URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 05 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La Colegiul Traian Vuia, o jună nervoasă că a fost mustrată pentru că a adus un băiat în cameră nu a mai putut suporta umilința și a pus mâna pe cuțit. Asta, ca de acum înainte pedagogul rănit să se învețe minte să lase copiii să-și facă de cap...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Până în urmă cu o săptămână - când DNA a cerut ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu și a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, pentru a-i cerceta într-un dosar privind achiziția de vaccinuri anti-Covid în prima parte a anului 2021, cu un prejudiciu de peste 1 miliard de euro - uitasem că „bomba” a fost amorsată din toamna anului trecut, când procurorii anticorupție anunțaseră public deschiderea in rem a dosarului.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
17 August 2017, 18:58

Ilegal la graniţă: Şase irakieni şi un rus, opriţi aproape de Vama Borş

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat, miercuri, în apropiere de vama Borş, şase irakieni, printre care şi trei copii cu vârste între 1 şi 5 ani, care încercau să iasă ilegal din România.

Cei şase migranţi erau într-un autoturism marca Renault Espace, condus de un cetăţean rus în vârstă de 31 de ani. Maşina a fost găsită la circa 300 de metri de frontieră, iar cele şapte persoane nu-şi justificau prezenţa acolo, motiv pentru care au fost duse la sediul Sectorului PF Borş pentru cercetări.

"La verificări, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni irakieni, un bărbat, două femei şi trei minori, adulţii având vârste cuprinse între 23 şi 33 ani, iar copii în vârstă de 1 şi 5 ani, toţi fiind solicitanţi de azil în România. Persoanele în cauză au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din Spaţiul Schengen şi au recurs la această metodă pentru că nu posedau o viză valabilă", se arată într-un comunicat transmis joi de Poliţia de Frontieră oradea.

Cei şase irakieni sunt acum cercetaţi pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar cetăţeanul rus pentru trafic de migranţi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.571 RON
  • 1 EUR = 4.9678 RON
  • 1 HUF = 0.0131 RON