URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 03 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În relația cu administrația centrală, Bihorul și Oradea au avut câteva episoade faste, dar și niște ghinioane teribile. Marea lovitură a fost trecerea a zeci de hectare de teren situat în centrul Oradiei în posesia Consiliului Județean, odată cu marea retragere a armatei la minimum 60 de kilometri de graniță. Dar putem spune că am avut și ghinion pentru că...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când apa are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
29 Noiembrie 2020, 09:01

IMAGINI SPECTACULOASE. Constructorii au ridicat pe acoperişul Primăriei Oradea vulturul ocrotitor al oraşului (FOTO / VIDEO)

IMAGINI SPECTACULOASE. Constructorii au ridicat pe acoperişul Primăriei Oradea vulturul ocrotitor al oraşului (FOTO / VIDEO) foto: Ovi D. Pop

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Constructorii au reamplasat sâmbătă pe acoperişul Primăriei Oradea, după 76 de ani, vulturul ocrotitor al oraşului.

Bombardat de americani

Sculptura iniţială, care a ornat acoperişul palatului administrativ al Oradiei încă de la darea lui în folosinţă, a fost nimicită în urma bombardamentelor americane din 1944.

"Vulturul a fost distrus în timpul bombardamentelor din cel de-al Doilea Război Mondial. Acoperişul incendiat a fost refăcut repede şi, la acea vreme, nu s-au mai pus acei stabilopozi pe care era amplasată sculptura. Acum, la refacerea clădirii după planurile originale, vulturul a fost refăcut şi reamplasat pe Primărie", a declarat pentru BIHOREANUL primarul Florin Birta.

Vulturul a aterizat!

Vulturul, cu o înălţime de 1,6 metri şi o anvergură a aripilor de 2,1 metri, a fost ridicat cu scripeţi la o înălţime de 24 de metri.

"Lucrarea a fost realizată dintr-o răşină acrilică armată cu fibră de sticlă. Am ales această variantă pentru că, la aceste dimensiuni, dacă am fi folosit bronz sculptura ar fi ajuns la o greutate de 400 de kilograme şi, având în vedere înălţimea, ar fi fost riscant", a declarat artistul plastic Alexandru Ciobotariu, reprezentantul firmei Euras Satu Mare care execută lucrările de reabilitare a clădirii Primăriei.

Piesa a fost refăcută după imagini de epocă. "Am încercat să reproduc cât mai fidel posibil acest vultur, simbol al puterii, dar şi al protecţiei având în vedere aripile aplecate asupra trecătorilor", a spus Ciubotariu.

(foto: Ovi D. Pop)

Turnul intră la vopsit

Lucrările de reabilitare a palatului administrativ al oraşului, atribuite în august 2019 firmei Euras Satu Mare, pentru suma de 14,8 milioane lei, cu termen de finalizare de 18 luni, sunt realizate în procent de 75%.

Până acum, constructorii au reabilitat faţadele clădirii dinspre strada Tudor Vladimirescu şi Piaţa Unirii şi lucrează la cea dinspre strada Primăriei.

Lucrările de refacere a două dintre curţile Primăriei sunt în curs de finalizare, iar cea de-a treia, situată deasupra Sălii Ghişeelor, va intra în lucru în perioada următoare. "Turnul Primăriei este pregătit pentru lucrări de vopsitorie. Sperăm să se încălzească pentru că vremea nu ne-a permis să lucrăm şi vrem să îl dezvelim până la sărbători", a spus Ciobotariu.

După modelul original...

În ceea ce priveşte interiorul palatului administrativ, constructorii au reabilitat holul principal, lucrează la paviment şi mozaic şi au început refacerea biroului primarului şi sala de lângă, singura în care se mai găsesc ornamentele originale ale clădiri.

"Am luat mulaje după ornamentele găsite şi vom reface tot etajul I al clădirii în aceeaşi manieră originală din 1904", a declarat reprezentantul Euras.

Clădire monument istoric, palatul administrativ al oraşului a fost ridicat între 1902-1903, are o suprafaţă de 5.500 metri pătraţi şi o suprafaţă construită de 1.137 metri pătraţi. Imobilul are demisol, parter, două etaje şi un turn al orologiului.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
bis!
frumos si inteligent gest. trebuie pus un vultur si in locul covrigului hidos din beton din statia de tramvai de la gara.
Postat 29 Noiembrie 2020, 18:16 de roger
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6562 RON
  • 1 EUR = 4.9696 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON