URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Iunie 2011, 07:24

FC Bihor, din nou în Liga I, după 8 ani de neputinţă!

FC Bihor, din nou în Liga I, după 8 ani de neputinţă! "HAI BIHORU'! Sâmbătă seară, 400 de fani au sărbătorit promovarea alături de echipă, în faţa Primăriei, scandând lozinci precum "Forţa e! Forţa Oradea e!" sau "FC Bihor! FC Bihor!". De altfel, orădenii au fost la stadion în număr mare la ultimele meciuri. Derby-ul cu Petrolul Ploieşti a strâns nu mai puţin de 9.000 de spectatori
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cu o echipă foarte tânără, care are o medie de vârstă de 21 de ani, cea mai mică din seria vestică a ligii secunde, şi pe care la începutul sezonului mulţi o vedeau în lupta pentru evitarea retrogradării, FC Bihor a reuşit ce nu spera nimeni: promovarea în prima ligă, cu un an mai devreme decât preconiza finanţatorul Marius Vizer.

Orădenii n-au mai aşteptat decizia finală a federaţiei privind excluderea din Liga I a timişorenilor şi bistriţenilor, care ar fi urcat câte trei locuri din seriile ligii a doua, şi s-au impus clar sâmbătă, cu 4-2, în faţa adversarilor de la Gaz Metan CFR Craiova, asigurându-şi prin forţe proprii promovarea. Bucuria este, totuşi, umbrită de o veste proastă. Există riscul ca FC Bihor să nu ajungă să evolueze în prima ligă, deoarece la FRF s-a depus o contestaţie împotriva licenţei clubului orădean...

Anul schimbărilor

În ultimul an, FC Bihor s-a primenit, nu glumă. Încă din vara anului trecut, de când în ecuaţie a intrat omul de afaceri Marius Vizer, patronul CF Liberty şi preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Judo, echipa s-a înscris pe un trend pozitiv. A fost un an în care, ocoliţi de scandaluri şi preocupaţi de meserie, fotbaliştii au socializat cu fanii, au schimbat adesea crampoanele cu costumele şi, în ciuda cârcotelilor, în campionat au realizat un parcurs bun. Dar cu emoţii.

Deşi au avut evoluţii excelente în deplasare în retur - din 7 jocuri, au reuşit să câştige 6, iar pe celălalt l-a încheiat la egalitate - din păcate, pe teren propriu, copleşiţi şi de numărul mare de spectatori care aşteptau victoriile lor, elevii lui Gheorghe Ghiţ au cedat presiunii şi nu s-au mai descurcat atât de bine, înregistrând doar 2 victorii şi 4 rezultate de egalitate.

Memorabile din acest punct de vedere rămân victoriile de la Sibiu, Mioveni şi Iaşi, înregistrate pe terenul unor contracandidate la promovare, care practic i-au dus pe "roş-albaştrii" în cărţile revenirii pe prima scenă. La polul opus, se situează semieşecurile de pe teren propriu cu Arieşul Turda, CSM Râmnicu Vâlcea şi UTA, cu care orădenii au reuşit să obţină numai rezultate de egalitate.

Chiar dacă nu aveau fixat ca obiectiv promovarea în primul sezon, prin protocolul de colaborare dintre CF Liberty şi Consiliul Local şi Consiliul Judeţean, fotbaliştii au înregistrat o evoluţie frumoasă şi, dacă la finalul turului se situau abia pe locul 4, în retur şi-au revenit în forţă. S-au remarcat în special atacantul Adrian Mărkuş, marcator de top, Andrei Florean, unul dintre cei mai constanţi jucători, deţinător al unei tehnici foarte bune, dar şi achiziţiile din iarnă, portarul Pogacsics şi mijlocajul Selagea, care se anunţă oameni de bază şi în primul eşalon.

Turnu Severin, ultimul hop

Lupta pentru promovare s-a dat până în ultima etapă. După egalul de pe teren propriu cu Petrolul, în partida de sâmbătă FC Bihor trebuia obligatoriu să câştige. Şi a făcut-o. Determinaţi în teren, orădenii s-au impus la Drobeta Turnu Severin, în faţa celor de la Gaz Metan CFR Craiova, cu 4-2, după ce la un moment dat conduceau cu 4-0. Eroul jocului a fost mijlocaşul Cătălin Chiş, care a reuşit o triplă, reuşind să marcheze în minutele 15, 29 şi 56, cel de-al patrulea gol purtând semnătura lui Selagea, în minutul 17.

03 Gheorghe Ghit.jpgNu a mai contat că Mioveniul s-a impus la Turda, cu 5-3. Orădenii s-au clasat în final pe poziţia secundă, obţinând promovarea în mod direct, alături de Petrolul Ploieşti, fără să mai aştepte deciziile federaţiei privind excluderea din Liga I a timişorenilor şi bistriţenilor. "A fost un meci cu o încărcătură deosebită. E o mare performanţă. Am lucrat cu aceşti jucători de 7 ani, iar acum ţin să-i felicit pe ei şi pe toţi care au fost alături de echipă. Am avut o echipă de copii la Oradea şi sper ca această echipă să nu se oprească aici şi să obţină rezultate frumoase şi-n liga I", a declarat după meci antrenorul Gheorghe Ghiţ (foto).

E de muncă...

Şi totuşi, greul abia acum începe. Fiindcă în Liga I condiţiile sunt mult mai stricte, clubul şi echipa trebuie să se pregătească la modul serios. Pentru procesul de licenţiere FC Bihor a fost nevoit să-şi plătească datoriile, care se ridicau la 6 miliarde de lei vechi, până la data de 31 martie, lucru care s-a şi realizat. Dar nu de tot. "Datoriile istorice totale ale clubului sunt undeva la 30 de miliarde, din care pentru 11 miliarde suntem în judecată cu cei de la Finanţe şi este foarte probabil să mai reducem din ele. Dar nu ar trebui să afecteze, căci sunt altfel de datorii, nu din cele la care se referă procesul de licenţiere", susţine consilierul local Iulius Delorean, membru AGA al FC Bihor.

În plus, şi la infrastructură trebuie investiţii serioase. "Trebuie să avem tabelă electronică, turnicheţi şi alte câteva investiţii la cabinele jucătorilor, ale arbitrilor, chiar şi o sală de forţă, şi nu omitem nici camerele video. Acestea sunt priorităţile noastre şi de aceea vom propune, la prima şedinţă a Consiliului Local, alocarea sumelor cuvenite", spune Delorean.

Deocamdată, echipa va putea evolua în primul eşalon şi fără instalaţie de nocturnă, având dispensă în acest sens, timp de un an. În ceea ce priveşte tribuna a II-a, închisă deocamdată spectatorilor, fiindcă prezintă un grad ridicat de prăbuşire, va fi demolată cât de curând şi în cel mai rău caz va fi construită, în primă fază, în locul ei, o tribună din structură uşoară, de metal, dar la standardele UEFA, ca pe stadionul CFR Cluj.

Promovare contestată

Cum timpul este scurt, fiindcă pe data de 22 iulie este programat debutul noii ediţii din primul eşalon, investitorii şi administraţia locală trebuie să se mişte rapid. Există riscul ca, deşi s-a calificat în teren, FC Bihor să nu ajungă să evolueze în prima ligă, deoarece la FRF s-a depus o contestaţie împotriva licenţei clubului orădean, din partea aceluiaşi Viorel Duru, cel care a contestat şi pe Poli Timişoara şi pe Gloria Bistriţa.

Acesta a invocat, cum era de aşteptat, existenţa datoriilor. Numai că FC Bihor, Primăria Oradea şi Consiliul Judeţean au obţinut şi o eşalonare, cu termene clare de plată. "Domnul Duru are dreptate când invocă noul regulament al UEFA, care nu prevede clauza că datoriile se pot plăti în următoarele trei luni din noul an, numai că acesta a intrat în vigoare după ce noi am fost anunţaţi de cum decurge procesul de licenţiere", susţine Iulius Delorean, care se declară optimist în ceea ce priveşte licenţierea: "Noi avem licenţa şi cred că domnul Duru nu ne poate încurca".

Vin banii

Soarta clubului se va decide cel mai probabil la începutul acestei săptămâni, când o comisie a Ligii Profesioniste de Fotbal va hotărî dacă apelul intentat de Duru este admis sau nu. Cel mai sigur echipele se vor cunoaşte însă abia pe data de 20 iunie, când Comitetul Executiv al LPF va "bate în cuie" componenţa finală a primului eşalon.

Oricum, orădenii sunt optimişti, şi la fel şi finanţatorii. Pentru ediţia viitoare de campionat, Consiliul Local şi cel Judeţean vor aloca echipei în Liga I 35 miliarde de lei, care vor fi direcţionaţi doar pentru cheltuieli (cantonamente, deplasări etc.), nu şi pentru plata salariilor jucătorilor, care revine Liberty. De asemenea, clubul orădean va încasa din drepturile TV în prima ligă o sumă importantă de bani, care nu poate fi mai mică de 800.000 de euro, cât îi revine formaţiei de pe ultimul loc.

În plus, municipalitatea vrea încă de pe acum prelungirea parteneriatului cu Marius Vizer, cu cel puţin doi ani. "Doar aşa, în parteneriat public-privat, putem face peformanţă la Oradea. Dorim să continuăm acest drum şi o să-i propunem domnului Vizer prelungirea colaborării încă din acest an", spune Delorean. Pentru că în actuala componenţă, FC Bihor chiar a făcut o fază reuşită...


VIZER ŞI PRIMA LIGĂ
Promovaţi-retrogradaţi

03 Marius Vizer.jpgAccederea FC Bihor în prima ligă nu era posibilă dacă vara trecută echipa nu ar fi fost preluată de şcoala de fotbal Liberty, a omului de afaceri Marius Vizer (foto). De fiecare dată când acesta s-a aflat la cârma clubului bihorean s-au înregistrat rezultate foarte bune.

Vizer a fost singurul care a mai dus FC Bihor în primul eşalon, în 2003, când echipa a ocupat tot locul II în serie şi a obţinut accesul în prima divizie, după un baraj cu Oţelul Galaţi.

Deşi autorităţile au încercat să creeze o situaţie mai bună formaţiei orădene, în anul următor FC Bihor a revenit în eşalonul secund şi s-a "scăldat" în anonimat vreme de 7 ani.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
@rad
... eu oriunde merg la teatru e plin: la CCS, la Escape... si-apoi, \"sa vina lumea ca la teatru\" trebuia exprimat \"sa vina lumea ca la o piesa de teatru\". Ca uneori se cam joaca teatru, nu crezi? :)
Postat 07 Iunie 2011, 22:47 de shadow
o sa fie bine
amenajati stadionul, reparati tribuna a 2 a, mai aduceti 2-3 jucatori cu experienta, nu ii dati mana libera lui Vizer . Nu vindeti meciuri si totul o sa fie frumos ,lumea o sa mearga la meciuri HAIIIIIIIIIII BIHORULLLLLLLLLL
Postat 06 Iunie 2011, 21:47 de bravo
naivilor
CLUBUL NU VA REZISTA .VIZER O SA VANDA VREO 3-4 JUCATORI O SA FACA CEVA BANI SI CLUBUL VA RETROGADA.DE CE SUNTETI NAIVI ??
Postat 06 Iunie 2011, 18:13 de aa
teapa:D
Daca ar veni lumea ca si la teatru ar fi bai.. ca e cam gol prin teatre!!:D
Postat 06 Iunie 2011, 12:41 de Rad
teapa:D
Daca ar veni lumea ca si la teatru ar fi ba.. ca e cam gol prn teatre!!:D
Postat 06 Iunie 2011, 12:38 de Rad
bafta!
Amenajati stadionul, bagati nocturna si camere de supraveghere si lumea o sa vina la stadion ca la teatru. Hai Bihoru'!
Postat 06 Iunie 2011, 09:00 de shadow
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON