URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 17 APRILIE 2021
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Oraşul este asaltat de constructori. Până de curând, ne uitam cu invidie la Cluj, unde dezvoltatorul te ducea în câmp, îţi arăta unde va fi locuinţa ta, după care trebuia să scoţi banii. Acum şi în Oradea se cumpără locuinţe cu mult înainte de a fi finalizate, în multe cazuri chiar când demarează lucrările...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Nu, titlul nu e o glumă! Dacă Sandu Lungu, carismaticul luptător care a pus Bihorul pe hartă cu pumnul său necruţător şi dimensiunile sale respectabile, s-a pus în fruntea unei "armate" de protestatari cu care a bătut străzile Oradiei, dacă a pus mâna pe megafon pentru a se adresa mulţimii, asemenea unui lider politic, nu e de glumă...
Zic şi eu
Adrian Cris
Anul trecut pe vremea asta, când străzile erau pustii şi cămările pline cu drojdie cât pentru două vieţi, prin oraşele noastre apăreau panouri ale căror mesaje nu le-am crezut nicio clipă, gen "Totul va fi bine" ori "Mulţumim, doamna doctor".
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Era o duminică liniştită, leneveam în pat în jurul prânzului, după o noapte pierdută, şi mă amuzam urmărind Cartoon Network. La un moment dat, pe ecran au început să curgă nişte cuvinte repetitive pe o bandă animată: "Comutaţi pe un canal de ştiri pentru o informaţie importantă!".
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre protestele anti-măști și anti-restricții organizate în Oradea?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Odată cu publicarea deciziei în Monitorul Oficial, nicio persoană nu va putea fi încarcerată până la motivarea hotărârii definitive de condamnare, indiferent dacă vorbim de o decizie în ultim grad de jurisdicţie sau de o sentinţă de primă instanţă neatacată. Ca atare, în viitorul imediat apropiat, nicio sentinţă penală nu va putea fi pronunţată înainte de a fi motivată...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Campania de vaccinare gratuită a fetiţelor din clasa a IV-a reprezintă o şansă reală de prevenţie a cancerului de col uterin, boală a cărei mortalitate ne situează pe primul loc în Europa. Din păcate, politizarea şi informarea defectuoasă privind beneficiile acestei campanii, care s-a dorit a fi onestă şi benefică pentru sănătate, a determinat refuzarea vaccinării de către mulţi, mult prea mulţi părinţi, în necunoştinţă de cauză...
08 Mai 2011, 09:00

În ciuda frigului, sute de orădeni au ieşit să serbeze lucrurile simple, la lumina lumânărilor (FOTO)

În ciuda frigului, sute de orădeni au ieşit să serbeze lucrurile simple, la lumina lumânărilor (FOTO) În ciuda frigului, sute de orădeni au ieşit să serbeze lucrurile simple, la lumina lumânărilor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cea de-a treia ediţie a Festivalului Luminii organizată la Oradea i-a scos din casă pe sute de tineri, dar nu numai. Organizat de Cercetaşii României în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, festivalul doreşte să atragă atenţia asupra lucrurilor simple şi să îi facă pe participanţi să uite de griji.

"Festivalul Luminii înseamnă o deconectare de tot. Îndemnăm oamenii să se bucure de orice lucru oricât de mărunt ar fi el", a spus cercetaşul Felix Borza, în vârstă de 15 ani.

Pentru a crea o atmosferă propice, organizatorii au întins pe toate aleile Parcului 1 Decembrie peste 12.000 de lumânări, care au luminat în bezna nopţii. Pentru prima oară, festivalul a primit aprobarea Primăriei ca în intervalul orar 21-23 iluminatul public din parc să rămână închis.

Pe alei au fost expuse fotografii şi picturi, iar în centrul parcului au venit dansatori, iluzionistul Eduard Maliţa şi asistenta lui Bianca, cercetaşi şi clovni, care au strâns prin spectacole mulţimea în jurul lor.

Pe una dintre aleile care duce spre Casa de Cultură a Sindicatelor au început apoi recitalurile, printre care un duet de marimba şi pianină, dar şi melodii cântate de artişti locali la chitară clasică şi violoncel. Au urmat şi proiecţii de filme de scurt-metraj realizate de Ciprian Ciuciu şi Marcel Adorjan.

În cadrul festivalului a avut loc şi o nouă ediţie a evenimentului "Lecturi urbane", în cadrul căruia orădenii au fost invitaţi să citească volume puse la dispoziţie de Biblioteca Judeţeană, dar şi donate în librării.

Chiar dacă în alte oraşe din ţară festivalul nu s-a mai ţinut din cauza frigului, orădenii nu au rămas în casă şi au ieşit să se bucure de lucrurile simple, în lumina lumânărilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
mr.
In fiecare an s-a primit aprobare sa se stinga iluminatul public. :)
Postat 08 Mai 2011, 23:40 de Bogdan Pater
Nice!
Asta e solutia, fratilor: intoarcerea la origini...
Postat 08 Mai 2011, 11:05 de shadow
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1111 RON
  • 1 EUR = 4.9245 RON
  • 1 HUF = 0.0137 RON