URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
05 Martie 2015, 23:10

Gala doamnelor: Cine sunt femeile de succes ale Oradiei (FOTO)

Gala doamnelor: Cine sunt femeile de succes ale Oradiei (FOTO) Beatrice Szuhai a primit premiul pentru Cea mai mondenă femeie
Gala doamnelor: Cine sunt femeile de succes ale Oradiei (FOTO) Gala doamnelor: Cine sunt femeile de succes ale Oradiei

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Firma Professional Advertising & Events şi Asociaţia Piticot au organizat, joi seară, ediţia a patra a Galei Femeilor de Succes, câştigătoarele fiind alese în funcţie de numărul nominalizărilor primite din partea mai multor asociaţii partenere, presei locale şi partidelor politice.

Succes, pe categorii

Anul acesta, evenimentul la care au participat circa 150 de persoane, printre care multe dintre orădencele nominalizate, a avut loc la Sala "Florica Ungur" (fostă ARLUS) şi a fost prezentat de actorii Mirela şi Sebastian Lupu. Pe rând, printre momente artistice, amfitrionii serii au amintit domnişoarele şi doamnele nominalizate la mai multe categorii şi, bineînţeles, câştigătoarele acestora.

Ca atare, la categoria ONG cea mai de succes femeie a fost numită Mioriţa Săteanu, care conduce de decenii întregi Uniunea Femeilor Bihor şi care a primit cele mai multe aplauze din partea audienţei. La categoria Cercetare şi Educaţie premiul a fost câştigat de profesoara de biologie Ioana Maria Tripon, membru în proiectul de reproducere a nuferilor in vitro. Aceasta a mulţumit echipei alături de care lucrează la acest proiect, precum şi jurnalistei Adriana Totorean, de la BIHOREANUL, care a nominalizat-o.

Oana Lianu a fost declarată cea mai de succes femeie din domeniul Cultură şi Arte, "prinţesa naiului" mulţumind în primul rând publicului ei. La categoria Jurnalism, premiul i-a revenit Cristinei Puşcaş, de la cotidianul Crişana, iar la categoria Fashion creatoarei de modă Adina Junc.

Sport, business, monden...

În domeniul Sănătate, cea mai de succes femeie a fost declarată dr. Carmen Pantiş, medic primar ATI şi coordonatorul programului de transplant în Bihor, care i-a mulţumit mamei sale pentru educaţia primită. "Mă bucur că am înţeles diferenţa dintre a fi şi a avea. Este mai bine să fii decât să ai", a spus aceasta la primirea florilor şi diplomei din partea organizatorilor.

La categoria Politică, cea mai de succes femeie a fost declarată Florica Cherecheş, deputat PNL, cea mai de succes sportivă a fost numită judoka Larisa Florian, vicecampioană mondială de juniori, iar categoria Business şi-a adjudecat-o Delia Ungur, directorul general al Euro Business Park. Cea mai mondenă femeie a fost declarată bloggeriţa de modă Beatrice Szuhai, care n-a uitat să-i mulţumească "unei persoane pe care o port mereu în suflet, Alexandru Mudura".

În fine, organizatorii au acordat un premiu pentru cea mai de succes femeie din Oradea, iar în urma voturilor, inclusiv ale publicului din sală, aceasta a fost Gabriela Bone, ajunsă la venerabila vârstă de 87 de ani, care însă n-a participat la eveniment. Gabriela Bone este supravieţuitoare a lagărului de la Auschwitz, iar în anii 50 a pus bazele teatrului de păpuşi din Oradea. Recent, alături de alţi supravieţuitori, Gabriela Bone a fost decorată de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler.

Licitaţie "timidă"

Evenimentul de joi seară a avut şi un aspect caritabil. Asociaţia Piticot a dorit să-şi promoveze şi să strângă bani pentru cel mai mare proiect al ei: înfiinţarea în Bihor a unui centru de tip "respiro", unde copiii cu anumite dizabilităţi să poată petrece gratuit o lună pe an, în condiţii bune, oferind astfel un ajutor părinţilor care-şi petrec tot timpul îngrijindu-i.

La intrarea în sală, pe lângă alte pliante, inclusiv cel de vot pentru femeia de succes a anului, invitaţii au primit şi un formular 230 pentru donarea a 2% către acest proiect. De asemenea, pe parcursul serii au fost licitate 10 obiecte vestimentare şi de artă donate de creatorii lor, toate fondurile strânse mergând în contul Centrului Respiro.

Dacă la sumele ceva mai mici, cei prezenţi nu au ezitat să liciteze, la cele mai valoroase - tablouri cu preţuri de pornire de 850 lei, respectiv 1.600 lei şi un colier cu pietre Swarowski de 300 euro - nu s-a încumetat nimeni. Acestea, însă, pot fi cumpărate de cei care doresc să sprijine proiectul de la sediul Asociaţiei Piticot. Joi seară s-au strâns, în schimb, în total 1.710 lei din licitaţie. Cea mai generoasă dintre doamnele prezente a fost Oana Lianu, care şi-a cumpărat două obiecte pentru care a plătit în total 600 lei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
rusinos
Chiar e o rușine pt. Oradea ca se "mândrește" cu așa ceva. Art Nouveau în toată regula!
Postat 08 Martie 2015, 01:37 de Reka
alte femei nu conteaza decat pupezele astea?
cum, pe doamna kaschuta ati ignorat-o complet? ea de ce nu apare pe lista de premianti? de ce faceti discriminare? pe fosta nevasta a lui nesu de ce n-ati poftit=o la eveniment? sa o faceti de rusine cu tot neamul de religiosi?
Postat 07 Martie 2015, 16:22 de roger
Fa...
Deci este minunat sa urmaresti reactiile unora la eveniment, pe Facebook! Femeia de succes in politica s-a pozat cu femeia de succes in sanatate(intamplarea face ca...), nea Stelica(consortul)ii da like consoartei de parca intre patru pereti nu-i putea spune: "Fa, Floare, fa, imi place ca esti da succesuri!", o psiholoaga da like la orice! IMI ESTE O GREATA DE MA DOARE! Inca o data, Doamna GABRIELA BONE, IERTATI-NE!
Postat 07 Martie 2015, 09:48 de TDS
shalom
Eram sigur că FLORICA CHERECHEȘ va fi declarată femeie de succes! Probabil succes în promovarea religiei creștine(o anumită confesiune)că la altceva nu se pricepe. Oh, ba da, se pricepe! Se pricepe de minune să-i blocheze pe cei care nu-i convin să posteze pe pagina ei PUBLICĂ de FB(publică în sensul că se declară politician și un adevărat politician acceptă și opiniile contrare chiar dacă sunt ironice dar în limita decenței!). Doamnă GABRIELA BONE,îmi cer scuze că niște neghiobi v-au plasat într-o asemenea companie!
Postat 06 Martie 2015, 12:38 de TDS
Green "lady"
http://static.ebihoreanul.ro/imagegallery/gala-femeilor-de-succes-Oradea-bihoreanul-05-martie-2015-28.JPG Pe "doamna" in verde ,o propun ca maimutza anului ,editia 2015.;-)))
Postat 06 Martie 2015, 12:17 de User anonimizat
Succesuri
Daca si beatrice suhai intra in categoria femeilor de succes .....anul viitor le propun la aceasta "gala a doamnelor",pe fetele de pe Borsului sau de la gradina zoologica !
Postat 06 Martie 2015, 11:50 de User anonimizat
Ca de obicei, parţial şi nepotrivit !!! Ca de obicei, cu amatorism şi ignoranţă !!!
Ar fi fost în regulă şi era de apreciat această gală, dacă nu se amesteca şi politica, aducând pe podium o reprezentantă a celei mai corupte instituţii din RO (Parlamentul), sau o aşa zisă jurnalistă care răspunde constant la comenziile clanului Micula, absorbanţii, datorii şi recuperatorii în acelaşi timp, ai unor resurse provenite din buzunarul tuturor ... pentru ca spre final, cu un cinism dar şi o prostie fără margini, să spui că mai eşti încă o femeie de succes din moment ce ai scăpat de la Auschwitz !!!
Postat 06 Martie 2015, 07:57 de WinDos
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON