Încă 8 bihoreni infectaţi cu Covid-19 au murit, iar alţi 38 au fost confirmaţi ca fiind purtători ai virusului în ultimele 24 de ore, după cum arată cele mai noi date comunicate sâmbătă dimineaţă de Direcţia de Sănătate Publică Bihor şi Prefectură.
Nu este clar dacă cele opt decese au avut loc în ultimele 24 de ore sau au fost înregistrate astfel ca urmare a rezultatelor sosite în urma necropsiilor.
Cert este că, de la începutul pandemiei, s-au stins în total 630 de bihoreni diagnosticaţi cu Covid-19, iar numărul cumulat al îmbolnăvirilor a ajuns la 17.378.
Numărul persoanelor vindecate a crescut, faţă de vineri, cu 96, ajungând astfel, la 15.403, iar în spitalele de specialitate numărul pacienţilor cu Covid-19 a rămas acelaşi, 311. În judeţ, sâmbătă dimineaţă, erau 1345 cazuri active.
Numărul testelor efectuate nu a fost făcut public de autorităţi, însă cel mai probabil acestea sunt mult mai puţine comparativ cu o zi obişnuită, dată fiind sărbătoarea Crăciunului.
Sursele BIHOREANULUI spun că cele 38 de noi cazuri confirmate provin din Oradea, Ştei, Sântandrei, Sânmartin, Vârciorog, Pocola, Pietroasa, Olcea, Lunca, Câmpani, Tileagd, Buduslău, Vadu Crişului şi Lăzăreni.
Continuă controalele
Pe de altă parte, comunicatul mai precizează că, începând de vineri, de la ora 8, până sâmbătă, la aceeaşi oră, structurile teritoriale M.A.I. din Bihor au continuat acţiunile în sistem integrat pentru combaterea răspândirii noului coronavirus, dar şi pentru descurajarea faptelor de natură contravenţională.
Echipele mixte de poliţişti şi jandarmi au verificat 2231 de persoane carantinate şi 1060 de persoane izolate la domiciliu. De asemenea, au fost verificate 143 de societăţi comerciale şi 68 mijloace de transport în comun. "În urma controalelor au fost aplicate 58 sancţiuni contravenţionale, din care 32 cu avertisment scris şi 26 cu amenzi în valoare de 16.500 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19", arată comunicatul.
Aceste controale vor continua și în perioada următoare.
Apel la responsabilitate
"Eforturile noastre, ale tuturor, din ultimele săptămâni, au dus la scăderea numărului de cazuri Covid-19 în Bihor. E dovada clară a faptului că purtarea măştii şi respectarea măsurilor sanitare ne ajută să luptăm împotriva răspândirii virusului. De aceea, în contextul sărbătorilor de iarnă, fac un apel către bihoreni să respecte în continuare aceste reguli. Ştiu că e un moment în care ne-am dori cu toţi să fim aproape de cei dragi, de părinţi şi de bunici. Dar, pentru un moment de bucurie, riscăm să îi pierdem pentru totdeauna. Trebuie să avem, fiecare dintre noi, responsabilitatea de a-i proteja, în speranţa că anul viitor vom putea să ne bucurăm alături de ei în momentele de sărbătoare", este apelul adresat bihorenilor, cu ocazia sărbătorilor, de prefectul Dumitru Ţiplea.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.