Echipa orădeană de baschet feminin Universitatea CSM a susţinut joi prima partidă din faza play-out a campionatului Diviziei A.
Jucătoarele orădene au evoluat la Bucureşti, în faţa formaţiei locale Rapid, dar au fost învinse la scor de peste 45 de puncte. Meciul a început cât se poate de dezastruos pentru orădence, care au reuşit "performanţa" să înscrie în primul sfert numai 3 puncte, primind, în schimb 23.
În următoarele 10 minute, elevele antrenoarelor Adriana Niculescu şi Ioana Nistor au avut însă o revenire spectaculoasă, reducând din handicap, după ce în acest interval au înscris 22 de puncte şi au primit, în schimb, numai 15.
Din păcate, repriza a doua a început cât se poate de prost pentru Universitatea CSM. Dacă în primul sfert a reuşit să marcheze trei puncte, în sfertul III a "izbutit o altă contraperformanţă", să înscrie numai două, primind în schimb 26.
În ultimele 10 minute s-a constatat o îmbunătăţire în jocul orădencelor, dar tardivă, fiindcă tot giuleştencele au avut iniţiativa şi au reuşit să înscrie 25 de puncte, în timp ce Universitatea CSM, doar 14.
S-a terminat, aşadar, cu scorul de 89-41 şi s-a consemnat o victorie clară a bucureştencelor care au luat o opţiune serioasă pentru calificarea în turul următor.
Dintre marcatoare, Florentina Ardeleanu a fost cea mai eficace de la Universitatea CSM, cu cele 16 puncte marcate.
În celelalte partide din faza play-out, la Bucureşti, gazdele de la CSM Sportul Studenţesc s-au impus şi mai clar în faţa echipei din Sfântu Gheorghe, iar la Cluj, Universitatea a câştigat la 14 puncte jocul cu Olimpia.
În play-off a fost şi aici prima rundă cu jocuri, consemnându-se o singură victorie în deplasare.
Rapid Bucureşti - CSM Oradea 89 - 41 (23-3, 15-22, 26-2, 25-14)
Sala: Rapid Bucuresti
Spectatori: 50
Arbitri: Rasoga Şerban, Dragoş Stan
Comisar: Constantinescu Viorel
Marcatoare Universitatea CSM Oradea: Florentina Ardeleanu 16 p, Alexia Adams 11, Mihaela Adi 6, Alexandra Vlaicu 5 şi Loredana Ulica 3 p.
Principale marcatoare Rapid: Cristina Perta 21 p şi Claudia Ene 19 p.
Rezultatele din prima rundă a play-out-ului Diviziei A de baschet feminin:
CSM Bucureşti Sportul Stud. 100:47 BBALL 6 Sepsi BC
CS Rapid 89:41 Universitatea CSM Oradea
Universitatea Cluj-Napoca 60:46 CS Olimpia Bucureşti
Rezultatele din faza play-off:
CS Nova Vita 73:56 CSBT Alexandria
CS Municipal Târgovişte 68:45 BCM Danzio Timişoara
CS Universitatea Alba Iulia 60:62 CS Municipal Satu Mare
ICIM Univ. V. Goldis 77:61 SCM Craiova




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.