De când cu pandemia, unii oameni şi-au amintit (iar alţii au descoperit) un film din 2011, pe nume "Contagion", care prezintă, într-o asemănare frapantă cu realitatea pe care o trăim cu toţii acum, un scenariu îngrozitor - un virus nou scăpat de sub control, o pandemie mondială cu deruta medicală aferentă, sute de mii de morţi, drame personale şi mişcări sociale, lupta pentru fabricarea unui vaccin şi, în final, găsirea unei modalităţi pentru imunizarea întregii populaţii.
Pentru conspiraţionişti, filmul este un bulgăre de aur care, rostogolindu-li-se prin creiere, le confirmă multe - că totul a fost atent planificat, că nimic nu este întâmplător, că pandemia face parte dintr-un complot mondial pentru exterminarea populaţiei etc. Dar nu acesta este filmul care trebuie să ne înspăimânte. Există un altul, făcut mai devreme cu câţiva ani, în 2006, cu o forţă de anticipaţie mai îngrozitoare decât "Contagion".
Se numeşte "Idiocracy" ("Supremaţia Nătângilor", într-o superbă adaptare românească) şi este o comedie cu o uşoară tentă SF în care un soldat ultra-mediocru din zilele noastre ajunge preşedintele Statelor Unite peste 500 de ani, alături de o primă doamnă fostă prostituată. Populaţia e tembelizată complet fiindcă inteligenţii n-au mai făcut copii, în vreme ce prostimea s-a reprodus fără număr, limba engleză a ajuns la cel mai jos nivel, intelectuali nu mai există, facultatea se face la mall, la robinete curge o băutură carbogazoasă, iar apă nu mai foloseşte nimeni.
Mi-am amintit des de filmul acesta în ultimii ani, văzând erupţia de violenţă, vulgaritate şi incultură din toate părţile lumii. Dar cel mai mult m-am gândit la "Idiocracy" săptămâna trecută, când am urmărit aşa-zisa dezbatere dintre preşedintele Donald Trump şi Joe Biden. Nu a fost deloc o dezbatere, ci, mai degrabă, un show grotesc pentru amuzamentul şi setea de sânge a publicului, nicidecum pentru a lămuri probleme stringente, pentru a prezenta programe şi idei noi sau pentru a discuta despre direcţia în care trebuie să meargă lumea.
Am încercat zadarnic să extrag o idee coerentă din cearta celor doi, lipsită complet de respect reciproc sau pentru public. Au lipsit doar scuipaţii, săbiile ninja şi ciomegele. Nici măcar Dan Negru n-ar fi fost capabil să-i strunească. Un singur personaj ar fi putut să îi ţină piept lui Trump la capitolul virulenţă, impoliteţe şi delir - Corneliu Vadim Tudor! Pe măsură ce discuţia avansa, "Idiocracy" devenea tot mai tare în realitate. Am ajuns să mă întreb care a fost rostul acestei înfruntări? Nu cred că vreunul dintre alegătorii nehotărâţi şi-a putut forma o opţiune de vot, nu cred că vreun suporter al celor doi a fost determinat să schimbe tabăra.
La începutul primului mandat al preşedintelui Iohannis, speram că mă voi obişnui cândva cu modul său nefiresc şi robotic de a vorbi. N-am reuşit. Dar ascultându-l a doua zi după cearta republicano-democrată din America, glasul său pur şi simplu mi-a mângâiat auzul.
.jpg "1919 în Oradea: Pe 20 aprilie, se împlinesc 105 ani de la intrarea Armatei Române în Oradea. Care a fost atmosfera atunci? (FOTO)")
.jpg "1919 în Oradea: Pe 20 aprilie, se împlinesc 105 ani de la intrarea Armatei Române în Oradea. Care a fost atmosfera atunci? (FOTO)")
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.