Orădenii au dovedit că ştiu să fie solidari în vremuri de restrişte. Companiile locale, ONG-urile, dar și oamenii de rând au făcut, începând cu jumătatea lunii martie, donaţii în valoare de peste o jumătate de milion de euro pentru sprijinirea spitalelor din Oradea în lupta contra COVID-19.
Donaţii de 2,6 milioane lei
Potrivit evidenţelor, actualizate zilnic pe portalul municipalităţii, spitalele orădene au primit în ultimele trei săptămâni peste 180 de donaţii în valoare totală de 2,6 milioane lei, echivalentul a peste 500.000 euro.
Sumele variază între 50 lei şi 800.000 lei, dar oricare contribuţie, cât de mică, poate ajuta sistemul medical.
"Aceste donaţii sunt de o importanţă vitală. Tot secretul în lupta cu noul coronavirus este să avem o cât mai mare capacitate de testare, pentru a putea preveni extinderea epidemiei şi a interveni eficient acolo unde este nevoie. Dacă nu au aparatură, materiale şi mijloace de protecţie, medicii nu au cum să îşi poată face munca", a declarat BIHOREANULUI coordonatorul spitalelor bihorene, Gheorghe Carp.
Aparatură, teste, dezinfectanţi...
Din sponsorizările primite de spitalele orădene a fost achiziţionat primul aparat de testare de tip PCR, care a şi fost pus în funcţiune la Spitalul Clinic Municipal Gavril Curteanu Oradea, transformat în spital dedicat luptei împotriva COVID-19.
De asemenea, s-au achiziţionat kituri de testare, două camere termografice deja funcţionale, dezinfectanţi şi materiale medicale.
"Cumpărăm de câte ori avem ocazia - pentru că sunt destul de greu de găsit - aparatură, kituri de testare, medii de colectare şi echipamente de protecţie, pentru a fi aprovizionaţi cât mai bine", a spus doctorul Carp.
"O datorie morală..."
Prin comparaţie cu alte unităţi din ţară, Spitalul Clinic Municipal Gavril Curteanu se găseşte într-o situaţie mai bună din punct de vedere al dotărilor doar datorită sponsorizărilor primite.
Cea mai mare donaţie, în valoare de 800.000 lei, a fost făcută de Compania de Apă Oradea, aparţinând municipalităţii, urmată de Asociaţia Prima, finanţată de grupul de firme cu acelaşi nume deţinut de Ştefan Kopanyi.
Dezvoltatorul imobiliar orădean a donat 500.000 lei. "Pentru mine domnul doctor Carp este o garanţie că lucrurile pot fi făcute să se mişte. L-am sunat în urmă cu trei săptămâni. Mi-a spus că testările se fac ba la Cluj, ba la Timişoara, şi dacă Oradea ar avea un aparat de testare rezultatele ar veni mult mai repede. Aşa, am decis să ne implicăm", a declarat Kopanyi.
Antreprenorul spune că asociaţia a făcut donaţii din patriotism local. "Este o datorie morală să fim alături de sistemul medical în aceste vremuri. Trebuie să le mulţumim medicilor orădeni că rămân în prima linie a luptei împotriva COVID-19 şi managementului spitalelor că, prin implicarea de care a dat dovadă, nu vedem demisii ca în alte părţi", a mai spus Kopanyi.
Italienii ajută Oradea...
Donații consistente, de câte 165.000 lei, au mai făcut cluburile Rotary din Bihor şi Asociaţia Italiani in Bihor. Asociaţia, condusă de Antonio Sargenti, patronul fabricii de încălţăminte Bihore, a adunat fonduri de la membri din solidaritate faţă de ţara de adopţie.
"Ştim care este situaţia spitalelor din România. Spitalul ne-a spus că are nevoie de «machina» pentru teste şi imediat ne-am activat", a spus Sargenti.
Rămaşi în România, fără posibilitatea de a-şi vizita rudele din ţara natală, grav afectată de pandemie, italienii spun că vor rămâne alături de sistemul medical din ţara de adopţie. "Mai avem încă bani. Nu foarte mulţi, dar în momentul în care spitalul ne va căuta, că mai are nevoie de ceva, vom putea oferi", a declarat preşedintele asociaţiei.
De la fiecare după puteri...
Pe lista asociaţiilor şi firmelor locale care au făcut donaţii se mai numără, printre mulţi alţii, asociaţiile Clubul Lions şi Ţara Crişurilor cu câte 100.000 lei, Plastor (20.000 euro), Asociaţia Umanitară Safir (50.000 lei), Agroind Cauaceu (50.000 lei), Vandana Com (45.000 lei) şi altele.
Pentru a da un exemplu personal, primarul Ilie Bolojan a hotărât ca pe timpul stării de urgenţă să îşi doneze 30% din salariu pentru spitalele orădene. Exemplul său a fost urmat de directorii din subordine, dar şi de câţiva consilieri locali.
La fel, zeci de orădeni de rând au contribuit, fiecare după puterea financiară, pentru îmbunătăţirea dotărilor spitalelor orădene pentru a se putea confrunta cu criza sanitară.
Cei care doresc să se alăture acestui efort pot face donaţii în contul RO36BACX0000001189390001, deschis la banca Unicredit Bank SA. Beneficiarul sponsorizării Asociaţia "Sprijiniţi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea". Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0259/434.406. Persoana de contact a asociaţiei este directorul economic Marcel Maghiar (telefon 0770.319.165).
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.