Ladislau a fost un rege de care pot fi mândri toţi orădenii, spun organizatorii Zilelor Sfântului Ladislau, manifestare care, în premieră, se va desfăşura în Cetate, unde cele mai ample lucrări de restaurare se apropie de final.
Programul Festivalului cuprinde tururi ale fortăreţei cu ghidaj în limbile maghiară şi română, tir cu arcul, ateliere "dulci" pentru copii, un târg al artizanilor, degustări de specialităţi culinare ungureşti şi concerte cu invitaţi celebri din Ungaria, precum veteranul Zorán şi trupa Hooligans.
Visul lui Ladislau
Mai multe asociaţii ale comunităţii maghiare din Oradea s-au alăturat acum doi ani pentru a organiza un festival dedicat Sfântului Ladislau, despre care legenda spune că a întemeiat Cetatea Oradiei.
În "Cronica pictată de la Viena", Marcu din Kalt susţine că în timpul unei vânători Regele Ladislau I, care a domnit în Ungaria între anii 1077 şi 1095, a ajuns între râul Criş şi "pârâul care nu îngheaţă niciodată", adică Peţa, iar locul i s-a părut atât de frumos încât a decis să înnopteze aici. În vis i-au apărut doi îngeri care i-au cerut să ridice pe acest loc o mănăstire în cinstea Fecioarei Maria, iar aşezarea s-o numească Varad (n.r. - în traducere, Cetatea ta). Mănăstirea, spune legenda, a fost zidită pe locul în care astăzi se află Cetatea Oradea.
Ediţia a III-a a Szent László Napok (Zilele Sfântului Ladislau) se desfăşoară în fortăreaţa orădeană şi, chiar dacă recunosc că multe dintre evenimente se adresează mai ales comunităţii maghiare, organizatorii susţin că şi românii vor găsi, cu siguranţă, în program câteva activităţi atractive.
Invitaţie la curăţenie
Programată oficial între 25 şi 28 iunie, sărbătoarea va începe pe 20 iunie, de la ora 10, cu o sesiune de... curăţenie prin oraş, începând din zona Pieţei Unirii. "Ne-am dori un oraş în care oamenii sunt dispuşi să se pună în mod voluntar în serviciul unor cauze corecte, în care cetăţenii sunt responsabili în privinţa mediului înconjurător", motivează organizatorii.
De asemenea, pe 23 iunie, tinerii orădeni sunt invitaţi la un tur ciclist pe traseul Oradea-Biharkeresztes, iar pe 24 iunie, în Cetatea oraşului, la o lecţie de geografie astronomică de secol XV.
Manifestările propriu-zise ale Festivalului vor începe pe 25 iunie, de la ora 17.30, cu depunere de flori la statuia Sfântului Ladislau din curtea Palatului Baroc, eveniment urmat de două recitaluri ale trupei maghiare Fonó, unul de la ora 19, în Sala Festivă a Eparhiei Reformate, iar celălalt, de la 22.30, la cafeneaua Bodega.
Forfotă în Şanţ
În weekend, evenimentele se mută aproape în totalitate în Cetate. De vineri, 26 iunie, până duminică, 28 iunie, în şanţul fortăreţei se anunţă forfotă, orădenii fiind invitaţi la prezentări de veşminte şi arme de epocă, tir cu arcul, ateliere de împletituri, de copt turtă dulce şi de scriere a unor răvaşe pentru copii, la un târg al artizanilor maghiari şi la o degustare de specialităţi gastronomice ungureşti.
De asemenea, organizatorii au mai programat şi un spectacol de teatru de păpuşi, unul de dansuri specifice curţilor regale din perioada renascentistă, precum şi concert de muzică veche susţinut de trupa Hollóének Hungarica. Sărbătoarea Sfântului Ladislau va prilejui şi câteva tururi ale Cetăţii, cu ghidaj atât în limba maghiară, cât şi în limba română.
În programul Festivalului au fost incluse şi evenimente pe scena Teatrului de Vară din Cetate, cum ar fi o prezentare de haine medievale, spectacolul povestitorului şi cantautorului Berecz András şi un recital de cântece de petrecere şi de operetă.
Vedete din Ungaria
Zilele Sfântului Ladislau programează şi activităţi în încăperile Cetăţii. Pe 26 iunie, de la ora 19, în Sala Princiară, amatorii sunt invitaţi la o degustare de vinuri din zona Tokaj, iar de la ora 23 vor putea iscodi cerul, cu telescopul, din Bastionul Bethlen. O zi mai târziu, de la ora 17, în Sala Princiară va avea loc un concert al cvartetului Tiberius, urmat la ora 19 de o degustare de beri artizanale. Seara va fi încheiată în Şanţul Cetăţii, unde va urca pe scenă, la ora 21, celebra trupă rock Hooligans, fondată în 1996 la Budapesta.
În ultima zi a Festivalului, de la ora 19, după mai multe activităţi şi ateliere în Şanţul Cetăţii, participanţii sunt chemaţi în Sala Princiară la o nouă degustare de vinuri, de data aceasta din zona Eger. După ce vor fi gustat din licoarea zeilor, orădenii sunt invitaţi în faţa scenei, unde va concerta de la ora 21 unul dintre vetenarii muzicii maghiare, Zorán, care şi-a început cariera în anii ’60, cu trupa Metró, devenind apoi celebru datorită albumelor sale solo.
Jó szórakozás, adică distracţie plăcută!
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.