Dr. Alin Blaga, noul şef al Secţiei de Neurochirurgie din Spitalul Judeţean: "În Oradea s-a mers multă vreme cu frâna de mână trasă"

Născut, şcolit şi specializat la Cluj, dar şi în Germania, unde a lucrat într-o clinică profilată pe intervenţii în patologia coloanei vertebrale, dr. Alin Blaga a devenit de o lună noul coordonator al secţiei de Neurochirurgie a Spitalului Judeţean, la 43 de ani fiind chiar unul dintre cei mai tineri şefi de secţie. Epoca "Mohan-Miron" a devenit, de-acum, istorie...

În primul său interviu, acordat BIHOREANULUI, neurochirurgul povesteşte cum a ajuns la Oradea acum 4 ani, după un... accident, cum s-a dezvoltat secţia până atunci "încremenită", care sunt piedicile, dar şi câştigurile obţinute pentru pacienţi în urma dotărilor şi perfecţionării personalului.

- Prin mutarea la Oradea aţi inversat un sens de migrare, cel spre Cluj. Cum s-a întâmplat?  

- În 2013 lucram la Clinica de Neurochirurgie din Cluj sub conducerea profesorului Ştefan Florian, iar într-o gardă am intrat în sala de operaţie pentru un confrate: doctorul Hadrian Borcea (n.r. - şeful UPU-SMURD Bihor), care suferise un accident rutier şi necesita o fixare a coloanei, cervicală şi lombară. Aşa am cunoscut un pacient cu care aveam să devin coleg.

- Cine v-a făcut propunerea să veniţi la Oradea?

- Tot dr. Borcea. M-a întrebat dacă, în cazul în care se va scoate la concurs un post la Oradea, unde era deficit de neurochirurgi, aş fi dispus să vin aici. Secţia avea doar doi medici specialişti primari, deşi normal şi legal era să fie minimum cinci. Condiţiile nu erau deloc cele la care mă aşteptam, dar mi-a prezentat şi perspectivele, intenţiile conducerii Spitalului, care m-au convins. Judeţeanul avea un bloc operator la nivelul anilor ’80, iar schimbarea a durat mai mult decât credeam, dar până la urmă s-a schimbat totul. Blocul operator, echipamentele, instrumentarul, consumabilele... Ca exemplu, acum lucrăm cu fire de sutură pe care greu le vedeţi cu ochiul liber, cu diametrul cât a şasea parte dintr-un milimetru.

"Birocraţia care ne împiedică"

- Ce fel de cazuistică avea secţia şi care erau performanţele ei?

- Cazuistica neurochirurgicală, patologia capului, coloanei şi a nervilor periferici, este extrem de variată. Dacă vorbim despre patologia coloanei, care în prezent ne este cea mai accesibilă, cauza e îmbătrânirea populaţiei, care provoacă afecţiuni degenerative, dar în ultima vreme avem din nefericire şi foarte multă patologie tumorală. Ieri am internat 8 pacienţi, dintre care 4 cu tumori cerebrale, veniţi prin Urgenţe, oameni care nu se ştiau până atunci cu absolut nicio problemă. În ceea ce priveşte intervenţiile uzuale, cel mai des se operau hernii de disc (n.r. - deplasarea discurilor dintre vertebre care ţin coloana), stenoze de canal lombar (n.r. - îngustarea spaţiului din interiorul părţii inferioare a coloanei), ambele afecţiuni care cauzează dureri mari.

- Iar acum?

- Din păcate, deşi am putea face mult mai mult, cam la acelaşi nivel suntem şi acum, motivul fiind birocraţia care ne împiedică. Am vrea să facem şi fixări ale coloanei fracturate, care poate fi "protezată" cu bare prinse în şuruburi. Nu ni s-a aprobat, şi nu din partea Spitalului, ci a Ministerului. De asemenea, există programe de chirurgie spinală, pentru care sunt fonduri, dar nu ni s-au aprobat pe diverse chiţibuşuri, ca urmare încă trimitem la Cluj pacienţi pe care i-am putea rezolva aici. Tot din cauza birocraţiei ne e greu să intrăm în programul Spinal Cord Stimulation, pentru pacienţii multiplu operaţi, cu dureri cronice, care ar putea beneficia de dispozitive electrice pentru stimularea măduvei spinării. Am vrea ca şi pacienţii cu spasticitate şi cu paralizii cerebrale infantile să beneficieze de administrarea în coloană a unui antispastic special. Se introduce în coloană un tubuleţ căruia i se adaugă o pompă cu această substanţă, Baclofen, montată sub piele. O încarci o dată la 2 ani, iar calitatea vieţii pacientului se îmbunătăţeşte mult, poate frecventa societatea sau pur şi simplu îşi poate duce furculiţa la gură, nu lângă. Dar ni se cer vrafuri de dosare!

GPS neurochirurgical

- Cu ce a început schimbarea secţiei?

- În mod evident, cu regândirea blocului operator. În 2014 s-a refăcut de la zero şi, fără exagerare, în prezent există foarte puţine blocuri operatorii în sistemul sanitar public din România precum cel din Oradea. La fel pot spune şi în privinţa dotărilor. Avem un microscop operator performant, investiţie de 340.000 euro, fără de care neurochirurgia ar fi de neconceput pentru multe patologii. Când am venit aici am lucrat cu lupe care măreau de 3 sau de 4 ori, iar pentru o hernie de disc făceam o incizie de 4,5 cm. Acum facem incizii de 2 - 2,5 cm, dar am reuşit şi de 1,8. Pentru laici nu înseamnă mare lucru, dar fiecare milimetru redus înseamnă riscuri reduse pentru pacient şi recuperare mai bună. Microscopul nu doar creşte siguranţa operaţiei, dar îi şi permite medicului să injecteze în creier fluoresceină, un fel de substanţă de contrast care evidenţiază celulele tumorale, aşa că poate face o rezecţie completă. Dacă într-o intervenţie grosieră într-un glioblastom (n.r. - cea mai agresivă formă de cancer cerebral) scoţi doar 90% din tumoră, ştii că pacientul mai are de trăit vreo 6 luni, dar după o rezecţie completă are şanse să mai trăiască şi 2 ani, timp în care îşi poate vedea copiii crescând ori căsătorindu-se, îşi poate vedea nepoţii...

- Alte dotări demne de notat?

- Am primit şi instrumentar nou de microchirurgie, cu forfecuţe şi decolatoare foarte fine, care ne permit să protejăm artere de jumătate de milimetru, apoi a urmat un aspirator ultrasonic, care aspiră tumorile din creier lăsând intacte vasele de sânge, făcând chirurgia tumorală mult mai sigură, şi un sistem de neuronavigaţie, un GPS al neurochirurgiei, care localizează exact tumora, permiţând medicului să rezece precis şi să reducă riscul leziunilor cerebrale în timpul intervenţiei. Când am început activitatea aici nu puteam interveni la copilaşi cu hidrocefalie, cărora trebuie să li se scoată lichidul dezvoltat în creier printr-o procedură relativ simplă, un drenaj din craniu în peritoneu, în burtă, pentru că drenajele erau scumpe, aşa că pacienţii erau trimişi la Cluj. Acum facem şi asemenea operaţii. Am mai operat copii cu defecte de tub neural, născuţi cu măduva descoperită, stenoze, tumori, şi sperăm ca în viitor să operăm şi patologii vasculare, anevrisme cerebrale.

"Rezistenţa la nou există peste tot"

- Modernizarea nu asigură însă automat creşterea calităţii actului medical...

- Categoric. Poţi avea cea mai sofisticată aparatură dacă nu ştii sau nu vrei s-o foloseşti. Dar în paralel s-a urmărit şi perfecţionarea personalului. Echipa noastră a urmat cursuri care şi-au spus cuvântul în optimizarea intervenţiilor. Nu ar fi corect să spunem că înainte se opera doar cu bisturiul, dar din păcate erau multe cazuri pe care colegii mai în vârstă preferau să le trimitem în alte centre, unde erau condiţii mai bune. Cred că asta este explicaţia întârzierii cu care s-au schimbat anumite lucruri. Am fost adesea priviţi chiorâş pentru că am vrut să facem lucrurile altfel, cum scrie la carte, pentru că am "intrat" în creierul unui pacient chiar şi când alţii considerau că nu sunt şanse. Îmbucurător e că această mentalitate a trecut şi că echipa are o disponibilitate totală şi la nou, şi la efort. Rezistenţa la nou există însă peste tot, nici măcar nu e tipic românească, am văzut şi în Germania...

- Totuşi, nu putem ocoli evidenţa. Până nu demult, şeful secţiei a fost un medic în vârstă, care a "dus-o" câteva decenii, dar în ultimii ani abia se mai mişca şi mulţi se întrebau cum de mai operează. Cum se putea progresa în aceste condiţii?

- Am fost obligaţi să progresăm. A fost o presiune din toate părţile, de la managementul spitalului şi conducerea oraşului, de la pacienţi. După accidentul doctorului Borcea, nu puţini s-au întrebat de ce la Oradea nu se pot face fixări ale coloanei.

- Şi acum se pot face?

- Încă nu, dar motivul vi l-am explicat, e birocratic şi financiar. Clujul şi Timişoara pot pentru că sunt cuprinse în programul Ministerului, în care noi ne luptăm de vreo 8-10 luni să fim incluşi. Tipic pentru birocraţia românească este, însă, că nu primim niciun răspuns.

- Cine formează acum echipa secţiei?

- După pensionarea dlui conferenţiar Dumitru Mohan, care a rămas angajat doar la Facultatea de Medicină şi se ocupă de integrarea clinică şi de pregătirea rezidenţilor (eventual ne mai ajută cu sfaturi, noi profitând de experienţa sa), iar apoi şi a dlui dr. Miron Clement, avem un nucleu format din trei medici specialişti - o colegă venită tot de la Cluj, Andreea Mogyoros, foarte ambiţioasă şi implicată, dr. Aurel Mohan şi cu mine - plus trei medici rezidenţi şi câţiva care se pregătesc în alte centre, chiar şi în străinătate, şi care, din câte ştim, doresc să vină la Oradea. Pentru anul viitor sunt cerute încă 3 posturi de rezidenţi.

Obligaţi să se prezinte la medic

- În Germania cum aţi ajuns?

- Am vrut să văd şi alt sistem. Ulterior am constatat că nu era mult diferit de cel de la Cluj din punct de vedere al tehnicilor chirurgicale, dar acolo birocraţia este mai mică şi coerentă, iar tehnologia superioară, la fel şi posibilităţile financiare. Ca medic, îţi permiteai să ceri orice şi primeai totul dacă solicitarea era justificată. Cel mai mult mi-a plăcut acolo că legislaţia obligă cetăţenii să se prezinte la medic periodic, astfel că bolile sunt depistate mai repede şi pot fi tratate cu mai multe şanse. La noi, mai ales la ţară, avem bătrâni care toată viaţa trăiesc cu dureri de şale şi nu au fost niciodată la medic.

- Ce v-a făcut să vă întoarceţi?

- M-am întors pentru că intrasem într-o rutină prea mare, or aici cazuistica e mult mai diversă. Plus că mie îmi place România!

- Când ajung cei mai mulţi pacienţi la Neurochirurgie şi de ce?

- Cam 80% vin în Urgenţă, când nu mai pot de durere sau după o traumă prin cădere, accident, bătăie, chiar şi cu securea, cu sapa ori cu toporul în cap, sau când suferă o criză comiţială şi descoperim, cum spuneam, că mulţi au tumori cerebrale. Foarte puţini vin în ambulatoriu, ceea ce şi determină supraaglomerarea. Azi, de pildă, am avut 28 de pacienţi. Săptămânal avem 7-8 operaţii. Foarte mult.

-  Are în vedere conducerea spitalului suplimentarea numărului de neurochirurgi?

- Urmează ca în noiembrie să se scoată la concurs încă unul sau două posturi de medic specialist.

Complexul Oradiei faţă de Cluj

- Cum vă place Oradea? Şi cum de-aţi acceptat, totuşi, câştiguri mai mici?

- Norocul e că n-a trebuit să plătesc chirie. Primăria ne-a asigurat locuinţe de serviciu, ceea ce este absolut normal când ai deficit de specialişti, indiferent de domeniu, şi vrei să-i aduci şi să dezvolţi oraşul.

- Salariile au fost majorate pentru ca medicii să nu mai emigreze. Credeţi că acest scop va fi atins?

- Pe de o parte, salariile nu au fost aduse la un nivel care să dea siguranţa că medicii nu mai pleacă. Eu, de pildă, câştig acum cam 1.000 euro, cu gărzi cu tot, pe când în Germania, ca medic rezident, luam 2.700 euro fără gărzi, iar un specialist primeşte de la 6.000 euro, net. Acum există şi îngrijorarea că salariile ni se pot reduce prin trecerea contribuţiilor la angajat. Pe de altă parte, nu doar salariile fac medicii să plece, ci şi condiţiile de muncă deficitare, şi atitudinea decidenţilor care ţin sistemul sanitar cu frâna de mână trasă, care cred că merge şi aşa, de pe o zi pe alta. Inclusiv în Oradea s-a mers multă vreme cu frâna de mână trasă.

- Mulţi medici se plâng de ingerinţe politice sau, în cel mai fericit caz, de neglijarea de către politicieni a nevoilor sistemului sanitar. Aţi simţit acest lucru?

- Aici am simţit contrariul, o implicare pozitivă pentru îmbunătăţirea sistemului. Dar am colegi în ţară care reclamă amestecul nefast al politicului ca fiind o frână în calea dezvoltării.

- Clujean fiind, vă gândiţi să plecaţi cândva de aici?

- Nu am în prezent asemenea gânduri. Dacă aspectele familiale nu mă vor împiedica - am copil rămas la Cluj - nu am niciun motiv să plec. Ştiu că mulţi orădeni au un complex faţă de Cluj, dar nu totdeauna o comparaţie e defavorabilă Oradiei. Clujul are tradiţie, are universităţi puternice, are o populaţie mare şi, implicit, o economie mare, dar Oradea are o dinamică de dezvoltare peste cea a Clujului. Pentru mine ilustrativ este că pentru a străbate Clujul de la un capăt la altul îţi trebuie 2 ore. Când am venit în Oradea, făceam o oră din Rogerius până în Felix, dar acum oraşul se mişcă mult mai bine. Parcă aici există mult mai multă voinţă de a schimba lucrurile...