URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Iulie 2011, 17:45

Fotbalul şi Stăruinţa au fost sărbătorite cu fast la Săcueni (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Oraşul Săcueni a fost în sărbătoare în weekend, cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la înfiinţarea Clubului Sportiv Stăruinţa din localitate. Centrul de greutate al programului a fost fotbalul, dar dansul, spectacolul şi momentele festive au întregit evenimentul.

Şirul evenimentelor a debutat sâmbătă, când, în prezenţa reprezentanţilor autorităţii locale, a conducerii clubului, a unor invitaţi din Oradea, dar şi din Létavértes, respectiv Debrecen, şi în faţa unui public numeros, care în ciuda caniculei a onorat cu prezenţa sărbătoarea, Béres Csaba, primarul din Săcueni, a rostit cuvântul de deschidere, menţionând rolul important pe care echipa Stăruinţa (înfiinţată în 1921 sub numele de Spartacus) l-a avut de-a lungul deceniilor în viaţa sportivă a oraşului.

Edilul şi-a exprimat speranţa că, în viitor, echipa se va baza mai mult pe jucători locali şi a precizat că va face demersurile pentru ca din toamnă, CS Stăruinţa să intre sub tutela Consiliului Local, pentru a putea beneficia, astfel, de o mai bună susţinere din partea autorităţilor locale.

Florin Emil Bogdan, preşedintele echipei Stăruinţa şi unul dintre principalii organizatori ai evenimentului, totodată omul care a resuscitat fotbalul din Săcueni, susţinând aproape de unul singur activitatea grupării, şi-a exprimat bucuria că poate fi părtaş la o asemenea sărbătoare, felicitându-l pe primarul Săcueniului pentru dorinţa de a se implica în susţinerea echipei.

Diverse oficialităţi...

Pe o arşiţă destul de puternică, cei prezenţi au rememorat trecutul echipei de fotbal care are aceleaşi culori ca şi celebra grupare italiană AC Milan (roşu şi negru) prin prezentările făcute de Nagy Árpád (in limba maghiară), unul dintre iniţiatorii galei, şi profesorul de sport Gheorghe Raţiu (în limba română).

Alături de localnici au fost şi directorul DJTS Bihor, Sorin Buhaş, care a înmânat o plachetă omagială preşedintelui Florin Bogdan, vicepreşedintele AJF Bihor Cornel Pantea, directorul Asociaţiei Judeţene de Fotbal din Hajdu-Bihar, Csige László, reprezentanţi ai oraşului maghiar Létavértes, în frunte cu consilierul local, Tóth László.

După susţinerea unui moment de reculegere în memoria foştilor jucători ai Stăruinţei care au trecut în nefiinţă, fanfara oraşului maghiar Kaplony a intonat imnurile Uniunii Europene, al României şi al Ungariei, iar membrii formaţiei Tini Dance Center din Săcueni au încins atmosfera cu două dansuri speciale, lăsând apoi loc sportului rege.

Triunghiular fotbalistic

Pe dreptunghiul verde al Stadionului Stăruinţa au păşit trei echipe de fotbal, Stăruinţa Săcueni, CS FC Bihor şi Luceafărul Oradea (ambele grupării fiind alcătuite în majoritate din juniori), respectiv formaţia gazdă, care s-au duelat în cadrul unui triunghiular. Modificarea programului iniţial s-a făcut după ce reprezentanţii echipei Unirea Valea lui Mihai au declinat în ultimul moment prezenţa la eveniment.

Deşi a fost vorba mai mult de un turneu amical, rezultatul nefiind prioritar pentru niciuna dintre combatante, spectatori prezenţi în tribune au putut urmări partide viu disputate. Arbitrajul a fost, de asemenea, la înălţime, CJA Bihor delegând cea mai bună brigadă bihoreană a momentului, format din Florin Marcu (central Liga I), Octavian Şovre (asistent FIFA), Ciprian Danşa (asistent Liga I), completă cu Laurenţiu Danşa (central de Liga I). Acesta din urmă a arbitrat şi concursul de executare de penalty-uri, la care au participat aproximativ 50 de iubitori ai fotbalului din Bihor, prezenţi la eveniment.

După o pauză de aproximativ 3 ore, timp în care cei prezenţi au servit o masă gustoasă preparată de apreciatul bucătar local, Kokovai László, s-a jucat şi ultimul meci al turneului, după care s-a trecut la festivitatea de premiere. Au fost premiate echipele participante, clasate pe podium în ordinea Luceafărul Oradea (antrenor Cosmin Brândaş), Stăruinţa Săcueni (antrenor Mircea Fodor) şi FC Bihor Oradea juniori A (antr. Gheorghe Silaghi), precum şi câştigătorul concursului de penalty-uri, Mădălin Popovici.

Turneu de old-boys

Ziua a doua a fost dedicată turneului de old-boys care s-a transformat de asemenea într-un triunghiular, din cauza absenţei vecinilor de la Valea lui Mihai. Fostele glorii ale FC Bihor, în frunte cu Viorel Vancea, Sorin Cigan şi Ion Zare, oaspeţii din Létavértes şi foştii componenţi ai echipei Stăruinţa (s-au reîntâlnit mai multe generaţii, intrând pe gazon jucători între 35 şi 65 de ani) au oferit un spectacol agreabil.

De această dată localnicii, beneficiind de cel mai numeros lot, au ocupat locul I, fiind urmaţi de maghiari şi de "roş-albaştrii" de la FC Bihor.

Festivitatea de premiere a fost presărată cu momentele artistice ale formaţiei Tini Dance Center din Săcueni, fiind un bun prilej pentru a răsplăti efortul foştilor jucători ale echipei Stăruinţa cu câte o diplomă de excelenţă şi o plachetă aniversară. Au fost premiaţi nu mai puţin de 78 de foşti jucători, printre care Gergely Alexandru (Gobé), Kiss Alexandru, Raţ Ioan, Menyhárt Imre, Tóth Sándor, Nagy Árpád, Ioan Blidaru, Kondora Jozsef, Popovici Zoltán, Krizsán István, Gurbai Béla sau Tatai Zoltá.

N-au fost uitate nici speranţele de mâine. Componenţii echipei de juniori a Stăruinţei (antrenor, Kozma Sándor), care au susţinut un joc amical cu CS Dinamo Oradea (antrenor Fane Zima) au primit, de asemenea, câte o diplomă aniversară.

Speranţa revederii

AJF Bihor, prin şeful Comisiei de Copii şi Juniori, Nagy Iosif, a înmânat două diplome speciale, unul pentru preşedintele clubului Stăruinţa, Florin Bogdan, iar cel de-al doilea pentru primarul Béres Csaba, marcând astfel sărbătoarea fotbalului din Săcueni.

Evenimentul festiv a fost un moment prielnic nu doar pentru a sărbători cei 90 de ani de la înfiinţarea echipei de fotbal din Săcueni, ci şi pentru a readuce pe plaiuri natale jucători care de mai mulţi ani nu s-au mai revăzut cu colegii şi prietenii lor.

Cea mai bună concluzie a celor două zile a fost trasă de un fost jucător al Stăruinţei, Pintér István, stabilit în prezent la Veszprém (Ungaria) unde a activat ca arbitru de liga secundă. "M-am simţit onorat să fiu invitat la acest moment festiv unic pentru fotbalul din Săcueni. Felicit organizatorii şi îmi exprim speranţa că peste 5 ani ne vom putea revedea cu toţii sănătoşi la o nouă sărbătoare aici, acasă, la Săcueni", a spus Pinter.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON