La doar doi ani de când a început să studieze canto, încurajată de profesoară, orădeanca Andrea Tóth s-a dus să-şi arate talentul la X-Factor în Ungaria.
Încă de la preselecţii, adolescenta de 15 ani a reuşit să impresioneze cu o piesă rock ungurească, unul dintre juraţi fiind atât de convins încât i-a cerut un autograf. Şi aşa a ţinut-o pe tot parcursul competiţiei, devenind o mică vedetă în ţara vecină.
Talent cu carul
Adevăraţii artişti se cunosc de mici. Acesta pare a fi şi cazul Andreei Tóth, adolescenta care face furori în actualul sezon al emisiunii-concurs X-Factor din Ungaria. Andi, cum îi zic prietenii şi noii ei fani, s-a născut într-o familie cu pasiune pentru muzică, deşi niciunul dintre membrii ei nu a făcut carieră din asta. "Toată familia a avut talent, doar pe mine m-a sărit genetica", glumeşte Robert, tatăl fetei, care lucrează ca taximetrist în Oradea.
De când era la grădiniţă, Andrea obişnuia să imite, la fel ca alte fetiţe, cântăreţele de la televizor. În timp, părinţii şi-au dat seama că micuţa chiar are voce. La 13 ani, Andi a început lecţiile cu profesoara de canto Monica Molnar. De altfel, aceasta a îndrumat-o şi pe Renata Tolvai, fostă câştigătoare a emisiunii Megastar Ungaria, care între timp s-a consacrat ca vedetă în ţara vecină, lansându-şi recent cel de-al doilea album. "De la început i-am spus Andreei că va ajunge departe. Mă uimea cu vocea ei, cu memoria muzicală şi cu spontaneitatea", povesteşte Monica Molnar.
Vedetă din prima
Deşi îşi sfătuieşte de obicei elevii să dea piept cu concursurile dificile abia după cel puţin trei ani de studiu, profesoara a considerat că Andi era pregătită cu un an mai devreme. În plus, concurase deja cu succes la festivaluri zonale. "I-am recomandat să meargă la X-Factor în Ungaria. Ştiam că e bine să ajungă în mâna unor profesionişti care s-o ajute să-şi găsească stilul şi s-o îndrume în carieră", spune femeia.
Iniţial, părinţii Andreei, mai cu seamă tatăl, nu prea erau încântaţi să-şi trimită fetiţa într-un concurs de aşa amploare, dar s-au hotărât totuşi să încerce. Reacţiile de după audiţii ale publicului şi juraţilor i-au convins. Atunci, orădeanca a cântat "Legyen valami (Să fie ceva)" o melodie a formaţiei Hooligans, şi şi-a lăsat cu gura căscată, la propriu, auditoriul. Juraţii i-au lăudat talentul înnăscut şi i-au spus că pe scenă s-a comportat ca o adevărată rockeriţă. "Ai factorul X. Îmi dai un autograf?", i-a replicat Szikora Róbert, liderul trupei R-GO, unul din cei mai cunoscuţi şi longevivi interpreţi din Ungaria, care avea să şi devină mentorul fetei.
Rock on!
"La început n-am luat lucrurile prea în serios. Am mers la preselecţii şi am cântat cum ştiu eu", povesteşte Andrea, elevă în clasa a X-a la Liceul de Artă din Oradea, secţia desen. Căci, da, adolescenta are şi alte talente, iar într-o zi se vede designer vestimentar.
Între timp, însă, îşi trăieşte visul de acum. Pe tot parcursul emisiunii, difuzate din luna septembrie de RTL Klub, a făcut furori la fiecare apariţie, interpretând piese din diverse genuri, cel preferat fiind însă rockul. Printre cântece se numără "Let's get rocked" (de la Def Leppard), "Walk this way" (Aerosmith), "Free your mind" (En Vogue), "Right here waiting" (Richard Marx), "Show must go on" (Queen), "Jailhouse rock" (Elvis Presley), "Cabaret" (Liza Minelli), precum şi o variantă jazz a melodiei "Sweet child of mine" ( Guns'n'Roses).
De fiecare dată, prin voturile date masiv, publicul a dus-o mai departe în emisiune, iar unele voci susţin că tânăra orădeancă are şanse chiar la câştigarea sezonului X-Factor Ungaria, ajugând acum până în semifinală. Drept urmare, jocul de-a concursul s-a încheiat şi a început, în schimb, o cursă serioasă, mai ales că i s-ar fi oferit deja contracte cu case de discuri din ţara vecină.
Dacă aşa stau lucrurile e evident că Andi a demonstrat că vocea ei merită auzită...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.