URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
21 Octombrie 2017, 17:52

Grădiniţa Mina, cea mai nouă din Oradea, a fost sfințită sâmbătă (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Copilaşi de câţiva anişori, părinţi, voluntari, preoţi şi prieteni ai bisericii deopotrivă au participat, sâmbătă, la sfinţirea celei mai noi grădiniţe din cartierul orădean Velenţa, de lângă Biserica Greco-Catolică "Schimbarea la faţă".

Festivitatea a început la ora 10, la biserică, cu Sfânta Liturghie la care a luat parte, pe lângă parohul Gavril Buboi, protopop al Oradiei, mai mulţi preoţi români şi italieni, în frunte cu preasfinţitul Virgil Bercea, episcopul greco catolic.

Proiect cu binevoitori

După slujbă, participanţii au traversat strada la noua grădiniţă, secţie a grădiniţei Liceului Greco-Catolic "Iuliu Maniu" din Oradea, care, potrivit directoarei Antonia Nica, deserveşte 27 de copii cu vârste între 3 şi 6 ani.

În discursul său, episcopul a ţinut să le mulţumească şi să-i binecuvânteze pe toţi cei care s-au implicat în reabilitarea şi înfiinţarea grădiniţei, pe educatoare, pe copiii care învaţă aici, pe părinţi şi pe oaspeţii sosiţi tocmai din Italia pentru eveniment.

"Considerăm că pentru o parohie, pentru o comunitate, e foarte important să existe structuri care să susţină lucrarea bisericii, precum şcolile sau grădiniţele. E foarte important pentru aceşti copii mici, care vor fi educaţi în această grădiniţă, pentru că se vor maturiza, vor creşte pe lângă această parohie şi vor deveni mai târziu creştini buni. E importantă şi prezenţa părinţilor, care vor veni aici şi vor creşte şi dânşii cu aceeaşi bucurie în inimă şi vor simţi bucuria prezenţei lui Isus în viaţa lor. Vă asigurăm de susţinerea noastră, vă vom fi alături", a spus, la rândul său, preotul italian Don Alfredo Savoldi, reprezentant al Asociaţiei Chiese dell’Est, care a contribuit la proiect.

Între participanţii la eveniment s-a numărat şi dr. Gheorghe Carp, managerul Spitalului Judeţean, care a ţinut să sublinieze importanţa contribuţiei fundaţiei Chiese dell’Est în viaţa comunităţii orădene. Totodată el a transmis felicitările şi susţinerea primarului Ilie Bolojan, plecat din ţară, pentru Biserica greco catolică şi pentru proiectele ei. "Trebuie să vă mărturisesc că renaşterea spitalelor în Oradea a început cu o donaţie şi cu o finanţare din partea acestei fundaţii", a spus Carp, amintind de investiţiile asigurate la Spitalul Municipal.

În memoria Minei

Grădiniţa Mina, numită aşa în memoria italiencei Giacomina Martani (foto), o voluntară care s-a implicat mult în proiectele bisericii greco catolice în Bihor și decedată în 2005 urma unui cancer galopant, a fost ridicată de parohul Bisericii Greco-Catolice "Schimbarea la faţă", preotul Gavril Buboi, cu sprijinul unor binefăcători italieni, între care asociaţiile Chiese dell’Est (Bisericile din Răsărit), înfiinţată cu scopul de a sprijini bisericile din fostele ţări comuniste, congregaţia de maici Ancelle della Chiesa (Slujnicele Bisericii) şi asociaţia Famiglie e Solidarietà (Familie şi Solidaritate).

Clădirea a fost cumpărată de biserică şi apoi reabilitată astfel încât acum este un loc foarte prietenos pentru cei mici. De altfel, acest fapt s-a văzut inclusiv de pe feţele copilaşilor prezenţi sâmbătă la festivitate, care s-au comportat ca acasă. Prichindeii s-au aşezat, pe pernuţe, pe podea, iar unul dintre ei chiar s-a întins, punându-şi o pernă sub cap.

"Mina a fost o persoană foarte dragă nouă tuturor, un voluntar care ne-a ajutat şi la construirea casei de copii, de la Telechiu, şi la 2 ani după ce s-a terminat casa, a fost chemată la o altă misiune în ceruri", le-a împărtăşit părintele Buboi celor prezenţi.

Trandafiri pentru un vis

De altfel, cel mai emoţionant moment al festivităţii a fost cel în care soţul voluntarei, Franco, prezent la Oradea împreună cu cei trei copii ai lor, Ştefan, Irene şi Eliza, a citit o scrisoare către soţia sa, în care îi povestea, ca şi cum ar fi aievea, cât de caldă, de săritoare era şi cât de mult îi încuraja pe toţi, chiar şi atunci când ea era cea care avea nevoie de încurajări.  "Este o zi dedicată ţie, în aminitirea a ceea ce ai încercat să fii, să trăieşti şi să construieşti. Îmi aduc aminte că visul tău din adolescenţă era să devii educatoare", a spus Franco.

Emoţionante au fost şi intervenţiile fiicelor adolescente ale Minei, Irene şi Eliza, care au adus un buchet de trandafiri galbeni din partea bunicii lor, prea bolnavă ca să poată ajunge la festivitate. Fetele au fost mişcate până la lacrimi, moment în care episcopul Bercea le-a îmbrăţişat, la fel ca pe tatăl lor, prezent acolo.

De precizat că în cursul după amiezii, reprezentanţii organizaţiilor italiene se vor duce la Liceul Greco-Catolic pentru a acorda 28 de burse unor elevi merituoşi, de câte 300 de euro pe an, susţinute de familii din Italia care au pierdut pe cineva drag şi vor să ajute în amintirea acestora.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON