Doi muncitori români au fost răniți în urma prăbușirii parțiale a Torre dei Conti din Roma, care se afla în renovare, au confirmat reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe. Unul era prins, luni seara, sub dărâmături.
„Avem confirmarea că sunt doi români răniți în acest incident regretabil, unul de 48 de ani și unul de 66 de ani, ambii sunt lucizi și comunică”, a precizat ministrul de Externe Oana Țoiu.
De asemenea, MAE a transmis un comunicat oficial privind acest incident grav: „Ministerul Afacerilor Externe (MAE) prin intermediul Consulatului General al României la Roma (CG Roma) s-a autosesizat în urma prăbușirii parțiale, la data de 3 noiembrie 2025, a unei clădiri aflate în curs de reabilitare, situată în centrul orașului Roma, Republica Italiană. Conducerea ministerului este în contact permanent cu echipa consulară și Ambasada României la Roma”.
Potrivit informării, reprezentanții CG Roma și Atașatul de Interne MAI au întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale competente, în vederea obținerii unor informații cu privire la cetățenia, identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate, precum și circumstanțele producerii incidentului.
„Autoritățile italiene prezente la fața locului au informat că un muncitor, cetățean român, a fost rănit ușor, fiind transportat la spital pentru evaluarea stării de sănătate. În prezent, acesta se află în afara oricărui pericol. Un al doilea cetățean român a fost afectat de prăbușirea parțială a clădirii în care lucra. Acesta este conștient și comunică cu autoritățile italiene, care fac eforturi pentru a-l extrage din zona afectată, operațiunea fiind în curs de desfășurare”, transmit reprezentanții MAE.
Un consul din cadrul Consulatului de la Roma se află la locul incidentului, iar un alt consul s-a deplasat la unitatea medicală unde a fost transportat celălalt muncitor român.
Torre dei Conti este un turn medieval situat în apropierea Colosseumului şi a Forumului Roman. Construit în secolul al XIII-lea, Torre dei Conti era unul dintre cele mai impresionante fortificaţii din Roma medievală.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.