URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 06 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
23 Ianuarie 2011, 10:11

Înfrângere la 22 de puncte pentru baschetbalistele din Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În primul meci oficial din noul an, echipa orădeană de baschet feminin CSM Universitatea a fost învinsă sâmbătă, la Arena "Antonio Alexe", de către echipa clujeană Universitatea la o diferenţă de 22 de puncte, cu scorul de 92-70.

Echipa gazdă a început foarte timorat jocul, după cum avea să declare şi antrenoarea Adriana Niculescu, iar la capătul primului sfert clujencele conduceau cu scorul de 27-16. Deşi jocul s-a mai echilibrat un pic, şi sfertul al doilea a fost adjudecat clar de oaspete, cu 29-21. Doar în partea a doua formaţia orădeană şi-a mai revenit şi a reuşit să încheie sferturile III şi IV la diferenţe strânse, dar tot în defavoarea lor, scor 18-19, respectiv 15-17.

Tinereţea şi lipsa de maturitate sportivă şi-a spus cuvântul şi în jocul din etapa a II-a a grupei valorice II din campionatul Diviziei A pentru echipa orădeană, care rămâne cu o singură victorie în actuala ediţie de campionat, culmea, repurtată tocmai în faţa formaţiei clujene, dar în prima parte a competiţiei, în toamnă.

Cea mai eficace jucătoare de la CSM Universitatea a fost în această partidă Gavra, cu 19 puncte. Ea a fost urmată de Ulica, cu 16 puncte realizate, de Alexandra Vlaicu, cu 12 puncte, şi Edith Sabău, cu 8 puncte. De la echipa oaspete, principala marcatoare a fost Marta Fodor, autoare a 25 de puncte.

După cum a declarat antrenoarea Adriana Niculescu, jucătoarele Mihaela Adi, autoare a 4 puncte, şi Alexandra Vlaicu, cu 12 puncte, au evoluat, deşi erau răcite şi chiar înainte de meci au necesitat îngrijiri medicale, iar randamentul lor s-a dovedit în cele din urmă ca fiind unul scăzut.

Noile achiziţii Ordean şi Chiş au evoluat fiecare, prima, care revine după un an la Oradea, reuşind 4 puncte, în timp ce junioara Ruxandra Chiş a înscris 3 puncte.

În aşteptarea sponsorului de la vară, echipa orădeană evoluează în această parte secundă a campionatului, ediţia 2010-2011, mai mult pentru a pregăti tinerele jucătoare pentru sezonul viitor, potrivit lui Niculescu.

În celelalte partide ale etapei secunde din grupa A2 a Diviziei A la baschet feminin, CSU LPS Alba Iulia s-a impus la Iaşi, pe terenul echipei locale Politehnica Naţional, cu scorul de 58-48, în timp ce Galactica Braşov a învins pe teren propriu Sportul Studenţesc, cu scorul de 68-57.

Miercuri, 26 ianuarie, CSM Universitatea Oradea va disputa la Bucureşti meciul cu Sportul Studenţesc, rămas restant din prima etapă, după care campionatul grupei A2 se va întrerupe până pe 12 februarie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON