URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 06 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
29 Octombrie 2011, 13:05

FC Bihor a pierdut pe terenul ultimei clasate, printr-un gol primit în ultimul minut de la portarul advers

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Deşi spera să obţină chiar toate punctele puse în joc la Turda, FC Bihor s-a întors sâmbătă, din cadrul etapei a XI-a din seria vestică a ligii secunde aşa cum a plecat, fără niciun punct.

Din păcate orădenii au avut ghinionul să dea peste un adversar motivat, oficialii Arieşului ameninţând jucătorii că dacă nu vor învinge FC Bihorul se va lăsa cu disponibilizări. Cu o echipă turdeană extrem de motivată şi foarte bine montată în teren le-a fost greu orădenilor să facă faţă.

În minutul 7, Adrian David de la gazde a şutat de la 25 de metri, portarul Pogacsics a respins în faţă, până la Tilincă însă, care bine plasat, a reluat cu capul peste portarul orădean.

După primirea golului, FC Bihor a ieşit la joc şi-a masat adversarul în jumătatea proprie, şi-a creat şi câteva ocazii, ratate însă de Muscă şi Malinic. Primul a reluat din dreptul bării a II-a pe lângă stâlpul din partea stângă a porţii lui Pampea, iar cel de-al doilea, după o centrare a lui Diarra, a încercat o reluare spectaculoasă, cu călcâiul, dar imprecisă.

În partea a doua a jocului, gazdele au ieşit parcă şi mai decise să se impună şi, în minutul 50, Tilincă a reluat cu capul din 4 metri, însă, incredibil, a parat Pogacsics. În replică, în minutul imediat următor, Diarra, scăpat singur cu portarul turdean, a tras pe lângă acesta, dar şi pe lângă poartă.

Gazdele au revenit în atac şi Dauda a centrat periculos în careu spre Tilincă, dar din poziţie incomodă ascesta din urmă nu a reuşit să reia periculos.

Cinci minute mai târziu, rolurile s-au inversat, atacantul gazdelor Tilincă a fost servantul, pentru tânărul Adrian David, dar s-a repliat foarte bine Diarra şi a reuşit să respingă.

Totuşi orădenii au ieşit din nou la joc şi în minutul 69, Oltean a fost foarte aproape de a restabili egalitatea, însă deşi se afla singur cu portarul Pampea, din 10 metri, nu a reuşit să-l învingă pe acesta.

Mult aşteptata egalitate pentru orădeni s-a produs totuşi în minutul 80, atunci Oltean a centrat de pe dreapta, portarul Pampea a ieşit imprecis, însă mingea a ajuns la Birtalan, care a trimis cu latul în poartă.

Din păcate, când totul se părea că se îndreaptă către un rezultat echitabil, în minutul 90, arbitrul Marian Balaci din Drobeta Tr. Severin a dictat fault în careul orădenilor, decizând ca gazdele să execute o lovitură de la 11 metri.

Faza a fost controversată însă. Mai întâi arbitrul Balaci a lăsat jocul să continue, dar la semnalizarea tuşierului şi la intervenţia antrenorului turdenilor, Georgree Ceorceri, care a intrat pe teren, a revenit şi a dictat penalty. Lovitura liberă a fost executată tocmai de portarul Pampea, care l-a învins pe Pogacsics, aducând o victorie importantă turdenilor.

FC Bihor rămâne fără punct în această etapă şi este departe de prestaţia din ediţia trecută de campionat, când era "sperietoarea" formaţiilor adverse, mai ales când juca pe terenul acestora.

La final, antrenorul Stelian Farcău a fost drastic: "A fost un meci pe care l-am pierdut, în primul rând datorită atitudinii. Gazdele şi-au dorit victoria cu mult mai mult decât noi şi au demonstrat asta, surclasându-ne din toate punctele de vedere".

În meciul cu Arieşul Turda, FC Bihor a utilizat următoarea echipă: Pogacsics - Oltean, Deaconescu, Muscă, Diarra - Coroian, Sorian, Selagea (min. 51 Fl. Pop) Sfârlea - Florean (min. 77 M. Popa), Malinic (min. 46 Birtalan).

În celelalte jocuri, de vineri şi sâmbătă, desfăşurate în etapa a XI-a din seria vestică a ligii secunde la fotbal s-au consemnat rezultatele: Gloria Bistriţa - CSM Rm. Vâlcea 4-1, Luceafărul Felix - Gaz Metan Severin 2-0, Juventus Bucureşti - Alro Slatina 0-1, FC Argeş - FC Olt 2-1 şi Chindia Tâ'rtgovişte - Unirea Alba Iulia 0-0.

Duminică, de la ora 11, sunt programate ultimele două dispute, FC Maramureş - UTA şi Mureşul Deva - Poli Timişoara.

În clasament, după partidele de sâmbătă, FC Bihor ocupă locul 12, cu 13 puncte. Pe primul loc se află Gloria Bistriţa, cu 24 de puncte.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON