Aleşii orădenilor au aprobat, marţi, calendarul manifestărilor şi evenimentelor de interes public care se desfăşoară în Oradea, în 2015. Proiectul a fost adoptat cu 19 voturi "pentru", o abţinere, a consilierului liberal Daniel Vulcu, respectiv trei voturi "împotrivă", aparţinând consilierilor PSD.
Înaintea votului, consilierul PSD Ioan Bonchiş s-a arătat nemulţumit de faptul că municipalitatea, prin Direcţia Monitorizare Cheltuieli de Funcţionare şi Organizare Evenimente (DMCFOE), a alocat suma de 82.000 lei pentru concertul din 8 mai, de dinaintea referendumului de unire cu Sînmartinul, însă pentru evenimente precum Ziua Naţională a României şi noaptea de Revelion a atribuit sume mult mai mici, de 22.200 lei, respectiv 40.000 lei.
Drept răspuns, directorul DMCFOE, Mircea Oaie, a arătat că, de fapt, concertul programat pe 8 mai, în parcarea Lotus Center, este dedicat mai multor evenimente, şi nu este doar unul premergător referendumului din 10 mai. De fapt, concertul marchează - ce-i drept, cu o zi mai devreme - şi Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al doilea Război Mondial, şi Ziua Europei, ambele sărbătorite pe 9 mai.
Invitaţii spectacolului sunt Voltaj, Antonia şi Alex Velea, cărora li se vor alătura orădencele Florena Ţicu Şandro şi Denisa Moşincat, precum şi prezentatorul Mihai Morar.
Bugetul total alocat de municipalitate pentru organizarea de evenimente în 2015 este de 1,18 milioane lei. Între evenimentele programate se numără Târgul de carte Gaudeamus (13-17 mai), Ziua Internaţională a Copilului, Săptămâna baschetului la Oradea (11-16 iunie), un concert simfonic al Orchestrei Naţionale de Tineret a Republicii Moldova (30 iulie), două caravane cu proiecţii de filme în aer liber, Carnavalul Florilor, Serbările Cetăţii şi Toamna Orădeană.
De asemenea, municipalitatea va sprijini şi alte evenimente organizate de alte asociaţii ori instituţii, precum festivaluri de muzică uşoară, festivalul Oradea Fest & Grill şi Oradea City Running Day.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.