Studenţii din Bihor care vorbesc bine limba germană şi îşi caută un loc de muncă pentru vacanţa de vară pot deveni muncitori în Germania.
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor recrutează 50 de tineri care vor lucra în domeniul hotelier - gastronomic, ȋn fast-food-uri, ȋn producţia industrială şi ȋn domeniul serviciilor.
"Menţionăm că pot participa studenţii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani care urmează cursuri de zi, la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii, şi care au cunoştinţe bune/foarte bune de limba germană", se arată într-un comunicat al AJOFM Bihor transmis joi.
Tinerii bihoreni interesaţi trebuie să se adreseze consilierului Eures, Simona Burdean, din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor din Oradea, str. Transilvaniei nr. 2, în vederea înregistrării dosarelor. Termenul limită pentru depunerea actelor este 9 februarie.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.