Drumul de Fughiu prin Podgoria a fost asfaltat la sfârşitul săptămânii trecute şi pus la dispoziţia şoferilor.
"Acest drum, în lungime de 3,6 km, va permite un acces mai bun la proprietăţile din zona Podgoria şi va face ca cei care vor să ajungă la Oradea din zonele Husasău de Criş şi Fughiu să economisească timp şi bani", a anunţat primarul Ilie Bolojan, luni seara, pe Facebook.
Potrivit edilului, cele mai dificile intervenţii au fost cele de pe raza administrativă a municipiului Oradea, din cauza lucrărilor la reţelele subterane şi a tramei stradale înguste.
Bolojan a mai adăugat că în prezent municipalitatea caută soluţii pentru amenajarea unei noi ieşiri din oraş către Cluj, care să înconjoare comuna Oşorhei şi să reducă traficul rutier extrem de aglomerat prin centrul localităţii.
"Până la sfârşitul acestei luni vom prezenta varianta de ocolire a localităţii Oşorhei. Căutăm finanţare şi pentru acest proiect. Sunt convins că anul viitor vom începe şi această lucrare, în parteneriat cu Primăria Oşorhei", a mai transmis edilul.
Noua cale de legătură are o lungime de 3,6 kilometri, din care 2,7 kilometri pe raza administrativă a municipiului Oradea, iar diferenţa pe cea a comunei Oşorhei.
Printre lucrările executate se numără amenajarea părţii carosabile, cu o lăţime între 5 şi 6 metri, încadrată de rigole de acostament şi borduri, accesuri şi podeţe la proprietăţi, amenajarea unor şanţuri, drumuri laterale pe o lungime de 15 metri, 6 staţii de autobuz, ziduri de sprijin, dar şi sistemul de colectare şi evacuare a apelor pluviale.
Lucrările au fost executate de firma Drumuri Bihor pentru de 4,5 milioane lei.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.