Lucrările de amenajare a ultimului tronson din drumul rapid cu trecere pe terenul CFR delimitat de străzile Ana Ipătescu şi Izvorului se apropie de final.
"Până în prezent s-au realizat toate lucrările de instalaţii şi canalizare pluvială şi este aproape de finalizare montarea bordurilor. Constructorii au făcut deja compactarea stratului suport, astfel încât în următoarea perioadă, când vremea va permite, să se treacă la turnarea staturilor de asfalt", a declarat viceprimarul Mircea Mălan.
Potrivit viceprimarului, tronsonul de circa 660 metri deocamdată în lucru va fi dat în folosinţă cel târziu pe 1 Decembrie, astfel încât de luna viitoare şoferii să nu mai ocolească pe străzile Depoului şi Constanţei, spre nemulţumirea locuitorilor zonei.
"Drumul expres şi-a dovedit deja funcţionalitatea prin traficul intens de pe această arteră, iar după finalizarea ultimului tronson va fi şi mai folosit", a spus Mălan.
Lucrările de amenajare a ultimului tronson din drumul expres s-au blocat la sfârşitul anului 2015, când municipalitatea a realizat că nu poate intra în posesia terenului SNCFR şi au fost reluate la începutul lunii septembrie 2017.
După doi ani de negocieri, Primăria a semnat cu SNCFR contractul de închiriere pentru o chirie de 1,04 lei pe metrul pătrat plus TVA / lună, ceea ce înseamnă 169.572 lei pe an plus TVA, adică în jur de 45.000 de euro.
În plus, municipalitatea s-a obligat prin contract să plătească o garanţie de 50.449 lei plus TVA, reprezentând chiria pe trei luni.
Lucrările de amenjare a ultimului tronson din drumul expre sunt executate de Trameco SA şi Abed Nego SRL, pentru suma de 4,9 milioane lei fără TVA.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.