După sărbătorile de iarnă, handbaliştii de la CSM Oradea au revenit la antrenamente. După ce s-a reunit pentru prima dată în noul an, echipa antrenată de George Tăutu a plecat, luni, într-un stagiu de pregătire centralizată la munte.
Bihorenii au avut parte de o vacanţă de aproape două săptămâni, iar prima perioadă a pregătirilor pentru noua stagiune o vor desfăşura la Stâna de Vale, pe parcursul acestei săptămâni.
Conducerea clubului CSM a transmis că "obiectivele echipei în cadrul acestui stagiu sunt legate de coeziune şi pregătire fizică".
După ce vor reveni de la Stâna de Vale, din 11 ianuarie, handbaliştii vor intra în sala de joc, având zece zile la dispoziţie să pregătească turneul al doilea din cadrul campionatului Diviziei A, turneu care este programat în perioada 21-24 ianuarie.
În urma primului turneu, desfăşurat la Turda în luna noiembrie, echipa orădeană ocupă locul 3 în clasamentul Seriei C, cu 6 puncte, după ce a obţinut două victorii şi a suferit o înfrângere.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.