Sala Teatrului Regina Maria a fost plină, duminică seara, de orădeni de toate vârstele, de la copii ce nu aveau mai mult de patru ani şi până la pensionari. Toţi au venit pregătiţi să-l asculte pe Horia Brenciu, care a concertat la Oradea alături de orchestra sa.
Show-ul a început cu jumătate de oră întârziere, dar orădenii n-au fost deranjaţi, căci încă de la început ritmurile chitărilor, tobelor şi trompetelor, dar mai ales intrarea în scenă a artistului i-au făcut să aplaude imediat şi să cânte împreună cu acesta.
Spectacolul a fost unul repetat şi plănuit, cu momente umoristice şi cu zeci de melodii cântate. În timpul concertului, care a durat mai bine de trei ore, lucru rar întâlnit la artiştii români, Brenciu a făcut ce ştie el mai bine: show! Dacă nu dansa pe scenă alături de orchestră, cobora în public, unde glumea cu spectatorii, mai ales cu femeile, pe ale căror decoletee a mărturisit că le-a observat încă de la început.
"Eu, care m-am născut la Braşov, aş fi preferat să mă nasc la Oradea", a glumit artistul, amintindu-le, mai apoi, instrumentiştilor că trebuie să ia reţeta decolteurilor în spectacole şi să o "implementeze" şi la Bucureşti. Mai mult, atunci când şi-a anunţat un nou spectacol numit "My way", care va debuta în toamnă în Capitală, Brenciu i-a invitat şi pe orădeni să participe. "Dacă treceţi prin Bucureşti în perioada aceea mă sunaţi. Vreţi numărul? 07...", a glumit interpretul, încurajat însă de fetele din sală să termine propoziţia.
Chiar dacă a fost în prim-plan, interpretând melodii din repertoriul naţional şi internaţional, care fac parte din diferite genuri muzicale (Drumurile Noastre, Sway, New York, New York, Delilah, etc.), Brenciu le-a lăsat loc şi membrilor orchestrei sale să-şi etaleze talentele. Astfel că Harvis, un tânăr născut în Cuba, a interpretat "Ionel, Ionelule", dar şi "What a wonderful world", iar chitaristul Cristian Creţu - printre altele - şi melodia "Purple Rain".
După un spectacol complex, oprit de multe ori chiar de artist, care voia să converseze cu publicul ori să ofere CD-uri cadou, Brenciu n-a fost lăsat să încheie concertul, chiar dacă le-a spus spectatorilor, din spatele scenei, să plece acasă. A ieşit totuşi de trei ori la "bis", când a interpretat, între altele, melodiile lui cele mai cunoscute "Septembrie, luni" şi "Fac ce-mi spune inima".




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.