Lipsa reţelelor de apă şi a hidranţilor a contribuit la distrugerea unei gospodării din satul bihorean Bucuroaia, comuna Copăcel.
Un incendiu violent, cu flăcările de cinci-şase metri, a izbucnit în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 2, la un şopron în care erau depozitate fân şi lemne de foc şi la două locuinţe din aceeaşi curte. Vântul puternici şi cantitatea mare de materiale combustibile au întreţinut focul şi l-au făcut şi ami greu de stins.
Misiunea pompierilor a fost cu atât mai dificilă cu cât nici n-au avut sursă de apă în apropiere. "Pentru localizarea şi lichidarea incendiului, pompierii militari au acţionat cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă, lipsa surselor de apă în apropiere impunând alimentarea acestora în navetă, iniţial de la o distanţă de circa un kilometru, iar ulterior de la aproximativ şapte kilometri", a declarat Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana.
Operaţiunea de stingere s-a încheiat în jurul orei 05.50, dar pompierii au căutat în continuare eventuale focare ascunse, până în jurul orei 07.45.
"Proprietarei gospodăriei, care a suferit un atac de panică, i-a fost acordat primul ajutor calificat, rămânând ulterior la faţa locului, în urma refuzului acesteia de a fi transportată la spital", a mai spus Roşca.
Flăcările au mistuit acoperişurile celor trei construcţii, mobilierul din două încăperi, un televizor, un frigider, doi porci şi circa două tone de fân, bunurile distruse fiind evaluate la circa 20.000 lei. În schimb, pompierii au salvat bunuri în valoare de aproximativ 80.000 lei şi o bovină.
"Cercetările efectuate au indicat faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de un conductor electric defect sau neizolat corespunzător, aflat în şopronul lipit de cele două case", a mai spus Roşca.
La această misiune au intervenit trei echipaje de stingere, două din cadrul Gărzii 1 Mai şi un echipaj din cadrul Detaşamentului 1 Oradea, şi echipajul de pompieri militari paramedici al Detaşamentului 2 Oradea.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.