„Împotriva abuzurilor”

Dacă activul de Partid va percuta cazon, ca de obicei, la comandamentele şefului PSD Liviu Dragnea, sâmbăta aceasta din fiecare colţ de ţară vor pleca spre Capitala României mii de oameni dresaţi să strige „împotriva abuzurilor”.

Greu de estimat câtă figuraţie vor mobiliza baronii locali, dar cred că nu ăsta-i cel mai important lucru, ci câţi dintre cei duşi ar fi în stare să priceapă - în multele ceasuri pe care le vor petrece pe drum - că abuzurile contra cărora sunt organizaţi să strige sunt cu totul altele decât cele descrise de lupii ce-i mână. Că aceştia sunt adevăraţii lor autori, supunându-i de aproape trei decenii unor abuzuri cu care, vai, victimele s-au obişnuit precum oaia cu scaiul.

Abuzul de a fi trecut fără pedepsirea vinovaţilor aproape trei decenii de la măcelurile „întemeietoare” ale originalei noastre democraţii, săvârşite în decembrie 1989, martie 1990 şi iunie 1990 doar pentru legitimarea în sânge a unei noi puteri născute fix din cea veche.

Abuzul de a fi ţinut ani întregi la graniţă capitalismul autentic (nu cel "de cumetrie") cu sloganuri de genul „Nu ne vindem ţara!”, pentru ca tot ce avea ţara mai de preţ să devină proprietatea noii-vechi nomenclaturi.

Abuzul de a fi jefuit economia şi de a fi degradat educaţia şi sănătatea, de a fi transformat şcolile din lăcaşuri pentru luminarea minţilor în fabrici de diplome şi spitalele în aşezăminte în care se intră cu o durere şi se iese cu altele.

Abuzul de a fi alungat un Rege şi de a-i fi confiscat nu doar familia, ci şi  funerariile.

Abuzul de a fi mimat poduri de flori şi de a fi recunoscut un stat rupt, de fapt, din propria ţară.

Abuzul de a te fi insinuat în Europa şi de a o părăsi prin sudalmă dezertoare.

Abuzul de a fi înţeles din libertate doar posibilitatea de a-ţi lua vile la Monaco ori Cumbucu şi de a-ţi duce ibovnica prin Elveţia.

Abuzul de a fi transformat slujbaşii statului în mercenari interesaţi doar de propria simbrie, pentru care cetăţeanul e cel mult un pisălog, dacă nu un inamic.

Abuzul de a fi distrus infrastructura aşa încât trenurile se mişcă mai greoi decât acum un secol, de a nu fi construit nicio autostradă care să unească o provincie de alta şi să lege întreaga Românie de Europa, de-a ajuns număratul morţilor de pe şosele statistică duminicală.

Abuzul de a îngrăşa cu pensii speciale mii de piloni ai Sistemului şi de a lăsa milioane de bătrâni de la talpa ţării să-şi tot numere degeaba, fără să-i dea cu plus, mărunţişul neîndestulător şi pentru pâine, şi pentru medicamente, şi pentru coşciug.

Abuzul de a căţăra în vârful societăţii piţipoance, interlopi şi analfabeţi cu mereu aceleaşi rezultate, adâncirea hăului şi perpetuarea ruşinii de a fi român.

Abuzul de a distruge nu doar pădurile, apele şi aerul, ci şi speranţa, de a goli ţara de cei mai pregătiţi şi întreprinzători cetăţeni şi de a-i ţine pe cei rămaşi în prizonieriatul baronilor de tot felul.

Abuzul de a dijmui banul chinuit al căpşunarului, dar de a nu îngădui nicio cercetare asupra propriilor averi.

Abuzul de a promova familia, dar de a-ţi schimba nevestele precum maşinile, în timp ce atâţia prunci flămânzesc ca-n lumea a treia.

Abuzul de a ignora o parte din popor când cere pedepsirea hoţiei şi de a dresa cealaltă parte să-şi ovaţioneze hoţii prinşi în flagrant delict de legiferare a fărădelegii.

Dacă măcar unul dintre figuranţii mânaţi la marele miting „împotriva abuzurilor” îşi va pune măcar una dintre adevăratele întrebări ar putea înţelege că nu Justiţia e duşmanul abuzator, ci cei care şi-au pus în cap, pentru că pot, s-o transforme pe doamna cu balanţă în simplă menajeră. Atunci, abia atunci, s-ar putea să mai avem o şansă, dacă măcar unul va coborî din miile de autocare.