Inna, mall-ul şi poporul

Concertul Innei din Lotus Center a început cu o mică confuzie: câţiva dintre spectatori au confundat-o pe Beatrice, prezentatoarea evenimentului, cu Inna. O confuzie oarecum justificată. Diva orădeancă a urcat pe scenă într-un deux-pieces negru îndrăzneţ, cu grad de transparenţă 99%, făcut parcă special să bântuie visele taţilor din public.

Dar lucrurile s-au limpezit când moderatoarea a îndemnat publicul s-o strige pe artistă. "Inaaaaaaa!", a răsunat din mii de piepturi de copii, ca la o imensă serbare de 1 Iunie. Şi aşa a apărut pe scenă Inna cea adevărată.

Inna este mai frumoasă în realitate decât în fotografii. Editarea digitală o îndepărtează de imaginea destul de ingenuă la cei 28 de ani şi o transformă într-un produs prea lucios, prea strălucitor. Lansată de radio şi televiziune, făcută celebră de YouTube, călătorită şi admirată în lumea mare, Inna este un produs de vârf al marketingului.

Cu toate astea, pare să-şi fi păstrat bunul simţ şi capul pe umeri, fapt admirabil dacă ne gândim cât de uşor poate corupe succesul venit la o vârstă fragedă. Nu s-a comportat ca o celebritate mondială, nu a vrut cameră de hotel plină cu trandafiri albi, nici meniu pe bază de trufe.

Prima ei apariţie în Oradea a fost într-un concert de mall, o specie aparte în lumea spectacolelor, diferit de show-urile în cluburi cu care e obişnuită. Playlistul n-a fost gradat prea fericit - a început în forţă şi a terminat-o cam moale. Publicul a fost şi el tot de mall, uşor timorat, fără experienţă, mai preocupat să filmeze şi să facă poze decât să aplaude sau să danseze. O mare de telefoane şi tablete i-au urmărit artistei fiecare mişcare, iar cum aplaudatul hands-free nu s-a inventat încă, între melodii se auzeau mai mult ţipetele de bucurie şi declaraţiile de dragoste ale celor mici şi foarte mici.

Cântarea n-a fost foarte live (doar vocile au fost live) şi nici muzicienii n-au fost 9, cum anunţam. S-a venit cu o variantă restrânsă: o vocalistă de backing, un tobar (da, sună ciudat, dar există şi funcţia de tobar la Inna) şi un băiat bun la toate, care dădea play la negative, la imaginile de pe ecran şi simula cântatul la clapă şi chitară. Dacă găseam o mătură de-aia originală, din paie, mă aruncam şi eu la nişte solo-uri. Tot aşa de mult ca ei m-aş fi auzit şi eu în boxe, căci sunetul era preînregistrat, iar performanţa instrumentiştilor era pur vizuală. Temporar au mai apărut două vocaliste, dar şi un băiat la chitară rece care a cântat live.

Instalaţia de sunet a fost orientată exclusiv spre partea din faţă, deşi jumătate din public se afla pe lateralele scenei. Dacă locul dintre cafenele şi Carrefour va fi păstrat pentru alte concerte, ar fi bine să se ţină cont şi de aspectul ăsta. Estimez că au fost cam 2.000 de oameni, dintre care au rămas pentru autografe vreo 300. Momentul autografelor n-a fost prea bine organizat, iar coada s-a mişcat greu.

Iar de vă întrebaţi de onorariu, nu-l ştiu cu exactitate, dar cel puţin n-a fost plătit de municipalitate. Primarul Ilie Bolojan şi-ar fi luat înjurături ca Ceauşescu pe vremuri.