Handbaliştii de la CSM Oradea au aflat, în sfârşit, marţi, seria din care vor face parte în noua ediţie a campionatului Diviziei A, cel de-al doilea eşalon al handbalului masculin românesc.
Echipa pregătită de antrenorul George Tăutu a fost repartizată pentru ediţia 2020-2021 în Seria C a Diviziei A.
Aici, handbaliştii orădeni vor avea următorii adversari: CSM Sighişoara, CNOPJ Timişoara, AHC Potaissa Turda, Szejke Odorheiu Secuiesc, Politehnica Timişoara, Academia Minaur Baia Mare şi Universitatea Cluj-Napoca.
Federaţia Română de Handbal a stabilit şi debutul noului sezon, care va fi pe data de 20 noiembrie. De asemenea, a fost stabilit şi sistemul competiţional. Potrivit acestuia, se va juca în sistemul fiecare cu fiecare în cadrul mai multor turnee.
Primul turneu al Seriei C din Divizia A la handbal masculin este programat pentru perioada 20-22 noiembrie, la Turda. În cadrul acestuia, CSM Oradea va susţine trei partide. Vineri, 20 noiembrie, de la ora 14:50, handbaliştii orădeni vor avea meciul de debut în compania celor de la Politehnica Timişoara. Apoi, sâmbătă, 21 noiembrie, de la ora 13:55, CSM Oradea va juca în compania echipei Academia Minaur Baia Mare, pentru ca duminică, 22 noiembrie, în ultima zi a turneului, cu începere de la ora 14:50, orădenii să se dueleze cu cei de la CSM Sighişoara.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.