În cursul săptămânii trecute, din 25 februarie până în 1 martie 2019, în Bihor s-au desfăşurat controale tematice al căror scop a fost verificarea autenticităţii şi calităţii unor produse alimentare obţinute prin procesarea laptelui şi/sau a unor produse lactate provenite din comerţul intracomunitar şi desfăcute pe piaţa autohtonă, controale soldate cu constatarea că în numeroase situaţii aceste produse sunt contrafăcute.
Verificările le-au făcut echipe mixte formate din angajaţi ai Direcției pentru Agricultură Bihor, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, și au vizat unități cu profil de patiserie, cofetărie, fast-food, restaurant și pizzerie.
Potrivit unui comunicat al Direcţiei Agricole, în urma controalelor s-au depistat nereguli precum: prepararea și comercializarea unor produse de patiserie, cofetărie, fast-food, pizzerie, etc care utilizau produse pe bază de grăsimi vegetale hidrogenate, dar care erau prezentate (etichetate) ca având în compoziție lapte și produse din lapte, cum ar fi frișcă, cașcaval, mozzarela etc.
De asemenea, o altă neregulă constatată este lipsa, pur şi simplu, a ingredientelor declarate din preparatele prezentate în lista de meniu, precum şi deficiențe ca lipsa trasabilității produselor finite și a materiilor prime/auxiliare, adică imposibilitatea de a se stabili de unde provin ingredientele folosite.
Potrivit comunicatului Direcţiei Agricole, au fost verificați 32 operatori economici, aplicându-se 27 de sancțiuni, din care 20 de amenzi cu o valoare totală de 125 000 lei, precum și 7 avertismente.
Numele agenţilor economici şi ale produselor neconforme nu au fost date publciităţii.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.