URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 06 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
02 Martie 2013, 17:16

FC Bihor a câştigat cu 3-1 amicalul cu hunedorenii (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Formaţia de fotbal fanion a judeţului, FC Bihor, a disputat sâmbătă la Stadionul Municipal "Iuliu Bodola" ultimul joc de verificare din această iarnă.

Adversară pentru "roş-albaştrii" în acest meci a fost formaţia FC Hunedoara, situată pe primul loc în Seria a V-a din Liga a III-a.

La capătul unui meci bun, cu destule faze de poartă, FC Bihor s-a impus cu scorul de 3-1, după ce la pauză conducea cu 1-0. Golurile orădenilor au fost marcate de Florean, în minutul 5, Târnăcop, în minutul 65, şi Ov. Bic, în minutul 89, în timp ce pentru oaspeţi a punctat Făgărăşanu, din lovitură de la 11 metri, în minutul 60.

Meciul a început destul de bine pentru orădeni, care după ce au ratat două ocazii în primele două minute, prin Puşcaş şi Bud, au reuşit să deschidă scorul în minutul 5, prin Andrei Florean, care a marcat din unghi închis, de pe partea dreaptă, după o pasă primită de la Vasilache.

Prima ocazie mai consistentă a oaspeţilor s-a produs în minutul 14, când Pepenar, scăpat singur, a preluat pe piept prea lung o minge, recuperată de Pogacsics.

Au urmat apoi câteva ocazii pentru bihoreni. În minutul 17, un şut al lui Târnăcop, de la 14 metri, reţinut de portarul Dragotă, în minutul 23, un alt şut, a lui Coroian, de la 12 metri, uşor lateral dreapta, peste poartă. Apoi Puşcaş s-a aflat în centru atenţiei la două acţiuni ale gazdelor. În minutul 38, a reluat din 4 metri pe lângă poartă, după o centrare venită de pe dreapta, iar în minutul 43, în urma unei lovituri de colţ, din 8 metri a trimis cu capul peste bară.

Ultima acţiune din prima repriză le-a aparţinut hunedorenilor, care în minutul 45 au creat pericol în careul gazdelor, după o succesiune de şuturi spre poartă, mingea a ajuns la Roiu, care a tras de la marginea careului mic, dar din apropierea liniei de poartă a respins Vădrariu.
În repriza a doua, în minutul 56, Cr. Bud a trimis un şut centrare de pe dreapta, scos de noul portar al oaspeţilor, de sub transversală.

În minutul 59, în urma unei centrări în careul orădean, arbitrul Florin Marcu a apreciat că Ţoca a făcut henţ în careu şi a dictat penalti pentru gazde, lovitură transformată în gol de Făgărăşanu, un minut mai târziu.

Replica orădeană nu s-a lăsat prea mult aşteptată şi, după un şut centrare a lui Florean, de pe dreapa, în minutul 64, care a trecut pe lângă poartă, un minut mai târziu, în urma unei lovituri de la colţul terenului, mingea a ajuns la Tîrnăcop, la 22-23 de metri de poarta adversă. Tîrnăcop, cu un şut plasat la colţul lung, l-a învins pe portarul hunedorean, readucând gazdele în avantaj pe tabelă, 2-1.

În fine, ultimul gol al disputei l-a reuşit Ovidiu Bic, în minutul 89, când în urma unei acţiuni pe dreapta, mingea a fost trimisă în careu, pe partea opusă, de unde tânărul jucător orădean, din întoarcere, a reuşit o frumoasă execuţie, stabilind scorul final, 3-1.

"E bine că am câştigat, dar nu sunt mulţumit de joc, încă facem greşeli foarte multe. Avem retrageri nejustificate. Dacă reuşeam să marcăm la ocaziile pe care le-am avut, jocul era altfel, dar a fost un meci încâlcit. E greu să motivezi echipa când joci cu un adversar din liga a III-a", a declarat, la final, antrenorul principal al FC Bihor, Marian Pană.

Tehnicianul orădean a trimis în teren în acest joc următoarea formulă de echipă: Pogacsics - Coroian (min. 77 Zanardini), Ţoca, Fl. Lazăr, Vădrariu (min. 77 Fl. Pop) - Florean, Mihalache (min. 85 Sorian), Vasilache (min. 46 Bic), Tîrnăcop - Cr. Bud (min. 72 Ov. Popa) şi Puşcaş (min. 63 Mărkuş).

La FC Hunedoara, antrenorul Marius Opric a folosit echipa: Dragotă (min. 46 Ilie) - Şoit (min. 67 Bier), Cuciula, Ambruş, Roiu - Vaida, Cristian (min. 67 Nicula), Vişan, Făgărăşanu - Pepenar (min. 69 Contor) şi Ionuţ Radu (min. 63 Suciu).

Jocul a fost arbitrat de brigada orădeană formată din Florin Marcu - Dorin Mudura şi Carmen Neagu.

Următorul joc pentru FC Bihor va fi cel cu CS Mioveni, primul oficial din 2013. Jocul cu argeşenii, contând pentru prima etapă din retur, se va disputa tot la Stadionul Municipal "Iuliu Bodola", sâmbătă, 9 martie, cu începere de la ora 15.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON