URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 21 OCTOMBRIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Un eveniment unic în viaţă, care ar fi trebuit să rămână pe veci în memoria tinerilor căsătoriţi, s-a transformat într-un coşmar. Mi-am imaginat cum trebuie să fi gândit protagoniştii nunţii de pomină care s-a lăsat cu percheziţii la fostul comisar şef Eugen Boc şi cu Covid la nora acestuia.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Obsesia asta a multora, că presa face și desface lucruri la modul absolut, mi-a amintit de o întâmplare relatată cândva de Ilie Bolojan, care nu văd de ce n-ar fi cunoscută acum de toată lumea. S-a întâmplat, acum câțiva ani, ca primarul Oradiei să fie convocat la o discuție de șefii Consiliului Județean, Pasztor Sandor și Ioan Mang, pentru a discuta, cu ziarul BIHOREANUL pe masă, anumite articole...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu ştiu ce şanse rămân, după ultima decizie a Curții Constituționale, ca alegerile legislative să fie la termen, aşa încât actualii parlamentari să nu-şi depăşească mandatele constituţionale. Deşi, potrivit Constituţiei, prelungirea acestora e posibilă doar în anumite condiţii (stare de război, de calamitate, de urgenţă) care, slavă Domnului, nu există, CCR a ajutat din nou PSD, dornic ca scrutinul, cu orice preţ, să aibă loc cât mai târziu.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Dacă pandemia de coronavirus ar fi lovit pe vremea lui Ceauşescu, oare ce-ar fi făcut luminatul nostru conducător ca să o stopeze? Ar fi închis complet graniţele, ar fi oprit transporturile în afara celor de strictă necesitate, ar fi dat un decret mult mai drastic cu privire la instituirea stării de urgenţă, ar fi ţinut oamenii muncii acasă câteva săptămâni şi, probabil, le-ar fi ordonat savanţilor români conduşi de academiciana de renume mondial să găsească un vaccin împotriva virusului.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre rezultatul alegerilor locale?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Potrivit codului administrativ, relativ recent intrat în vigoare, consiliul local se constituie în cel mult 60 de zile de la data desfăşurării alegerilor autorităţilor administraţiei publice locale. Iniţial, mandatele consilierilor locali declaraţi aleşi sunt validate în cel mult 25 de zile de la data desfăşurării alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale de judecătoria în a cărei rază teritorială se află circumscripţia electorală pentru care au avut loc alegeri, în procedură necontencioasă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În cursul evoluţiei bolii, după faza septicemică urmează faza organică, în care reapare febra, simultan cu instalarea unor sindroame diferite. Dintre acestea, cele mai frecvente sunt meningita leptospirotică, sindromul hepatorenal, manifestări hemoragice limitate sau grave şi insuficienţa renală.
09 Noiembrie 2012, 13:18

Hellvig nu mai e de 7 ani director la Sintezis: "ANI a intrat în campanie electorală"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Eduard Hellvig, acuzat de Agenţia Naţională de Integritate de incompatibilitate pentru că simultan cu jobul de la Guvern ar fi ocupat mai multe funcţii în firme private şi că ar fi încasat bani necuveniţi, a răspuns, vineri, într-o conferinţă de presă, acuzelor ce i se aduc.

Punctual, la acuzaţia că ar fi ocupat funcţia de director executiv al companiei orădene Sintezis Birotica SRL, Hellvig a arătat că, într-adevăr, în 2004 a fost angajat al firmei, dar a renunţat la colaborare pentru că a fost ales deputat, începând cu 1 ianuarie 2005.

"M-am suspendat din această funcţie la 1 ianuarie 2005, iar la sfârşitul mandatului de parlamentar, în 2008, am convenit de comun acord că nu îmi reiau poziţia de director executiv la compania respectivă din motive foarte simple: societatea era la Oradea, eu eram la Bucureşti. Între Sintezis şi Eduard Hellvig nu mai există nici un fel de colaborare", a spus demnitarul în faţa jurnaliştilor din Capitală.

Ministrul a arătat presei şi un document eliberat la cerere de către Sintezis, care a confirmat faptul că din ianuarie 2005 cele două părţi "nu au mai desfăşurat raporturi de muncă" şi că nu au mai desfăşurat "nici un fel de relaţii de muncă patrimoniale şi nepatrimoniale". Documentul a fost transmis la ANI, a subliniat Hellvig, dar nu a fost luat în considerare.

Ministrul a citat şi un document din partea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care atestă toate veniturile obţinute de el începând cu 7 mai 2012, de  când ocupă această funcţie. "Nu am avut niciun fel de contract cu nicio frmă cât am fost ministru", a subliniat Hellvig.

Acesta a făcut referire şi la celelate două acuzaţii aduse de ANI, anume că a încasat drepturi salariale de la Life Line - Medical Center SRL, în cuantum de 26.703 lei. "Nu e nimic altceva decât o sumă de bani lunară care intră în contul famiiei în urma unui contract de muncă pe care soţia mea îl are cu o societatea din acest an, din luna august", a adăugat ministrul, explicând că practic contul luat la puricat de inspectori este contul familiei, nu al său personal.

Ministrul a respins şi cel de-al treilea cap de acuzare, cum că a fost angajat pe funcţia de cercetător în ştiinţe politice în cadrul firmei Dib Media, afirmând că într-adevăr a avut "o relaţie contractuală" cu societatea amintită, dar contractul a fost suspendat în luna mai, înainte de a fi numit ministru.

Liberalul a mai spus că va ataca în instanţă raportul care îi constată incompatibilitatea deoarece este nevinovat şi nu se va lăsa intimidat. Hellvig a mai subliniat că acuzaţiile care i se aduc sunt "mizerii" şi a spus că "ANI a intrat în campanie electorală alături de partidele politice" în loc să vadă de adevăratele interese ale românilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
felix v-a scos din anonimat si v-a bagat in *
Ca de obicei cand un politruc este prins cu "matza-n sac", incepe sa conjuge verbele si sa silabiseasca punctuatia din diverse articole si paragrafe de lege! Astea toate cu un singur scop: ca folosindu-se de vicii de procedura sa scape de fondul problemei. Iar fondul problemei pentru acesti politruci transpartinici este acelasi: sunt niste escroci lacomi care calca legea si violeaza morala pentru ca sa poata fura cat mai mult! Bineinteles ca intotdeauna se gasesc destui adepti naivi care sa le "inteleaga" situatia si sa le sustina pozitia ilegala. Asta s-ar intampla oricum si fara ca Antena 3 sa difuzeze zilnic serialele sale de imbecilizare a creierelor oprite din evolutie. Problema este ca atat unii cat si ceilalti se revarsa peste noi in numar tot mai mare: sunt tot mai multi politruci declasati si au din ce in ce mai multi adepti degradati.
Postat 11 Noiembrie 2012, 13:57 de ciuvi-tacu
suspendare/incetare
@sand: e adevarat ca suspendarea este o instituie juridica diferita de incetarea contractului de munca! Insa inteleg ca in 2008 acest contract totusi a incetat! In plus, pe durata suspendarii salariatul nu presteaza munca si nu este remunerat!
Postat 11 Noiembrie 2012, 12:45 de TDS
fac orice pentru oricat
Asocierea Hellvig, Sintezis, Mang este de natura sa inspire "incredere"! Cu alte cuvinte ca o coincidenta se regasesc un plagiator cu un traseist (Hellvig: asistent la Filip, valet la Voiculescu, juvete la Antonescu, angajat figurant suspendat la Sintezis-Mang). "Cine se aseamana se aduna" (proverb popular)
Postat 10 Noiembrie 2012, 13:04 de valetul de pica
Nu-i uitati si pe ceilalti incompatibili ai lui pontone !
Inca trei membri ai celui mai cinstit guvern - ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, şi secretarul general adjunct al Guvernului, Sorin Dan Mahalache, sunt acuzaţi de Agenţia Naţională de Integritate de incompatibilitate, conflict de interese sau averi nejustificate. Bine-nteles toti sunt nevinovati, inclusiv acest hellvig,vorba aia, nici usturoi n-au mancat, nici gura nu le miroase ! Eu ii cred, ca oricine mai minte cateodata !
Postat 10 Noiembrie 2012, 06:48 de pinonel
sand
Suspendarea nu este egal cu desfacerea contractului de munca...
Postat 09 Noiembrie 2012, 16:25 de sand
Unde dai şi unde crapă !?!
Este de departe, evident chiar, că Hellvig face obiectul unei făcături şi este nevinovat. Dar ... în 2008, colegi de partid ai lui Hellvig urlau ca din gură de şarpe despre incompatibilităţile unor "opozanţi" care ocupau diverse funcţii, la care râvneau PNL-iştii. Ulterior s-a dovedit că toată mascarada făcută de haita lui Tarzan a fost o penibilă, dar credibilă mediatic, făcătură politică. Aşa ca acum, cu ministrul care a fost director la o firmă ca şi inexistentă în prezent (firma lui Kiss şi Biro pentru cunoscătorii perioadei de după 1990). Hellvig plăteşte, nevinovat fiind, vinovăţia hoardei PNL din Bihor, care a invadat tot ce se putea ocupa, începând cu 2008 prin schimări invocate tocmai pentru aşa zise incompatibilităţi. În viaţa asta de plăteşte tot, nicidecum în alta care este doar visul efemer al neterminaţilor. La cotitură se văd destui, de la toate partidele.
Postat 09 Noiembrie 2012, 14:31 de Carp III
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1289 RON
  • 1 EUR = 4.8738 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON