URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 07 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
12 Martie 2012, 14:23

Folclor pentru toţi: Ansamblul Crişana dă un spectacol multicultural la Teatru

Folclor pentru toţi: Ansamblul Crişana dă un spectacol multicultural la Teatru Pentru prima oară de când a devenit o secţie a Teatrului Regina Maria, Ansamblul Crişana dă un spectacol propriu, gândit în "cheie" multiculturală, în cadrul căruia Cornel Borza (foto) va interpreta un cântec evreiesc echipat chiar într-un costum specific acestei naţii
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La finele acestei săptămâni, orădenii sunt invitaţi la un spectacol inedit, în care - pe lângă dansuri şi cântece din diferite zone ale ţării - artiştii Ansamblului Profesionist Crişana vor prezenta şi piese din folclorul maghiar, slovac, turcesc, nemţesc şi ţigănesc.

Paradă de tradiţii

La un an de când a devenit secţie a Teatrului Regina Maria, artiştii Ansamblului Profesionist Crişana urcă pe scena instituţiei cu primul spectacol propriu care fructifică folclorul minorităţilor din zona noastră. "Ideea i-a aparţinut directorului general al Teatrului, Daniel Vulcu, el fiind şi regizorul spectacolului", spune Leontin Ciucur, directorul artistic al ansamblului.

Repetiţiile pentru premiera "Joc şi cântec fără frontiere" au început în urmă cu mai bine de o lună, iar în prima parte spectacolul va cuprinde atât dansuri germane, turceşti, slovace, maghiare şi ţigăneşti, cât şi piese muzicale reprezentative ale acestor etnii în interpretarea soliştilor. De pildă, Cornel Borza, cunoscut în toată ţara datorită repertoriului bihorean, va interpreta un cântec evreiesc (Hava Nagila), iar Voichiţa Mihoc unul ţigănesc. În plus, pentru a da mai multă culoare spectacolului, costumierii au confecţionat zeci de ţinute reprezentând porturile populare caracteristice fiecărei etnii.

Cu cetera din Maramu'

Cea de-a doua parte a spectacolului e rezervată cântecelor, dansurilor şi suitelor orchestrale româneşti din diferite zone ale ţării, precum Bihorul, Banatul ori Făgăraşul. Printre alţii, publicul îi va putea urmări pe instrumentiştii Petrică Popa, Florin Bontu, Stângaciu şi soliştii Simona Costin, Otilia Haragoş, Felicia Costin, Viorica Bradea, Cornelia Covaciu, Luminiţa Tomuţa, Leontin Ciucur şi, din nou, Cornel Borza şi Voichiţa Mihoc. Momentele vor fi legate între ele prin texte umoristice. Prezentatorii spectacolului vor fi actorii Adela Lazăr şi Andrian Locovei.

Programată duminică, 18 martie, de la ora 19, premiera va avea şi doi invitaţi speciali, maramureşenii Cornelia şi Lupu Rednic, Cornelia urmând să interpreteze şi o piesă în aromână. Preţul unui bilet la premieră variază între 20 şi 35 de lei, în funcţie de locul în sală, biletele fiind puse deja în vânzare atât la agenţia Teatrului, cât şi pe site-ul biletmaster.ro.


TRADIŢII VII
Folclorişti la teatru

Înfiinţat în anii '50 sub numele Orchestra Populară Crişana, ansamblul a funcţionat ca secţie a Filarmonicii de Stat, din 1998 Consiliul Judeţean schimbându-i numele în Ansamblul Folcloric Profesionist Crişana. Din luna martie a anului trecut, în urma reorganizării instituţiilor de cultură din subordinea CJ, grupul a trecut în subordinea Teatrului Regina Maria. Dansatori şi solişti ai ansamblului colaborează de atunci cu actorii, făcând parte inclusiv din distribuţia spectacolelor "Scripcarul pe acoperiş" şi "O scrisoare pierdută".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON