Fabrica de handicapuri

Acum câţiva ani am asistat la conferinţa unui prestigios profesor al Universităţii Karolinska (Stockholm, Suedia), fost ginecolog în tinereţe, convertit la maturitate la geriatrie, el însuşi nonagenar. Datorită dublei formaţii profesionale, dublei ipostaze de trăitor în socialism şi în comunism, atât în boom-ul demografic din anii '60-'70, cât şi în descreşterea din ultimele trei decenii, şi - în fine - dublei calităţi de medic şi consultant ONU, savantul avea o viziune cuprinzătoare asupra unor tendinţe şi fenomene ce vor caracteriza lumea în viitorul apropiat.

Ce spunea aşa interesant? Că generaţia acum în putere (35-45 ani) are şi va avea o misiune istorică. Nu doar că trebuie, azi, să-şi susţină propria viaţă într-un stres maladiv determinat de acerbele competiţii profesionale şi sociale, ci şi să asigure rezervele pentru generaţiile ieşite la pensie şi pentru cele care, în mod normal, ar fi trebuit să-i furnizeze ei însăşi pensiile. Asta întrucât mediul industrial şi bolile tot mai sofisticate nasc din ce în ce mai mulţi copii taraţi, care nu doar că nu vor deveni productivi, ci vor trebui susţinuţi şi la maturitate. Iar asta în condiţiile în care, oricum, generaţiile tinere se împuţinează constant.

Concluzia? Societăţile ar trebui să adopte urgent măsuri de atenuare a viitoarelor dezechilibre, de pildă să reducă poluarea, dar şi zilele şi orele de lucru (angajaţii trag ca sclavii, iar şomerii fac foamea), să reformeze radical sistemele sociale, de pensii (creşterea vârstei de retragere e doar una din necesităţi), medicale şi şcolare.

Sigur, problemele globale ale omenirii, vorba unui clasic în viaţă, sunt plictisitoare, căci mai aproape ţi-e cămaşa zilei de mâine decât cojocul celei de poimâine. Dar, în lipsa unor decizii de care politicienii - deşi au informaţii alarmante şi ştiu ce ar trebui să facă - fug ca să nu devină nepopulari, "poimâine" vine peste noi chiar "azi". Inclusiv politicienii noştri cunosc situaţia dar, lipsiţi de orice altă viziune decât cea a câştigării alegerilor, amână deciziile în sarcina celor de "mâine". În schimb, azi iau măsuri care deja ne costă scump.

Recenta modificare a Legii Educaţiei (a 65-a în ultimii 25 de ani) e una din cele mai nefaste. Nu numai pentru populismele cu scop electoral (a treia sesiune de Bac, de ce nu şi a opta?), nu doar pentru afacerismele în profitul fabricilor de diplome, ci pentru că, pur şi simplu, taraţilor congenital le adaugă taraţi social. De parcă nu era de ajuns că pe lume vin tot mai mulţi infirmi din născare, societatea românească, prin elita sa politică, induce generaţiilor tinere şi handicapuri dobândite prin (de)formare. Iar produsele sale, cohortele de bacalaureaţi, licenţiaţi, masteri şi doctori în te miri ce, nici măcar nu-şi conştientizează calitatea de victime.

Cu tot mai mulţi titraţi fără bază, învăţământul nostru moare precum atlanţii din legende: cântă, grotesc, în timp ce se scufundă!