Locatarii unui bloc cu două etaje din satul bihorean Remetea au tras o sperietură zdravănă, marţi la prânz. Depozitul unui magazin alimentar de la parterul blocului a fost cuprins de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui radiator amplasat necorespunzător.
"Pentru gestionarea evenimentului au fost alertate două echipaje de stingere din cadrul Secţiei de Pompieri Beiuş, echipajul de prim ajutor calificat al subunităţii menţionate şi Serviciul Voluntar pentru situaţii de Urgenţă Remetea", a declarat căpitanul Camelia Roşca, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.
Militarii au luptat mai bine de o oră cu flăcările care, când ei au ajuns la locul incendiului, ardeau violent în depozitul de mărfuri alimentare şi nealimentare. Astfel, riscul de propagare a incendiului la magazinul învecinat, dar şi la apartamentele din bloc a fost ridicat.
După o oră şi 10 minute, forţele de intervenţie au reuşit să lichideze incendiul, iar apoi au căutat şi eventualele focare ascunse.
"Ca urmare a producerii evenimentului au ars două vitrine frigorifice, hârtie şi produse alimentare. Pompierii militari au reuşit să evacueze o parte din marfurile aflate în magazia amenajată pe o suprafaţă de circa 25 de metri pătraţi şi să împiedice propagarea incendiului la magazin şi la locuinţele aflate la etajele superioare", a mai spus Roşca.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.