URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Aprilie 2020, 10:28

DSP: Şase persoane au fost declarate vindecate, până acum, de coronavirus în Bihor

DSP: Şase persoane au fost declarate vindecate, până acum, de coronavirus în Bihor foto generic, huffingtonpost.co.uk
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Statisticile făcute publice, marţi dimineaţă, de Direcţia de Sănătate Publică Bihor arată că încă o persoană din judeţ a scăpat de coronavirus, astfel că până acum au fost vindecaţi în total 6 pacienţi.

Autorităţile aplică în continuare amenzi şi pentru ieşirea nejustificată din casă. 109 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 358.500 lei, au fost date pentru nerespectarea măsurilor dispuse la nivel naţional pe timpul stării de urgenţă, după cum arată informarea.

Potrivit documentului, marţi dimineaţă, la ora 8.30, în judeţ mai erau 1.064 persoane carantinate şi 1.866 persoane autoizolate la domiciliu, iar 6 persoane erau declarate vindecate.

De asemenea, de luni dimineaţă, de la ora 8, şi până marţi dimineaţă, la aceeaşi oră, angajaţii structurilor MAI au desfăşurat următoarele activităţi:

- Poliţiştii bihoreni au verificat 2.120 de persoane aflate în izolare în  632 locaţii. De asemenea, echipajele de poliţie au însoţit 25 de convoaie organizate pentru tranzitarea judeţului spre zonele de carantinare / izolare şi au efectuat 12 misiuni de transport persoane către spaţiile de carantină desemnate. În aceste misiuni au fost implicate 147 de cadre ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) şi ale Poliţiei Locale.

- Jandarmii bihoreni au însoţit 7 convoaie organizate pentru tranzitarea judeţului spre zonele de carantinare / izolare şi au asigurat măsuri de pază şi protecţie la nivelul a 9 centre de carantină active. În aceste misiuni au fost implicate 123 de cadre ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bihor, din care 36 în patrule mixte pentru executarea de verificări la domiciliu ale persoanelor aflate în izolare.

- Echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana (ISU) au efectuat 3 misiuni de transport al persoanelor care au intrat în ţară către centrele de carantină de la nivelul judeţului, respectiv către limita de judeţ, de unde au fost preluate de către echipaje din judeţele respective. De asemenea, angajaţii ISU Crişana au desfăşurat misiuni de asigurare la centrul de triere amplasat în PTF Borş. ISU Crişana asigură suportul operaţional şi fluxul informaţional la nivelul Centrului Judeţean de Comandă şi Coordonare a Intervenţiei (CJCCI), precum şi transportul persoanelor suspecte/confirmate ca infectate. În aceste misiuni au fost implicate 24 de cadre ISU Crişana.

Ca de obicei, DSP aminteşte şi că informările referitoare la numărul de persoane depistate pozitiv în urma testelor COVID-19 efectuate şi numărul de testări efectuate se fac doar de la nivel central, prin Grupul de Comunicare Strategică.

Conform precedentei raportări făcute de GCS, în judeţul Bihor au fost confirmate, până luni la prânz, 52 de cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus, iar în ţară numărul total al îmbolnăvirilor a depăşit 4.000, fiind vorba mai precis de 4.057 de cazuri confirmate.

Doi bihoreni au murit, până acum, din cauza infectării cu noul tip de coronavirus.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
tratamentul misterios
ar fi interesant de aflat care a fost tratamentul aplicat celor care s-au vindecat. despre acest lucru nu vorbeste inca nimeni. toti prefera sa isi castige audienta trambitand cu nr de morti, pt ca e mai spectaculos.
Postat 07 Aprilie 2020, 19:42 de roger
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON