, o să discutăm puţin şi despre politică. Cum vedeţi viitorul UE şi poziţia României? Suntem aliniaţi rigorilor euro-atlantice, e o opţiune strategică sau una de formă?

- Eu cred că viitorul Uniunii Europene a fost consolidat odată cu alegerea preşedintelui Macron, pentru că asta îi dă Franţei puterea şi consistenţa să redevină un jucător principal. România - ca ţările din Centrul şi Estul Europei - se conformează strategic UE şi NATO, dar răspunsul acestora, efectele economice şi sociale nu sunt pe măsura "Da"-ului pe care îl spune România.

"Aş fi ajuns mult mai departe"

- Aţi rărit-o mult cu drumurile în România. V-aţi săturat de ţara natală, ca să cităm un cunoscut autonomist român?

- N-aş spune că m-am săturat, pentru că îmi iubesc şi respect naţiunea română, însă am învăţat să vizitez acele ţări unde mă simt chiar binevenit.

- Dezamăgirile legate de România din ce zone au venit?

- Cred că odată cu vârsta vine şi o anumită înţelepciune în configuraţia profesională şi socială a fiecărui individ. Eu, pentru toate decepţiile pe care le-am avut, îmi fac în primul rând mea culpa şi nu caut vinovaţii în altă parte. Cred că am fost prea entuziast şi prea partinic în tot ceea ce am întreprins şi perceput faţă de ţara mea natală şi ţara care m-a educat. Poate că, odată plecat din România în 1988, trebuia să rămân acolo unde am plecat. Uneori plăteşti preţul nostalgiilor...

- Dar credeţi că, dacă aţi fi rămas, astăzi aţi fi fost în aceeaşi poziţie şi situaţie?

- Eu cred că eram mult mai departe.

- Dacă ar fi să facem o "compoziţie chimică" a lui Marius Vizer, cât la sută e el român, cât maghiar, cât austriac?

- Sincer să fiu, nu mă mai identific etnic sau naţional, mă simt atât de internaţional încât nu mă mai sensibilizează, geo-teritorial, niciun fel de legătură. Trăiesc în Ungaria, mă simt bine aici, sunt respectat, respect pe toată lumea, convieţuiesc într-un mod armonios în societatea de aici. Viaţa mea e limitată la birou, la casă, la călătoriile pe care le fac. Într-un an sunt mai mult de două treimi plecat din ţară. Dar trăiesc aici, locuiesc aici, mă simt bine aici, mă simt liber în primul rând...

- Liber, dar dezrădăcinat.

- Astea sunt riscurile.

"Simt că am devenit umanist"

- În anii 90 eraţi foarte implicat în politică, susţinător al PNŢCD, al monarhiei, al forţelor aparent democratice. Aţi pariat pe cartea anti-comunistă, într-o ţară ce mima democraţia, şi ce folos?

- N-am fost implicat în politică în adevăratul sens al cuvântului. Am avut simpatii, anumite speranţe şi încredere în nişte modele care nu s-au dovedit a fi viabile în România.

- Nu v-a tentat să intraţi în politică?

- Cum nu sunt legat direct prea profund în nicio ţară, n-aş putea identifica teritoriul unde să mă implic în politică. Aşa că îmi aplic aptitudinile şi veleităţile în lumea judoului.

- Dar sunteţi de dreapta, de stânga?

- În ultima perioadă simt că am devenit umanist. Toate sistemele au viciile lor. Cred că doar umanismul rămâne orientarea aceea, idealistă şi utopică, dar totuşi dătătoare de speranţă.

- Aveţi vreo soluţie magică pentru România de astăzi? Ce ne poate salva? Turismul? Resursele energetice? Modernizarea infrastructurii? Să vindem pădurile?

- Nu ştiu dacă sunt eu cel în măsură să dau lecţii celor de acasă... Cred că în primul rând ar trebui valorificate resursele minerale, pentru că ele efectiv zac acolo unde sunt. Cred că România ar trebui să fie mult mai agresivă pentru a fi şi recompensată pentru eforturile pe care le face în UE, unde a îngenuncheat ca piaţă de desfacere, iar în NATO ca şi consumator de tehnologie militară. Cred că toţi indicatorii de creştere economică raportaţi în ultimii ani sunt consecinţa consumului şi tocmai din cauza asta nu se reflectă în creşterea nivelului de trai. Cred că România ar trebui să aibă o legislaţie mult mai solidă şi stabilă, ca să atragă şi să menţină investitorii. Cred că infrastructura a fost neglijată decenii de-a rândul şi asta descurajează, evident, mulţi investitori. Cred că turismul nu este bine structurat şi nu e centralizat ca şi concept, deşi România are posibilităţi mari, nevalorificate. Cred că naţia română e creativă şi a confirmat asta prin mulţi exponenţi care, în plan internaţional, sunt prezenţi astăzi în multe sectoare de activitate. Cred, însă, că acestor oameni creativi ar trebui să li se creeze un cadru de exprimare în România. Mai cred că valorile româneşti sunt, actualmente, majoritatea în străinătate. Stabilitatea economică, şi în primul rând cea a mecanismelor financiare, este dată de stabilitatea politică şi de felul în care politicienii gestionează patrimoniul naţional, economia. Or, aici avem carenţe mari. Nu s-au făcut, în primul rând, reformele de mentalitate şi epurarea socială şi politică necesare anumitor momente după revoluţie.

"Oradea arată bine"

- Aţi mai trecut prin Oradea? Ce părere v-a făcut, e sesizabilă schimbarea în bine?

- E trist, dar am văzut schimbările şi imaginea nouă a oraşului numai în media şi din impresiile turiştilor sau ale apropiaţilor cu care mă întâlnesc. Cred că oraşul a evoluat foarte mult. Nu ştiu cât este de îndatorat, dar din imaginile pe care le-am văzut arată bine.

- Cum e postura de proaspăt căsătorit? Ce mai face Irina Nicolae?

- Am fost, practic, căsătorit de când ne-am mutat împreună. Restul a fost o formalitate. Irina este alături de mine şi mă susţine în toate proiectele. Mă ajută la multe evenimente, în special la gale internaţionale. Avem o relaţie cât se poate de bună, ne iubim şi avem o viaţă armonioasă.

- Vă mai fereşte de tumultul cotidian...

- Nu mă fereşte, pentru că este prea dinamică! Chiar i-am zis că pe viitor am să încerc să o implic cât mai puţin, pentru că de fiecare dată când ajung acasă încep o nouă zi de lucru.

- Unde e Marius Vizer junior? Lumea mondenă îi simte lipsa...

- E alături de mine, mă ajută în business şi mă completează în ceea ce nu pot eu să fac pentru că efectiv nu am timp. Îi dau directivele şi el implementează anumite idei, proiecte... Cred că a trecut de mult de faza respectivă.

- Dar întreaga familie este acum în jurul dv. aici, la Budapesta?

- Da.

- Sunteţi cel mai bine poziţionat român în ierarhia sportivă internaţională. Care e următoarea ţintă?

- Următoarea ţintă rămâne în lumea judoului: să duc sportul care m-a consacrat şi pe care îl servesc cu loialitate şi cu cinste la locul pe care-l merită în ierarhia sporturilor mondiale. Am reuşit un parteneriat istoric cu CNN, am intrat în grupa sporturilor privilegiate ale CNN-ului, alături de Formula 1, golf, tenis, baschet, baseball, iar asta este o cinste şi o recunoaştere pentru sportul nostru. O să-i dea o mult mai multă credibilitate, va crea o pârghie de susţinere importantă a federaţiilor naţionale din partea guvernelor şi sper ca cei din lumea judoului să valorifice la maximum oportunitatea.

- Aveţi un mesaj de transmis orădenilor?

- Mi-e dor de Oradea şi de orădeni, de tot ceea ce mă leagă de Oradea, de membrii familiei care au mai rămas acolo, de prietenii mei... Mă gândesc cu nostalgie la ei.