URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 04 AUGUST 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De câte ori se apropie campania electorală, cei 200.000 de arhitecţi orădeni se reactivează, şi aşa aflăm pentru a nu ştiu câta oară că spânzurătorile montate acum patru ani în centru sunt hidoase, cutia de conserve din staţia de tramvai e horror, iar cârciuma nou deschisă nu se simte mai bine nici ea. Trăim în epoca "mai bine să nu se facă nimic decât să se facă prost". Dacă nu se face prost, se face cu întârziere. Iar dacă se face bine şi la timp, banii puteau fi folosiţi în cu totul altă parte. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Am ajuns de unde am plecat, dar cu un preţ mare: resurse materiale şi umane irosite, doar pentru că nu vrem să purtăm o mască, să nu ne îmbulzim unii în alţii şi să ne spălăm pe mâini.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Sunt curios să văd cum o mai scoate la capăt Primăria Oradea de data asta. A vrut să găsească o soluţie pentru acoperişul parcării de pe Strada Independenţei şi, pentru a nu fi acuzată de totalitarism, a organizat concurs. A făcut un regulament (contestat de Ordinul Arhitecţilor din România), a adunat un juriu, a stabilit un termen limită şi tot ce i-a mai rămas de făcut a fost să numere punctele primite pe fiecare proiect, să facă un clasament şi să declare un câştigător. Acum mai trebuie doar să scoată castanele fierbinţi din foc cu propriile mâini.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Care este prima măsură care ar trebui luată de urgență de autorități pentru limitarea creșterii răspândirii infecțiilor cu coronavirus?







De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 21 iulie a.c. a intrat în vigoare, în sfârșit, legea care instituie condițiile în care se poate dispune carantina sau izolarea la domiciliu față de unele persoane. Această lege a devenit indispensabilă ca urmare a Deciziei nr. 468/2020 a Curții Constituționale, publicate în 2 iulie, prin care s-a stabilit că măsurile de carantinare și izolare la domiciliu stabilite prin ordin de ministru sunt neconstituționale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). Î
20 Septembrie 2019, 08:01

Feriţi-vă pe cât puteţi! Două specii de ţânţari care au ajuns, probabil, şi în Bihor transmit boli cu potențial mortal!

Feriţi-vă pe cât puteţi! Două specii de ţânţari care au ajuns, probabil, şi în Bihor transmit boli cu potențial mortal! foto generic, Wikipedia
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Direcţia de Sănătate Publică lansează avertismentul că două specii de ţânţari identificate în România şi posibil şi în judeţul Bihor pot transmite boli gave, între care cea provocată de virusul West Nile, care a ucis anul trecut 5 bihoreni, şi două tipuri de febră ce pot deveni mortale.

Potrivit unui comunicat al DSP, este vorba despre ţânţari aparţinând speciilor Culex pipiens şi Aedes albopictus (cel din urmă cunoscut popular și sub numele de țânțarul tigru asiatic), care au ajuns "pe teritoriul României şi posibil în judeţul Bihor".

Vectori în trasmiterea unor boli grave, specia Culex pipiens, specie dominantă cunoscută a fi prezentă pretutindeni în ţara noastră, este implicată în transmiterea virusului West Nile, iar Aedes albopictus, specie puternic invazivă, diurnă, identificată pentru prima dată pe teritoriul României, este implicată în transmiterea virusurilor febrei Denga şi Chikungunya.

"Locuitorii din Bihor pot fi expuşi riscului de îmbolnăvire dacă sunt înţepaţi de ţânţari infectaţi. În cazul în care călătoresc în sau din zone cu risc crescut pentru răspândirea acestor boli, posibilitatea de a se îmbolnăvi creşte", avertizează DSP.

Informarea aminteşte că boala infecţioasă produsă de virusul West Nile se transmite prin înţepătura de ţânţar. 80% din persoanele infectate nu prezintă simptome, iar atunci când apar, manifestările sunt de cele mai multe ori nespecifice (febră ridicată, dureri de cap intense, dureri musculare, articulare, vărsături, erupţii cutanate). Când acestea sunt tipice, variază de la forme moderate până la foarte severe, cu risc de deces.

Aproximativ unul din 150 de oameni care sunt infectaţi cu virusul West Nile dezvoltă o boală severă, care afectează sistemul nervos central, cum ar fi encefalita sau meningita. Nu există vaccin sau tratament specific, avertizează specialiştii.

"În judeţul Bihor în anul 2018 s-au înregistrat 8 cazuri de infecţii cu virusul West Nile, din care 5 decese. În anul 2019 nu a existat nici un caz confirmat de infecţie cu virus West Nile", arată DSP.

Cele două tipuri de febră provocate de ţânţarii din specia Aedes albopictus pot deveni mortale.

Febra Denga este o boala acută, virală, febrilă care poate produce manifestări clinice nespecifice: dureri de cap intense, dureri musculare, articulare, dureri retro-orbitare, greaţă, vărsături, anorexie, erupţii cutanate. Unele persoane dezvoltă simptome asemănătoare gripei. Forma hemoragică a febrei Denga este o formă severă de boală cu risc crescut de deces.

"Nu există un tratament specific pentru febra Denga. În judeţul Bihor s-au înregistrat doar cazuri semnalate la persoane  care au călătorit în zone cu risc crescut - cazuri de import, 1 caz în anul 2008 şi unul în anul 2017", arată DSP.

Febra Chikungunya este o afecţiune virală care se manifestă prin febră, dureri musculare, dureri articulare severe, incapacitate funcţională a articulaţiei care poate persista uneori pentru o lungă perioadă de timp, dureri de cap, erupţii cutanate.

Boala poate pune viaţa în pericol în special în cazul categoriilor la risc pentru complicaţii: nou-născuţi, vârstnici, persoane cu afecţiuni medicale preexistente. Nu există un tratament specific al bolii. Nu s-au înregistrat cazuri de îmbolnăviri în judeţul Bihor.

Recomandări

În vederea prevenirii înţepăturii de ţânţar, Direcţia de Sănătate Publică Bihor recomandă populaţiei:

-  autoprotecţia: Ministerului Sănătăţii recomandă folosirea mijloacelor de protecţie fizică a populaţiei pentru evitarea expunerii la înţepăturile ţânţarilor, protecţia tegumentelor - îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi, şosete, folosirea mănuşilor, utilizarea substanţelor repelente pe părţile neacoperite ale corpului sau pe îmbrăcăminte, conţinând DEET (N,N-diethyl-3- methylbenzamide) IR 3535 (ester etilic al acidului 3- [N-butil-N-acetil], aminopropionic) sau Icaridin (acid 1-piperidin carboxilic, 2-(2-hidroxi etil)-1-metil propil ester)

- evitarea pătrunderii ţânţarilor în case prin închiderea uşilor şi a ferestrelor sau prin montarea de plase la uşi şi ferestre. Utilizarea în interiorul locuinţei de spray-uri sau alte produse insecticide

- măsuri în gospodăriile individuale pentru a elimina eventualele depozite de deşeuri şi apă stagnantă, care pot favoriza dezvoltarea ţânţarilor, prin golirea recipientelor de colectare a apei pluviale, a jardinierelor, a bidoanelor şi a găleţilor, îndepărtarea anvelopelor uzate din curţi, curăţarea jgheaburilor înfundate, aplicarea măsurilor de dezinsecţie împotriva vectorilor în gospodăriile personale

-  la nivel comunitar autorităţile administraţiei publice locale din comune, oraşe şi municipii trebuie să aplice ferm şi eficace măsurile pentru combaterea şi controlul populaţiei de ţânţari din zone cu lacuri, bălţi şi zone cu risc (în zonele rurale), asanarea subsolurilor inundate, dezinsecţia zonelor cu parcuri şi spaţii verzi, în localităţile urbane, gestionarea corespunzătoare a gunoaielor

-  evitarea zonelor cu multă vegetaţie şi umiditate ridicată (parcuri, păduri, ape stătătoare etc.)

În cazul în care prezentaţi semne şi / sau simptome de boală prezentaţi-vă de urgenţă la cel mai apropiat cabinet medical!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1131 RON
  • 1 EUR = 4.8351 RON
  • 1 HUF = 0.014 RON