Puţinii specialişti din Administraţia Bazinală de Apă Crişuri sunt şocaţi: operată săptămâna trecută în secret, numirea ca director general a fostului preşedinte al CJ Bihor, Pásztor Sándor, este - spun aceştia - doar un prim pas pentru "spargerea" instituţiei, din care ar urma ca în 2-3 ani să se rupă una nouă, ABA Ier-Barcău, cu sediul la Săcueni, pe teritoriile din nordul judeţului şi o parte din Satu Mare şi Sălaj.
Bihorel a aflat că pentru început în cadrul ABA Crişuri vor fi înfiinţate noi Formaţii la Andrid, Şimian şi Săcueni, iar apoi, pe osatura lor, o structură nouă, Sistemul Hidrografic Independent Ier, care în final va deveni ABA Ier-Barcău.
Scopul? UDMR să deţină controlul unic asupra noii Administraţii şi implicit asupra banilor care îi vor fi direcţionaţi de la Administraţia Naţională Apele Române, condusă de Barabás László, şi Ministerul Mediului al lui Tánczos Barna.
Înfiinţarea ABA Ier-Barcău este un non-sens atât din punct de vedere tehnic, cât şi financiar şi managerial, ABA Crişuri fiind oricum una dintre cele mai mici administraţii bazinale din ţară şi în urmă cu câţiva ani punându-se problema fuzionării cu ABA Someş-Tisa de la Cluj.
Mai mult, în "laboratoarele" Ministerului Dezvoltării, condus de Cseke Attilaz, s-ar coace în paralel şi o Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară ITI (Investiţii Teritoriale Integrate) Ier-Barcău, formată din 60 de oraşe şi comune din Bihor (29), Sălaj şi Satu Mare.
Desigur, planurile secesioniste sunt strict secrete, nemediatizate şi nesupuse vreunor dezbateri publice, iar tovarăşii de guvernare de la PNL şi USR-PLUS habar nu au de ele. Transparenţă şi bună credinţă marca UDMR...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.