URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 11 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Iulie 2016, 15:30

Hai la joc! Festivalul Internaţional de Folclor aduce în Cetate tradiţii populare din şapte ţări

Hai la joc! Festivalul Internaţional de Folclor aduce în Cetate tradiţii populare din şapte ţări PARADA DATINILOR. Festivalul dedicat tradiţiilor va fi deschis şi anul acesta printr-o paradă care va parcurge centrul oraşului în drum spre Cetate, unde organizatorii au pregătit trei zile de spectacole
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La finalul acestei luni, orădenii pot petrece un sejur prin şapte ţări europene şi asiatice, descoperindu-le tradiţiile fără a fi nevoiţi să iasă măcar din oraş.

"Călătoria" este oferită de Festivalul Internaţional de Folclor, organizat din nou la Oradea, după o pauză de un an, cu invitaţi din Grecia, Turcia, Israel, Macedonia, Serbia, Slovacia şi, bineînţeles, România.

Din Cetate în Cetate

Unul dintre cele mai colorate evenimente desfăşurate în Oradea este Festivalul Internaţional de Folclor, ajuns anul acesta la ediţia a V-a şi programat în perioada 29-31 iulie. Organizat de Ansamblul Artistic Profesionist Crişana al Teatrului Regina Maria, în parteneriat cu Primăria Oradea, Consiliul Judeţean Bihor şi Centrul Judeţean Pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, festivalul se va desfăşura în curtea Palatului Princiar din Cetate.

"Prima ediţie, din 2007, am ţinut-o tot în Cetate, pe atunci nereabilitată. Sperăm că vom da un spectacol pe cinste pentru cât mai mulţi oameni", spune coordonatorul evenimentului, Leontin Ciucur (foto).

La finalul lunii iulie, în Oradea vor ajunge ansambluri folclorice din şase ţări, cărora li se vor alătura grupuri din diverse zone ale României, precum Ansamblul Dor Românesc din Bistriţa şi Ansamblul Porrolissum din Zalău.

Defilarea culorilor

Actuala ediţie a Festivalului va începe vineri, 29 iulie, de la ora 15.30, când oaspeţii vor da mici spectacole în mai multe zone ale oraşului, a căror menire este să atragă publicul în Cetate. O oră mai târziu, de la ora 16.30, va avea loc şi parada grupurilor folclorice, care va urma traseul Casa de Cultură a Sindicatelor - Bulevardul Magheru - str. Republicii - Piaţa Ferdinand - Piaţa Unirii - Vasile Alecsandri - Parcul 1 Decembrie - Cetate.

În alai vor fi toţi invitaţii, veniţi din Grecia (Folk Dance Group din Agios Athanasios Thessaloniki), Turcia (Anatolian Folk Dance Group Ekin din Zonguldak), Slovacia (Folklore Ensemble Hriňovčan), Serbia (Folk Ensemble Kostolac), Macedonia (Kud Biser Kichevo) şi, în premieră, Israel (Alon Yizdrael Ensemble). La fel ca în alţi ani, reprezentanţii celor şapte ţări participante îşi vor prezenta costumele tradiţionale, care au reuşit totdeauna să impresioneze privitorii.

Odată ajunşi în Cetate, începând de la ora 18.00 artiştii vor da spectacole de câte 10 minute, în program urmând recitaluri de câte 80 de minute ale invitaţilor români din ansamblurile de la Bistriţa şi de la Zalău.

Delicatese exotice

Sâmbătă, 30 iulie, începând cu ora 18, publicul orădean e aşteptat din nou în Cetate, unde vor da spectacole de dansuri şi câtece tradiţionale de câte 30 de minute grupurile din Grecia, Israel, Macedonia, Serbia, Slovacia şi Turcia.

Orădenii se vor putea delecta şi cu bunătăţi gastronomice din alte 10 ţări, după ce organizaţia studenţească AIESEC Oradea s-a alăturat evenimentului. "Găzduim în această perioadă tineri din Pakistan, Egipt, Portugalia, China, Taiwan, Kîrghiztan, Brazilia, Algeria, Tunisia şi Thailanda care participă la proiectul nostru Global Village. La festivalul de folclor vor avea standuri de prezentare a ţării lor, inclusiv cu mâncare tradiţională, care va putea fi gustată", spune o reprezentantă a Asociaţiei, Bianca Bănică. La festival vor fi, evident, şi comercianţi autohtoni, care vor oferi tradiţionalii mici, cârnaţi şi costiţe.

Duminică, 31 iulie, în ultima zi a evenimentului, toate grupurile fi din nou în Cetate, pentru a-şi lua rămas bun prin ultimele recitaluri. Onoarea de a încheia festivalul va reveni ansamblului-gazdă, Crişana, care de la ora 19.00 va susţine spectacolul care va marca sfârşitul "călătoriei" prin tezaurul folcloric internaţional şi întoarcerea acasă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6364 RON
  • 1 EUR = 4.9753 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON