URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
20 Decembrie 2014, 16:14

Gata cu ARLUS! Sala Casei de Cultură a Municipiului a fost rebotezată "Florica Ungur" (FOTO / VIDEO)

De acum înainte i se va spune Florica Ungur. Sala fostei Case de Cultură a Municipiului, cunoscută orădenilor după numele fostei discoteci comuniste ARLUS, a primit vineri seară în mod oficial denumirea "Florica Ungur", după numele regretatei interprete de muzică populară.

Schimbarea denumirii sălii a fost hotărâtă în octombrie de către Consiliul Local, care a dispus şi montarea deasupra intrării în clădirea din Piaţa Ferdinand nr. 4 a unei casete luminoase cu numele artistei.

"Îmi lipseşte..."

La inaugurarea oficială a sălii sub noua denumire au participat, printre mulţi alţii, viceprimarul Ovidiu Mureşan, cântăreaţa Florica Bradu, interpreta Ioana Urs, prieteni, apropiaţi şi admiratori ai artistei.

"Când ea a plecat, în viaţa mea a rămas un gol. Îmi lipseşte să comunic cu ea. Îmi amintesc cât era de nemulţumită de ceea ce se întâmplă în muzica noastră populară, de aceste devieri de la poezia şi cântecul popular", a povestit asistenţei Florica Bradu, cu lacrimi în ochi.

Colegă de scenă a regretatei interprete, Bradu a spus că prietenia cu Ungur i-a influenţat cariera într-un mod fericit. "Florica Ungur a fost un om modest, cu toate că avea foarte multe calităţi. A slujit în mod excepţional cântecul şi portul popular. A existat între noi o concurenţă, dar a fost una pozitivă, care ne-a obligat să încercăm să fim mai bune fiecare decât ea însăşi", a povestit cântăreaţa.

Ultima amintire

Florica Bradu a povestit asistenţei cum a vizitat-o la spital pe regretata interpretă chiar înainte să cadă răpusă de o boală incurabilă. "Am întâlnit-o în ultima seară din viaţa ei. Nu mai vorbea. I-am promis atunci, cu toate că nu ştiam dacă mă auzea, că voi vorbi tot timpul despre ea şi nu o voi uita niciodată", a spus Bradu.

Cântăreaţa a povestit că a rugat o prietenă comună, care veghea la căpătâiul suferindei, să o anunţe indiferent de oră de orice schimbare în starea ei de sănătate. Florica Ungur a încetat din viaţă în zorii următoarei zile.

"Nu sunt obişnuită să mă trezesc dimineaţa devreme. Stilul de viaţă al unui artist te obligă să rămâi treaz până noaptea târziu şi de la o vreme te obişnuieşti aşa. În dimineaţa aceea am primit un telefon la ora 6. Prietena noastră s-a scuzat că mă sună aşa devreme, iar eu i-am spus "Nu-i nimic, eu la 5 m-am trezit", "Să ştiţi că atunci a murit Florica", mi-a spus ea. Şi mi-a mai spus că după ce am plecat de la ea avea lacrimi în ochi. Deci m-a auzit", a încheiat Bradu.

În cadrul evenimentului de vineri tânăra interpretă bihoreană Ioana Urs, considerată de specialişti o succesoare a Floricăi Ungur, graţie timbrului vocal şi pasiunii pentru folclorul autentic, şi-a lansat albumul "Ce ai dorule cu mine". Albumul, cuprinde piese culese din judeţul Bihor. Evenimentul s-a încheiat cu un spectacol artistic, specific sărbătorilor de iarnă, cu dansuri populare şi colinde, susţinut de ansamblul Bihorul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
La câte Florici are Bihorul ...
... putea să se numească Sala Florii ... aşa însă, tot la 8-10 ani o să-i schimbe careva denumirea ...
Postat 21 Decembrie 2014, 10:01 de WinDos
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON