După ce a stat două etape, echipa orădeană de fotbal FC Bihor a revenit cu victorie în campionat. "Roş-albaştrii" au evoluat sâmbătă la Baia Mare, pe terenul unei echipe ce luptă pentru evitarea retrogradării, FC Maramureş Universitar, şi, aşa cum şi-au propus, au reuşit să se întoarcă cu toate cele trei puncte puse în joc. FC Bihor a câştigat cu 2-0, prin golurile marcate în repriza a doua de Mădălin Popa şi Mărkuş.
În prima repriză a fost un joc echilibrat, cu câteva ocazii la ambele porţi. În minutul 19, Florean a executat o lovitură liberă directă de la 23 de metri, dar balonul a trecut puţin pe lângă poarta lui Şteţca.
În replică, în minutul 22, Gego a pătruns pe flancul stâng în careul bihorean, dar a trimis direct în braţele lui Popescu din 5 metri. Tot gazdele au atacat şi-n minutul 24, când Tănasă a primit balonul la 8 metri, însă lovitura de cap a acestuia a fost respingă în corner de portarul Popescu. La pauză s-a intrat cu rezultat de egalitate, 0-0.
În repriza a doua au apărut şi evenimentele. Mai întâi, în minutul 51, Achim a fost angajat pe flancul drept, Petrache l-a faultat dur însă şi a văzut al doilea cartonaş galben, implicit şi pe cel roşu.
Un minut mai târziu, Bichiş a centrat, Istrofor a reluat cu capul, dar Popescu a respins în corner. FC Bihor a revenit apoi în atac şi în minutul 54, Bud a avut o incursiune pe partea dreaptă, a şutat, dar Şteţca a reţinut în doi timpi.
Echilibrul numeric în teren a fost refăcut în minutul 62, când Istrofor, de la gazde, a faultat şi a văzut şi el al doilea cartonaş galben, fiind, precum Petrache, eliminat. Tot în acel minut, Romulus Buia, antrenorul gazdelor, a fost trimis în tribune pentru proteste.
În minutul 66, Duruş a trimis un şut-centrare de pe partea stângă, portarul orădenilor Popescu a respins totuşi cu greu. După acestea, finalul de joc a aparţinut oaspeţilor, care au şi marcat şi şi-au adjudecat toate cele trei puncte. Mai întâi, în minutul 74, M. Popa a primit un balon la 17 metri şi a înscris cu o torpilă la colţul lung. Peste numai două minute, Mărkuş a speculat greşelile din defensiva băimăreană şi a înscris de la 16 metri, stabilind scorul final, 0-2.
FC Bihor s-a impus astfel în jocul de la Baia Mare şi şi-a mai dres din amărăciunea ultimelor rezultate, consolidându-şi poziţia a V-a a clasamentului. "Am reuşit să câştigăm aşa cum ne-am propus. Am avut un joc greu, în compania unei echipe din Baia Mare, foarte motivată, dar finalul de joc ne-a aparţinut şi eu zic că victoria este clară", a declarat, după joc, antrenorul orădenilor, Marian Pană.
În alte două jocuri ale etapei a XXVII-a, Corona Braşov s-a impus la Rm. Vâlcea cu 1-0, iar la Tg. Mureş, FCM din localitate a remizat, 1-1, în disputa cu CS Mioveni, golul oaspeţilor fiind înscris în minutul 90+3.
FC Maramureş - FC Bihor 0-2 (0-0)
Au marcat: M. Popa (min. 74) şi Mărkuş (min. 76)
Eliminări: Petrache (min. 52) / Istrofor (min. 64)
FC Maramureş: Şteţca (cpt.) - N. Oltean, Faye, Istrofor, Duruş - Fl. Achim, Biţiş, P. Negrea, Chivoiu - Gego, Tănasă. Antrenor: Romulus Buia.
FC Bihor: A. Popescu - Zanardini, Fl. Lazăr (ctp.), Petrache, Fl. Pop - Florean, M. Popa, Selagea, Bic (min. 46 Sorian) - Mărkuş (min. 85 Puşcaş) şi Cr. Bud (min. 56 Vădrariu). Antrenor: Marian Pană.
Arbitri: Dorian Micloşină (Reşiţa) - Petru Marian Gaşpar (Timişoara) şi Iulian Szekely (Cluj-Napoca).
Etapa a XXVII-a a Seriei a II-a din Liga a II-a:
FC Argeş Piteşti - Unirea Alba Iulia 3-0 (la masa verde)
FC Maramureş Universitar Baia Mare - FC Bihor Oradea 0-2
CSM Râmnicu Vâlcea - Corona Braşov 0-1
Luceafărul Oradea - FC Olt 3-2
FCM Târgu Mureş - CS Mioveni 1-1
UTA, ACS Poli şi Damila au stat.
Clasament:
1 Corona Braşov 22 13 5 4 34-17 44
2 ACS Poli Timişoara 22 12 7 3 37-17 43
3 Damila Măciuca 21 11 5 5 29-19 38
4 FC UTA Arad 22 10 6 6 26-15 36
5 FC Bihor Oradea 22 8 8 6 32-27 32
6 FC Argeş Piteşti 21 9 3 9 30-25 30
7 CS Mioveni 23 6 11 6 26-23 29
8 FCM Târgu Mureş 21 8 5 8 25-25 29
9 CSM Râmnicu Vâlcea 21 8 3 10 24-27 27
10 Luceafărul Oradea 22 6 8 8 23-27 26
11 FC Maramureş Universitar Baia Mare 21 5 6 10 20-34 21
12 FC Olt 21 3 9 9 21-28 18
13 Unirea Alba Iulia 23 3 2 18 12-55 11
14 Voinţa Sibiu 0 0 0 0 0-0 0




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.